Ne-am adunat în această seară pentru a răspunde la îndemnul pe care Preasfânta Fecioară l-a adresat preoților prin intermediul sfintei Bernadette: „Oamenii să vină aici în procesiune”. Cât de emoționant este să-i vedem pe credincioși, din generație în generație, răspunzând cu iubire și încredere la invitația plină de blândețe a Fecioarei Maria. Cât de mângâietor este să-i auzim pe creștini intonând imnuri pline de fervoare și credință și să-i vedem mergând, cu o lumină în mână, spre Mama lor din ceruri – Mama pe care Isus ne-a dăruit-o de pe Cruce. Îi mulțumesc Domnului că pot răspunde și eu, în această seară, la chemarea Mamei noastre, devenind pelerin în rândul pelerinilor.
Lumina care ne călăuzește și ne îndeamnă să mergem înainte este lumina speranței; ea nu ne părăsește niciodată în parcursul nostru prin această viață – o viață adesea marcată de încercări, dar deja plină de bucuria de a ști că suntem copii ai lui Dumnezeu, iubiți și mântuiți de Isus. Cei bolnavi sunt martori privilegiați ai acestei transfigurări a vieții noastre prin credință și prin iubirea față de Dumnezeu și de aproapele. Este, într-adevăr, necesar să venim aici și să participăm la această procesiune alături de voi, iubiţi frați și surori suferinzi, pentru a trăi această realitate deplină. Așa cum scria Papa Pius al XII-lea: „Nimeni nu a văzut vreodată o asemenea procesiune a suferinței într-un singur loc de pe pământ, niciodată o asemenea strălucire de pace, seninătate și bucurie” (Pius al XII-lea, Scrisoarea enciclică Le Pèlerinage de Lourdes, 2 iulie 1957).
Dacă un astfel de miracol este posibil – miracolul de a găsi seninătate și bucurie în mijlocul suferinței – aceasta se datorează faptului că Dumnezeu ne dăruiește harul de a percepe prezența dătătoare de viață a lui Cristos Înviat în mijlocul nostru. El ne face capabili să privim dincolo de orizontul nostru pământesc, spre un viitor mai îndepărtat: un viitor de fericire nemărginită în Dumnezeu, pe care avem certitudinea că îl vom dobândi dacă rămânem statornici în credință și caritate. De aceea, sfântul Paul ne îndeamnă: „Suferințele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela” (Rom 8,18). Iubiţi frați și surori suferinzi, păstrați neîncetat în inimile voastre aceste cuvinte prețioase: Suferințele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela.
Suntem, așadar, chemați să perseverăm mereu în drumul nostru, având-o pe Maria mergând înaintea noastră, pe parcursul tuturor zilelor care ne sunt dăruite în această viață. Ne îndreptăm cu încredere spre ea, a cărei Neprihănită Zămislire strălucește ca un far în noapte. „Ea este, astfel, semnul victoriei iubirii, a binelui și a lui Dumnezeu, oferind lumii noastre speranța de care are nevoie. În această seară, să ne îndreptăm privirea spre Maria, atât de glorioasă și atât de umană, lăsând-o să ne conducă spre Dumnezeu, care este Învingătorul” (Benedict al XVI-lea, Omilie rostită în timpul procesiunii cu torțe în Piața Rozariului din Lourdes, 13 septembrie 2008).
„Eu sunt Neprihănita Zămislire.” Astfel s-a prezentat Maria aici, cu cea mai mare umilință, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru privilegiul unic care i-a fost dăruit – un privilegiu ce reprezintă pentru noi zorii mântuirii. Prin meritele pătimirii și învierii sale, Isus a voit să o ferească pe Mama sa de orice urmă a păcatului strămoșesc. A făcut din ea o nouă Evă, asupra căreia diavolul să nu aibă niciodată vreo putere. Prin ea, totul începe din nou, totul devine din nou posibil, atât pentru lume, cât și pentru fiecare dintre noi.
De aceea, sprijinul și mijlocirea ei sunt vitale pentru creștinii care doresc să primească harul răscumpărării dobândite pentru noi prin sângele lui Isus și să reziste în fața răului. Ea este Steaua Mării – Stella Maris – care ne vine în ajutor în vremuri de încercare. Așa cum a exprimat atât de frumos sfântul Bernard: „O, tu, cel purtat încoace și încolo de furtunile vieții, nu-ți întoarce privirea de la strălucirea acestei Stele, dacă nu vrei să fii înghițit de valurile ei vijelioase… Urmând-o, nu te vei rătăci niciodată; implorându-i ajutorul, nu vei ceda niciodată deznădejdii; gândindu-te la ea, nu vei greși; sub ocrotirea ei, nu te vei abate din drum; sub protecția ei, nu te vei teme; având-o drept călăuză, nu vei obosi; dacă ea îți este Stea binevoitoare, vei ajunge cu bine în port” (Sfântul Bernard, Omilia a II-a despre „Missus Est”).
Iubiţi frați și surori, pelerini și toți cei bolnavi, ați venit din Franța și din întreaga lume pentru a lua parte la această procesiune a luminii, plină de fervoare și de pace. Să ne aducem aici intențiile cele mai dragi și mai urgente și să le încredințăm Maicii Domnului. În timp ce o contemplăm în misterul Neprihănitei Zămisliri, fie ca bucuria și speranța neînvinsă să încolțească în inimile noastre. Îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare și încoronată cu stele, ea este glorioasă și puternică; totuși, este și umilă și foarte aproape de noi. Ea este Mama lui Isus și este Mama noastră.
O, Fecioară Nepătată, fie ca această lumină pe care o purtăm în această seară să nu se stingă niciodată în viețile noastre, ci să lumineze viitorul, deschizându-ne încă de astăzi spre făgăduințele vieții veșnice.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
