O Biserică ce nu fuge. Au fost beatificați trei preoţi martiri ai nazismului-fascismului Ubaldo Marchioni, diecezan, Elia Comini, salezian, şi Martino Capelli, dehonian
Un singur steag pentru trei vieți luminoase legate de iubirea față de Dumnezeu și poporul său, de sângele martiriului vărsat în masacrul de la Monte Sole, în provincia Bologna, cunoscut și sub numele de masacrul de la Marzabotto, care a avut loc între 29 septembrie și 5 octombrie 1944, soldat cu moartea a 770 de persoane. Un masacru comis de nazişti-fasciști care doreau să scape zona de partizani. Printre morții nevinovați, trebuie incluse și numele noilor fericiți: preoții Ubaldo Marchioni, 26 de ani, preot diecezan; Elia Comini, 34 de ani, salezian; și Martino Capelli, 32 de ani, dehonian.
Ritul de beatificare a fost prezidat de cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, reprezentându-l pe Papa ieri după-amiază, duminică, 27 septembrie, în bazilica „San Petronio” din capitala emiliană. Au fost prezenți peste o sută cincizeci de concelebranți, inclusiv cardinalii Matteo Maria Zuppi, arhiepiscop de Bologna și președinte al Conferinței Episcopale Italiene, și Ángel Fernández Artime, salezian, pro-prefectul Dicasterului pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, alături de alți episcopi și preoți, inclusiv părintele Fabio Attard, rector major al Societății Saleziene „Sfântul Ioan Bosco”, și părintele Carlos Luis Suárez Codorniú, superior general al Preoților Preasfintei Inimi a lui Isus – Dehoniani.
În urma cererii cardinalului Zuppi pentru beatificarea venerabililor slujitori ai lui Dumnezeu, postulatorii au prezentat profilul celor trei preoți: Ulderico Parente pentru părintele Marchioni; Pierluigi Cameroni pentru părintele Comini; și Ramón Domínguez Fraile pentru părintele Capelli. Cardinalul Semeraro a citit apoi, în numele Papei, scrisoarea apostolică prin care cei trei sunt înscriși în registrul fericiților și se stabilește memoria lor liturgică pentru 13 octombrie. La picioarele altarului se află relicvele celor trei preoți: Biblia și un stilou pentru părintele Marchioni; jurnalul său personal pentru părintele Comini; și o scrisoare personală de încredințare către Maica Domnului pentru părintele Capelli.
Cardinalul Zuppi i-a mulțumit Papei pentru beatificare, subliniind cum cei trei noi fericiți nu s-au lăsat infectați de rău și rămân un exemplu pentru această lume amenințătoare, suferindă, dar însetată de speranță și viață. „Sunt uniți de iubirea lui Cristos – a spus el – frați încredințați lor, nu eroi, ci iubitori neajutorați ai lui Cristos și ai aproapelui lor, pentru că sunt păstori neseparați de comunitatea lor”. Prin urmare, nu sunt neutri, ci martori ai angajamentului de a construi lumea în bine, de a construi civilizația iubirii. Fericiții, a concluzionat arhiepiscopul de Bologna, sunt semințe pentru creșterea unor comunități puternice, iar pentru preoți, sunt exemple despre cum să conectezi propria viață cu cea a fraților și surorilor tale.
„Secretul martirilor – a subliniat cardinalul Semeraro – nu este eroismul, ci iubirea care se golește de sine”. Așa cum Isus s-a golit de sine, luând condiția de slujitor, tot așa cei care își oferă viața se deschid în mod misterios „ochilor lumii” către o viață nouă. „Moartea martirilor – a continuat cardinalul – poate părea ca o plantă fără rod sau floare; totuși, chiar acel gol a devenit locul în care Dumnezeu a făcut să înflorească caritatea. Așa cum Cristos nu a ascuns nimic pentru sine, tot așa părintele Ubaldo, părintele Elia și părintele Martino nu și-au ascuns nici măcar propriile vieți”.
