Celebrarea Vesperelor cu episcopatul argentinian şi echipele sinodale. Catedrala mitropolitană „Preasfânta Treime” (Buenos Aires), luni, 9 noiembrie 2026

Eminențe, Excelențe,

Dragi membri ai echipelor sinodale,

Fraților și surorilor cu toții în Cristos Isus,

Aș dori ca, în acest moment de rugăciune, să mergem împreună în gândurile noastre prin diferitele regiuni ale acestei frumoase țări. În fiecare dintre provinciile sale, credința noastră s-a înrădăcinat în popoare și culturi diverse, dând naștere la expresii unice de viață creștină, fără a pierde unitatea care izvorăște din Cristos. Să ne gândim la nord-vest, cu credința sa simplă și devoțiunile sale profunde. Să mergem spre coastă, cu râurile sale mari și câmpurile sale semănate cu promisiuni. Să traversăm spre nord-est, pentru a ne minuna de cascadele sale magnifice și de vastele sale plantații de yerba mate, care disting obiceiurile întregului con sud. Să ne apropiem de regiunea Cuyo, unde podgoriile aduc bucurie inimii umane. Să călătorim prin Pampas și să apreciem înțelepciunea celor care lucrează pământul. Să urcăm pe munți și, de pe înălțimile lor, să admirăm darurile creației. Să mergem spre sud, unde frigul și deșerturile nu împiedică îmbrățișarea caldă a credinței.

În această diversitate geografică și culturală, găsim o prezență maternă care îi însoțește pe locuitorii săi și față de care poporul își exprimă afecțiunea în marșuri și pelerinaje, pe căi de credință și promisiuni parcurse pe jos sau călare, în poezii, rugăciuni și cântece care se înalță în cinstea ei. Vorbesc despre Fecioara Maria Neprihănită, pe care acest popor o venerează sub diferite titluri: Preasfânta Fecioară a Miracolului, Stăpâna Noastră din Vale, Stăpâna Noastră a Rozariului, Maria din Itatí, Stăpâna Noastră de la Luján. Ea, care a rămas unită cu apostolii în rugăciune, însoțește și astăzi Biserica care își proclamă Fiul (cf. Fap 1,14). În fiecare colț al acestui pământ marian, de la marile orașe până la cele mai mici sate, există frați și surori care așteaptă Vestea Bună a Evangheliei. De aceea, motto-ul acestei călătorii apostolice capătă o semnificație specială: Bineveniţi cu toţi. Mergeți şi vestiți!

După ce am călătorit prin țară în imaginația noastră și ne-am reînnoit dorința de a ieși și de a evangheliza, să ne îndreptăm acum privirea către această Catedrală, unde suntem adunați. Este providențial să putem celebra a doua Vecernie a sfințirii bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran, „mama și capul tuturor Bisericilor din orașe și din lume”, în această splendidă catedrală a Preasfintei Treimi, biserica mamă a orașului Buenos Aires, unde se odihnesc și rămășițele pământești ale generalului José Francisco de San Martín, părintele națiunii.

Sărbătoarea sfințirii bazilicii din Lateran ne invită să contemplăm misterul Bisericii, zidită pe Cristos, piatra de temelie, în care noi toți, ca pietre vii, suntem chemați să formăm un locuință spirituală (cf. 1Pt 2,4-5). Statutul bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran drept catedră a episcopului de Roma conferă acestei celebrări o semnificație deosebită de comuniune cu Scaunul lui Petru, iar această legătură este deosebit de strânsă prin celebrarea ei în această catedrală, a cărei catedră a ocupat-o iubitul nostru Papa Francisc înainte de a fi chemat să păstorească Biserica universală. Este, de asemenea, o invitație adresată tuturor credincioșilor de a trăi unitatea credinței și a iubirii și de a recunoaște că, prin botez, fiecare a primit daruri care trebuie puse în slujba întregii Biserici.

Această comuniune, care își are izvorul în misterul Preasfintei Treimi, îi unește pe episcopi între ei și cu Succesorul lui Petru și se manifestă și în fiecare Biserică particulară, unde episcopul, împreună cu preoțimea sa și cu credincioșii încredințați lui, este chemat să păstreze unitatea în credință și caritate (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Lumen gentium, 23).

