Iubiți fraţi şi surori,
Dragi prieteni şi reprezentanţi ai diferitelor tradiții religioase,
Cu bucurie, dar și cu un profund simț al responsabilității spirituale, mă aflu astăzi în mijlocul dumneavoastră la Metz – oraș al frontierelor și al răscrucilor –, la Centrul „Robert Schuman”, care poartă numele unuia dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene. Acest om al credinței și al convingerilor a știut să transforme vechile linii de demarcație în punți de speranță pentru întreaga Europă, devenind un adevărat ambasador al unității în diversitate. Urmând exemplul său, responsabilitatea noastră comună, ca oameni ai credinței, este aceea de a mărturisi că, dincolo de orice granițe, este întotdeauna posibil să ne întâlnim, să legăm prietenii și să căutăm pacea.
Dialogul nu ne diminuează identitatea, ci o exprimă cu simplitate și adevăr, deschizând-o către diversitatea celuilalt. Așa cum a scris predecesorul meu, Papa Francisc: „Dialogul dintre credincioșii diferitelor religii nu se desfășoară doar de dragul diplomației, al curtoaziei sau al toleranței… «scopul dialogului este de a stabili prietenia, pacea și armonia»” (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 271). Anterior, sfântul Ioan Paul al II-lea considera dialogul drept o cerință intrinsecă a naturii umane însăși (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2001, 10). Potrivit lui Paul Ricœur, aceasta este calea prin care recunoaștem alteritatea mai degrabă ca o promisiune decât ca o amenințare. Este o artă a întâlnirii de care lumea noastră are mare nevoie și reprezintă exact opusul agresiunii și al violenței.
Într-adevăr, a invoca numele lui Dumnezeu pentru a justifica violența sau opresiunea înseamnă a profana acel nume. Nimic din ceea ce știrbește demnitatea umană nu poate pretinde că este inspirat de Dumnezeu. Discursul religios trebuie să îndemne neîncetat la dezarmarea inimilor și a cuvintelor. Acest lucru ne plasează pe fiecare dintre noi în fața unei responsabilități directe, aceea de a fi păzitori ai propriilor noastre tradiții.
Mai mult, dacă rodnicia tradițiilor religioase se manifestă mai ales prin slujirea păcii și a fraternității, ea se exprimă și prin capacitatea acestora de a ocroti, de a însoți și de a sluji viața. Măreția unei civilizații nu se măsoară prin realizările sale materiale, ci prin modul în care îngrijește, protejează și susține persoana umană. Religiile sunt păstrătoare ale vieții, întrucât afirmă valoarea ei sacră. Rodnicia lor se manifestă printr-o prezență plină de iubire alături de cei mai vulnerabili și fragili. A sluji viața înseamnă a o înconjura cu grijă, prezență și duioșie, mai ales în momentele de încercare, până la sfârșit. Pentru noi, cei deschiși către transcendență, misiunea este de a oferi repere solide – în special tinerilor – pentru a contribui la construirea unei comuniuni care respectă și susține demnitatea fiecărei persoane umane.
Dragi prieteni, „Biserica îi consideră pe toți cei care caută cu sinceritate «adevărul, binele și frumosul» drept însoțitori de drum” (Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 23). Vă mulțumesc încă o dată pentru apropierea și prezența voastră. Fie ca bunătatea și înțelepciunea infinite ale lui Dumnezeu să ne însoțească și să ne învețe să trăim tot mai deplin ca fii ai săi și ca frați și surori unii față de alții. Astfel, oriunde am trăi, să fim făuritori de pace și martori ai unei speranțe care nu încetează să crească în lumea noastră.
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