Confruntați cu posibilitatea de a se salva, cei trei preoți au ales o altă cale, calea indicată de Bunul Păstor, cea care i-a condus să stea alături de turma lor. Mulți le-au cerut să fugă, dar „la acea răscruce – a subliniat prefectul – au recunoscut o altă voce: cea pe care Evanghelia ne-a învățat-o astăzi. «Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc și ele mă urmează»”.
„Și-au dat de bunăvoie propria siguranță – a continuat el – pentru a împărtăși pe deplin soarta fraților care le-au fost încredințați. Fraților și surorilor, aici se dezvăluie frumusețea sfințeniei lor”.
Nu au căutat martiriul, a subliniat Semeraro, ci și-au oferit viața, alegând liber, conștient și într-un spirit profund pastoral. Oblatio vitae și martiriul, a adăugat el, sunt căi diferite, dar izvorăsc dintr-o singură sursă: caritatea lui Cristos. „Tocmai această disponibilitate i-a făcut pregătiți să accepte martiriul atunci când ura împotriva credinței s-a abătut asupra lor. Distinse, dar intim unite, oblatio vitae și martiriul se luminează reciproc în logica evanghelică a Bunului Păstor, care își dă viața pentru oile sale”.
În conturarea profilurilor noilor fericiți, cardinalul a amintit că „viețile lor nu au fost rupte de rău, ci desăvârșite de iubire. Din acest motiv, sângele lor nu strigă după răzbunare, ci îl vestește pe Cristos”. Părintele Marchioni a fost însoțitorul părintelui Giovanni Fornasini, beatificat în urmă cu 5 ani și ucis la numai 29 de ani de nazişti-fasciști în San Martino di Caprara, unul dintre locurile din Monte Sole. Părintele Ubaldo „a preferat să rămână aproape de pasul său – a spus cardinalul –, a căzut pe treptele altarului, ca şi cum ar oferi propria viaţă împreună cu jertfa euharistică”. În amintirea perpetuă a martiriului său, comunitatea monahală din Dossetti păstrează un pix ciuruit de gloanțe găsit printre dărâmăturile bisericii din Casaglia. Tatăl părintelui Ubaldo a fost printre puținii care nu s-au opus cererii de milă formulată de Walter Reder, maiorul SS care coordonase masacrul de la Monte Sole.
Părintele Comini, a explicat prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, „după ce a celebrat ceea ce ar fi fost ultima Liturghie din viața sa, s-a lăsat cu adevărat frânt, precum pâinea euharistică, pentru mântuirea poporului său”. Salezian, a fost ucis pe 1 octombrie 1944, lângă rezervorul Canapiera din Pioppe di Salvaro, după ce a fost capturat în timp ce ducea extrema-ungere împreună cu părintele Capelli celor pe moarte în masacrul de la Creda. Părintele Capelli, dehonian, „a rămas prezent ca păstor – a explicat cardinalul – ca frate și ca om al lui Dumnezeu”.
„Fidelitatea sa sacerdotală a devenit o mărturie a Inimii deschise a lui Cristos”. Înainte de a deveni preot, părintele Martino i-a cerut Fecioarei din Guadalupe harul martiriului. A murit, rugându-se pentru iertare, împreună cu părintele Elia, după arestarea sa de către SS-ul german, execuția sa și ultrajul care a urmat, trupurile lor fiind desfigurate de grenadele de mână aruncate de soldați.
Sângele lor, a concluzionat Semeraro, este „mirosul unei Biserici care nu fuge, care nu abandonează, care rămâne solidară alături de cei care suferă”. O mărturie, așa cum subliniase cardinalul Zuppi, care provoacă și care ne cere să „alegem pacea în mod decisiv”, să „dezarmăm inimile și mâinile, să dezamorsăm ostilitatea prin dialog și să păstrăm împreună adevărul și iertarea, dreptatea și mila”. De aici și rugăciunea ca noii fericiţi să ajute, „în încercările vremurilor noastre”, să recunoaştem „vocea Bunului Păstor și să avem curajul să-l urmeze”.
De Benedetta Capelli
(După L’Osservatore Romano, 28 septembrie 2026)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
