Iubiți fraţi şi surori,
Dragi prieteni bolnavi,
Este o bucurie pentru mine să fiu alături de voi aici, la Lourdes, unde, de mai bine de o sută cincizeci de ani, pelerini din toate colțurile lumii vin să-și încredințeze suferințele fizice, psihice și spirituale lui Isus, prin intermediul Mariei. Într-adevăr, aici fragilitatea nu este ascunsă; dimpotrivă, ea devine locul unei întâlniri sacre.
În acest an, tema pastorală a sanctuarului este salutul arhanghelului Gabriel adresat Mariei: „Bucură-te, plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28). Aceasta pune în lumină schimbul remarcabil dintre privirea mesagerului Domnului și cea a Mariei. În această întâlnire, umilința și generozitatea unei tinere au permis lui Dumnezeu să-și împlinească lucrarea de mântuire. Maria nu l-a păstrat pe Domnul pentru sine, ci l-a oferit lumii, spunând fiecăruia dintre noi: „Domnul este cu tine”. Acest adevăr stă la temelia demnității noastre ca persoane. Iar aici, Maria privește spre fiecare dintre noi ca spre o persoană unică, așa cum a mărturisit sfânta Bernadette în timpul aparițiilor de la grotă. Această privire maternă ne amintește încă o dată că nimeni nu este invizibil în ochii lui Dumnezeu.
Într-o vreme în care unele societăți sunt înclinate să privească în altă parte sau să închidă ochii în fața demnității vieții umane, trebuie, înainte de toate, „să cultivăm, în noi înșine și în ceilalți, o privire contemplativă… Este privirea celor care văd viața în semnificația ei profundă, care îi înțeleg caracterul de dar gratuit, frumusețea și invitația la libertate și responsabilitate. Este privirea celor care nu pretind să ia în stăpânire realitatea, ci o acceptă ca pe un dar, descoperind în toate lucrurile reflexia Creatorului și văzând în fiecare persoană chipul său viu (cf. Gen 1,27; Ps 8,5). Această privire… este deschisă spre a percepe, în chipul fiecărei persoane, o chemare la întâlnire, la dialog și la solidaritate” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Evangelium Vitae, 83), pentru ca lumea să aibă viață.
În dialogul Bunei Vestiri, în timp ce Domnul își îndreaptă privirea asupra ei, Maria descoperă că este aleasa lui Dumnezeu. Totuși, în inima acestei întâlniri, fiecare dintre noi descoperă că este, la rândul său, chemat personal și destinat în mod profund iubirii lui Dumnezeu, care este izvorul vieții. Ființa umană este „demnă” prin simplul fapt că există și că este sortită veșniciei. Demnitatea noastră nu poate fi măsurată și nici pusă în discuție.
Știu că, pentru unii dintre voi, din cauza unor boli anume și, uneori, a unor dureri cumplite, orizontul poate părea întunecat, incert și lipsit de speranță. Însă nicio lege omenească nu trebuie să vă facă vreodată să pierdeți certitudinea propriei demnități. Dimpotrivă, tocmai în numele acestei demnități inalienabile a ființei umane trebuie să respingem tentația de a provoca moartea sub masca unei false compasiuni. Este imposibil să privim provocarea morții ca pe ceva normal. Ceea ce este legal nu este neapărat și moral.
Aici, la Lourdes, orașul bolnavilor și al speranței, fac apel la întreaga comunitate medicală să-și amintească de sensul profund al vocației sale: acela de a îngriji persoana care suferă, nu de a o elimina. Da, dragi prieteni, fiți slujitori plini de pasiune ai vieții. Nimeni nu are vreodată dreptul „să decidă, pe baza unor algoritmi de laborator, soarta unui embrion sau a unei persoane în vârstă! Medicina nu trebuie să devină niciodată slujitoarea morții programate!” (Discurs adresat membrilor Fundației Jérôme Lejeune, 22 iunie 2026). În acest sens, vă îndemn cu hotărâre să dezvoltați structuri de îngrijire paliativă și de cercetare. Totodată, vă îndemn să-i însoțiți pe bolnavi cu acea duioșie pe care o vedem aici, la Lourdes, unde medici, asistenți medicali, brancardieri, capelani, echipe pastorale în slujba bolnavilor și mulți alții își trăiesc vocația în slujba demnității persoanei umane, pentru ca lumea să aibă viață. Îngrijind trupurile, voi tămăduiți și sufletele rănite. Vă exprim profunda mea recunoștință vouă, dragi membri ai grupurilor de asistență și voluntariat, precum și cadrelor medicale care vă dedicați slujirii fraților și surorilor voastre.
Iubiţi frați și surori bolnavi, vreau să vă spun că nu sunteți o povară. Sunteți inima pulsantă a umanității noastre și o comoară prețioasă pentru Biserică. Port în rugăciunile mele încercările prin care treceți. Gândurile mele se îndreaptă și către toți cei care nu pot fi aici și care, din casele lor sau din saloanele de spital, sunt uniți cu noi în această adunare. Vă încredințez pe toți iubirii materne a Maicii Domnului, cerându-i să vă dobândească mângâierile Fiului ei, Isus. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
