Sari la conținut
Joi, 29 octombrie 2026

ReligieȘtiri

Cine sunt adevărații obscurantişti?

Asociația Internațională a Exorciștilor a abordat în repetate rânduri tema ocultismului în societatea contemporană, atât în ​​scopuri pastorale, cât și educaționale. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește renașterea publică a practicilor magice și oculte prin intermediul festivalurilor și târgurilor ezoterice. Într-adevăr, administrațiile locale promovează din ce în ce mai mult evenimente și inițiative legate de vrăjitorie, divinație, medianitate (capacitate de intra în contact cu spirite, entități sau răposați, nr) și ocultism în general, considerându-le oportunități atractive de a promova cunoașterea și de a încuraja vizitele în sate îndepărtate, altfel trecute cu vederea de itinerariile turistice.

Este adevărat că această ultimă constatare este parțial contrazisă de faptul că, și în orașele mari, care cu siguranță nu suferă din cauza turismului, în zilele premergătoare Halloween-ului (așa cum se întâmplă pe tot parcursul anului), se organizează evenimente legate de teme magice în spații deschise publicului. Asociația Internațională a Exorciștilor, deși recunoaște că fiecare are dreptul de a-și exprima liber opiniile, nu se poate abține să afirme că prezentarea fenomenului ocult pur și simplu ca un fenomen cultural sau un eveniment recreativ nu îl poate justifica. Mai degrabă, necesită conștientizarea acestuia pentru a evita comportamente sau atitudini considerate dăunătoare din punct de vedere spiritual creșterii personale și sociale. Se consideră că acest risc apare ori de câte ori ocultismul este promovat în toate formele sale sau dintr-o perspectivă necritică (cu siguranță nu se referă la conferințe sau dezbateri științifice, de exemplu, în domeniile istoriei, sociologiei sau etno-antropologiei). Analizarea unui fenomen cultural implică, de fapt, o observare cuprinzătoare a fenomenului, evidențiind toate aspectele sale dintr-o perspectivă largă. Faptul că magia, ocultismul sau – într-un scenariu similar iraționalist – așa-numitele terapii alternative, cum ar fi „canalizarea energiei” și alte discipline holistice, pot reprezenta, în secolul al XXI-lea, așa cum se susține în mass-media, pe străzi sau în alte părți, o abordare a înțelegerii și reinterpretării realității sau a protejării bunăstării psihofizice, pare să-i plaseze pe promotorii și adepții lor în acea perspectivă absolut obscurantistă, non-rațională, care este adesea atribuită cu superficialitate și prejudecată Bisericii catolice, care, dimpotrivă, are în vedere promovarea integrală a persoanei umane, îmbrățișând totalitatea dimensiunilor sale: fizică, intelectuală, morală, socială și spirituală. Prin urmare, este potrivit să încheiem această notă cu unul dintre pasajele introductive ale enciclicei Fides et ratio: „Biserica, la rândul ei, nu poate decât să aprecieze angajarea rațiunii pentru atingerea unor obiective care fac existența personală tot mai demnă”.

De Asociația Internațională a Exorciştilor

(După Asociația Internațională a Exorciștilor, 27 octombrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu