PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

O, iubire divină,

o, legătură  sfântă care îl uneşti pe Tatăl şi pe Fiul.

Duh Atotputernic, mângâietor al celor întristaţi.

Trimite roua ta dulce la acest pământ pustiu,

pentru a repara marea sa uscăciune.

Trimite razele cereşti ale iubirii tale

până în adâncul cel mai misterios al omului interior,

pentru ca locuind în el, să aprindă focul prea viu

care arde orice slăbiciune şi orice decădere.

Vino, o, Duhule Sfânt! Vino şi ai milă de mine!

Dispune în aşa fel sufletul meu şi tolerează slăbiciunea mea cu atâta dulceaţă,

încât micimea mea să afle har în faţa măreţiei tale infinite…

Amin. 

TEXTUL BIBLIC: Marcu 6,30-34

În acel timp, apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi ce au învăţat. ³¹ Atunci el le-a spus:

– Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!

Pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. ³² Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. ³³ Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers, deci, pe jos, din toate cetăţile şi, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. ³⁴ Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe.

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Poţi semnala toate verbele de mişcare care apar? Ce-i povestesc lui Isus apostolii? La ce îi invită Isus? De ce? Cum ne imaginăm activitatea lui Isus şi a discipolilor săi? Ce simte Isus când vede mulţimea? De ce simte asta?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Magister Gerardo García Helder

Marcu ne-a relatat deja alegerea celor doisprezece discipoli (3,13-19) şi trimiterea lor ca misionari (6,7-13) „cu putere asupra duhurilor necurate”. Întrerupe relatarea cu vestea despre martiriul lui Ioan Botezătorul (v. 14-29). Şi în acest pasaj pe care îl analizăm acum reia relatarea şi ne povesteşte întoarcerea apostolilor: cuvintele „în acel timp” trebuie înţelese ca o continuare a versetului 13.

Atrage atenţia că, la fel care activitatea lui Isus, activitatea discipolilor-misionarilor săi se realizează prin fapte şi cuvinte care dau dovadă că „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape! [Pentru aceasta sunt invitaţi toţi] să se convertească şi să creadă în evanghelie” (1,15).

Activitatea Învăţătorului şi a discipolilor săi este mare „pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce” (v. 31; vezi şi 3,20). Dorinţa de a merge „deoparte, într-un loc retras” (v. 31) arată că nu sunt nişte activişti, ci dinamismul lor are ca motor necesitatea celor mai mulţi care „erau ca oile care nu păstor” (v. 34).

În v. 30 se dă discipolilor calificativul de „apostoli” (de la verbul grec apostello: a trimite), este singura dată când Marcu îi numeşte aşa pe cei doisprezece, de data asta pentru a-i diferenţia de discipolii sau „ucenicii” lui Ioan care nu rezultă că au fost trimişi să facă acelaşi lucru ca învăţătorul lor.

Isus a simţit compasiune văzând mulţimea pe care o vedea în jurul său (v. 34). Verbul grec care se foloseşte aici (splagnizomai) este foarte expresiv, literalmente ar fi ceva ca „s-a înduioşat până în adâncul fiinţei” (splagnon înseamnă ceea ce este cel mai intim, măruntaiele, astăzi am spune „inima”). Marcu îl foloseşte de alte două ori (1,41; 8,2) pentru a exprima sentimentele lui Cristos în faţa suferinţei altuia şi altă dată pe buzele tatălui unui tânăr posedat de diavol: „… dacă poţi, îndură-te de noi şi ajută-ne” (9,22). De data asta poate ajuta să vedem folosirea acestui verb făcută de Matei (9,36; 14,13; 15,32; 18,27; 20,34) şi Luca (7,13; 10,33; 15,20).

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune? Ce ne spune?

Această evanghelie ne arată cum Isus a fost răspunsul concret pentru poporul său şi astăzi continuă să fie pentru noi. El a căutat un moment de intimitate şi linişte cu discipolii săi; de asemenea caută acest moment cu noi. Domnul vrea să ne ducă să ne odihnim, să fim singuri în prezenţa sa, de vreme ce în lumea noastră este saturaţie de informaţie, mult zgomot; şi în mijlocul la toate astea se naşte disperarea multor care caută acceptare sau pe cineva care să asculte neliniştile lor.

Uneori, datorită responsabilităţilor noastre, nu ajungem să acordăm atenţie tuturor celor pe care îi iubim. Poate că noi înşine ne gândim: „nu contez pentru nimeni”, „nu au timp pentru mine”; şi aici Isus arată milostivirea sa, ne caută. Isus este mereu aici pentru noi, pentru a ne da toată atenţia, afectul şi toată iubirea pe care o are faţă de noi.

De asemenea, când privim în afara realităţii noastre şi cunoaştem alte situaţii, din inima noastră se nasc sentimente de solidaritate, ceea ce ne determină să ajutăm pe cei care au mai mare nevoie şi să facem o lume mai bună decât aceea pe care am găsit-o când am venit în viaţă. Despre asta este vorba: de a simţi durerea altora şi aceeaşi compasiune, milă pe care a simţit-o Isus.

Tot cu această intenţie, sfântul Ioan Paul al II-lea ne face să reflectăm cu aceste cuvinte:

„Pentru voi, tineri creştini, această motivaţie de fond, capabilă să transforme acţiunile voastre, este credinţa voastră în Cristos. Ea vă învaţă că merită să vă străduiţi să fiţi mai buni; că merită să lucraţi pentru o societate mai dreaptă; că merită să fie apărat cel nevinovat, cel asuprit, cel sărac; că merită să se sufere pentru a atenua suferinţa altora; că merită a-l respecta tot mai mult pe fratele om. Merită, pentru că acest om nu este săracul care trăieşte, suferă, se bucură, este exploatat şi îşi termină viaţa cu moartea; ci este o fiinţă imagine a lui Dumnezeu, chemat la prietenia veşnică cu El: o fiinţă pe care Dumnezeu o iubeşte şi vrea ca să fie iubită”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

L-am căutat pe Isus când n-am ştiut încotro să merg? Am simţit că inima mea se înduioşează datorită situaţiei speciale a cuiva? Am făcut lucruri pentru ca alţii să-l întâlnească pe Isus în mine?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i spun? Ce-i spunem?

Doamne Isuse Cristoase,

Tu care ai arătat compasiune

faţă de cei care sunt pierduţi,

dăruieşte-ne harul de a ne odihni în tine

şi dă-ne o inimă sensibilă ca a ta.

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?

Isuse, lumea să nu mă abată de la tine şi de la fraţii care suferă.

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez? La ce ne angajăm? 

Voi invita familia mea să ofere Euharistia pentru altă familie care este într-o situaţie dificilă.

„Dumnezeu încă iubeşte lumea şi ne trimite pe tine şi pe mine

pentru ca să fim iubirea sa şi compasiunea sa faţă de cei săraci”.

Fericita Tereza de Calcutta