În acest sens, aș dori să subliniez mărturia unor distinși episcopi argentinieni care au lucrat pentru unitate și pace, precum fericiții Mamerto Esquiú, Enrique Angelelli şi Eduardo Pironio. „Viețile lor arată cum aceeași misiune poate lua forme diferite în funcție de timpuri și circumstanțe și formează o școală de păstori născuți din istoria noastră eclezială. Sfinții continuă să formeze sfinți (cf. Evr 13,7)” (Scrisoare adresată episcopilor din America Latină, 8 septembrie 2026).

Biserica, întemeiată de Isus Cristos, este, în El, „ca un sacrament, adică un semn și un instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam uman” (Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Lumen gentium, 1). Această unitate, pe care o primim ca dar, ne angajează și la reconciliere. Relieful de pe fațada acestei catedrale, care înfățișează reuniunea lui Iosif cu tatăl său Iacob și cu frații săi, ne amintește cum Dumnezeu deschide căi ale vieții chiar și acolo unde oamenii au semănat dezbinare. Iosif, care suferise din cauza fraților săi, îi iartă și devine un instrument de mântuire pentru cei care i-au făcut rău. El însuși recunoaște acțiunea providențială a lui Dumnezeu în mijlocul acelei istorii dureroase: „Voi ați vrut să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a vrut să-mi facă bine” (Gen 50,20). Reconcilierea necesită recunoașterea rănilor noastre, renunțarea la resentimente și permiterea harului lui Dumnezeu să transforme relațiile noastre. Misiunea noastră pastorală constă în a lucra neobosit pentru ca toți oamenii, cei apropiați și cei departe, să-l cunoască pe Cristos și să se poată recunoaște unii pe alții ca frați.

Diversitatea acestui ținut se manifestă și în Bisericile sale particulare, fiecare cu propriile tradiții și expresii pastorale. În toate, „Biserica lui Cristos este cu adevărat prezentă și activă” (Conciliul al II-lea din Vatican, Decretul Christus Dominus, 11). Această diversitate își găsește unitatea în aceeași credință, în Sacramente și în comuniunea eclezială. Toți împărtășesc misiunea Bisericii, pentru ca bucuria Evangheliei să ajungă la toți. De aceea, să păstrăm comuniunea, primind diferențele noastre legitime cu caritate și cultivând fraternitatea, pentru ca unitatea noastră să facă vizibilă iubirea lui Cristos și să ajute pe mulți să-l întâlnească.

Dragi episcopi, așa cum v-am scris recent, „printre multele responsabilități care ne umplu ziua, am fost trimiși să proclamăm Vestea Bună” (Scrisoare adresată episcopilor din America Latină şi din Caraibe, 8 septembrie 2026). Fie ca proclamarea lui Isus Cristos să rămână, așadar, centrul întregii noastre activități pastorale. Să continuăm să promovăm formarea lucrătorilor pastorali, proclamarea inițială și cateheza, liturgia și caritatea. Trebuie să lucrăm împreună pentru a cultiva vocațiile sacerdotale și religioase, a însoți familiile și a avea grijă de cei care trăiesc în sărăcie, sunt șomeri sau nu au o locuință decentă. „Iubirea lui Cristos ne îndeamnă!” ( 2Cor 5,14).

Grija maternă a Bisericii găsește un exemplu frumos în Maria, care la nunta din Cana a perceput nevoile mirilor și s-a dus la Isus pentru a i le prezenta, invitându-i apoi pe slujitori să asculte de cuvântul său (cf. In 2,3-5). Aceeași grijă trebuie să se manifeste în slujirea păstorilor, chemați să discearnă realitățile umane în lumina Evangheliei, ascultând și înțelegând circumstanțele concrete ale celor încredințați grijii lor: șomerii, tinerii forțați să emigreze, bătrânii care trăiesc în abandon și comunitățile marginalizate; și cei care, chiar și cu nevoile materiale satisfăcute, experimentează o dorință profundă de Dumnezeu, de sens și de speranță. Atâtea chipuri ne interpelează și ne cheamă să împărtășim bucuriile și suferințele poporului nostru, răspunzând cu apropierea și acțiunile pe care le cere Evanghelia în fața situațiilor care ne cer ajutorul.

Iubiţi frați și surori, susțineți inițiativele care sunt în folosul celor încredințați grijii voastre pastorale. Bucurați-vă de tot ceea ce contribuie la viața poporului vostru: munca cinstită, grija față de cei mai nevoiași și instituțiile care slujesc cu responsabilitate binele comun. Însoțiți-i și pe cei care, din interiorul Bisericii sau al societății civile, lucrează pentru dezvoltarea integrală a fiecărei persoane. În timp ce așteptăm acel Ierusalim ceresc pe care l-am contemplat în scurta lectură, speranța binecuvântărilor veșnice ne încurajează să căutăm dreptatea și să cultivăm fraternitatea pe acest pământ (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, 39).

Aș dori să vă încurajez, împreună cu echipele voastre sinodale, să continuați să vă ascultați unii pe alții și să discerneți împreună, ca discipoli ai unicului Învățător, ceea ce vă cere Duhul Sfânt, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și a Magisteriului Bisericii, pentru a sluji Argentina astăzi. Fie ca El să vă lumineze și să vă întărească pentru a traduce în decizii concrete respectul față de demnitatea fiecărei persoane și angajarea față de destinația universală a bunurilor, opțiunea preferențială pentru săraci și grija față de creație (cf. Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 14).

Papa Francisc, în timpul vizitei sale la Sanctuarul Stăpânei Noastre de la Aparecida și amintind de experiența sa de la a cincea Conferință Generală a Episcopilor din America Latină  şi din Caraibe, a spus că a putut vedea direct „cum episcopii – care lucrau la tema întâlnirii cu Cristos, a uceniciei și a misiunii – s-au simțit încurajați, însoțiți și, într-un anumit sens, inspirați de miile de pelerini care veneau în fiecare zi să-și încredințeze viața Maicii Domnului” (Omilie, Aparecida, 24 iulie 2013). În acest sens, aș dori să vă încurajez să continuați să lucrați pe baza învățăturilor Documentului de la Aparecida, ca o lumină călăuzitoare care să ne ajute să continuăm să mergem împreună în acest timp.

Iubiți frați și surori, Maria, Mama lui Cristos și Mama noastră, este, prin excelență, lăcașul lui Dumnezeu printre oameni, căci în sânul ei a primit Cuvântul veșnic făcut trup. În ea, chip și început al Bisericii care va ajunge la plinătatea sa în glorie, contemplăm dinainte bucuria care ne-a fost promisă, când Dumnezeu va locui pentru totdeauna cu poporul său în Ierusalimul ceresc (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Lumen gentium, 68). De la ea învățăm atenția la voința lui Dumnezeu și ascultarea de Cuvântul său, precum și grija pentru nevoile fiilor săi (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Marialis cultus, 21). Cu ea dorim să locuim într-o zi în acea cetate sfântă, unde nimic impur nu va avea loc (cf. Ap 21,27).

Să încredințăm ei grijile și dorințele noastre, slujirea și misiunea noastră pastorală și să-i cerem ca, așa cum a făcut la nunta din Cana, să mijlocească pe lângă Fiul ei pentru ca El să ne dăruiască ceea ce avem nevoie, în special harul convertirii constante, care ne purifică inimile și ne pregătește să participăm la bucuria veșnică a Împărăției sale. Amin.

Cuvinte spontane ale Sfântului Părinte în fața catedralei, înainte de cina cu episcopii

Bună ziua, bună seara!

Ce entuziasm! Ce bucurie! Pentru că toți îl cunoaștem pe Cristos. Aplauze pentru Isus!

Mulțumesc, Buenos Aires. Mulțumesc că m-ați primit, mulțumesc Argentina. Fie ca binecuvântarea Domnului să ajungă la inima fiecăruia dintre voi și a tuturor celor dragi, și să trăim mereu cu bucuria de a ști că Cristos ne cheamă. Bine ați venit și toți sunteți trimiși să proclame cu bucurie Vestea Bună. Și fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernic, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, să coboare asupra voastră.

Amin. Trăiască Cristos!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu