PREGĂTIRE SPIRITUALĂ
O, iubire divină,
o, legătură sfântă care îl uneşti pe Tatăl şi pe Fiul.
Duh Atotputernic, mângâietor al celor întristaţi.
Trimite roua ta dulce la acest pământ pustiu,
pentru a repara marea sa uscăciune.
Trimite razele cereşti ale iubirii tale
până în adâncul cel mai misterios al omului interior,
pentru ca locuind în el, să aprindă focul prea viu
care arde orice slăbiciune şi orice decădere.
Vino, o, Duhule Sfânt! Vino şi ai milă de mine!
Dispune în aşa fel sufletul meu şi tolerează slăbiciunea mea cu atâta dulceaţă,
încât micimea mea să afle har în faţa măreţiei tale infinite…
Amin.
TEXTUL BIBLIC: Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 9 dar încălţaţi cu sandale şi: „să nu purtaţi două tunici!”. 10 Apoi le-a spus:
– Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!
12 Ei au ieşit şi au predicat ca oamenii să se convertească. 13 Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.
1 – LECTURA: Ce spune textul?
Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…
Despre cine se vorbeşte în acest text? Puteţi identifica verbele? Ce le porunceşte Isus? Până când trebuie să rămână într-o casă? Ce fac discipolii? Care sunt rezultatele acţiunilor lor?
Câteva piste pentru a înţelege textul
Magister Gerardo García Helder
Evanghelia după sfântul Marcu ne relatează în formă independentă alegerea celor doisprezece (3,13-19) şi trimiterea lor misionară. Între cele două relatări naratorul îl prezintă pe Isus care începe să înveţe în parabole şi care este respins de învăţătorii legii (3,22) şi nu este înţeles de înseşi rudele sale (3,21.31-35) şi de consătenii săi (6,3).
Faptul de a merge „doi câte doi” era un obicei semit despre care există mărturii în Vechiul Testament, făcea asta Ioan Botezătorul cu discipolii săi (vezi Lc 7,18 şi In 1,37) şi s-a consolidat cu creştinismul care se năştea (vezi Lc 10,1; 24,13) mai ales ca practică pastorală (vezi Fap 1,13; 3,1; 4,1; 8,14; 11,30; 12,25; 13,2; 15,39-40). Între evrei nu se dădea crezare mărturiei unei singure persoane şi se cerea un minim de doi martori pentru a ţine cont de ceea ce se spunea (vezi Num 35,30; Dt 17,6); faptul că Isus îi trimite doi câte doi ar putea să aibă de-a face cu asta: nu vrea să nu fie ascultat mesajul din cauza unei strategii incorecte.
Marcu nu precizează locurile unde trebuie să meargă (sau să nu meargă) şi ce trebuie să facă trimişii/martorii lui Cristos; însă se dau norme precise cu privire la modul în care trebuie să procedeze misionarul. Că aceste norme nu trebuie să se ia literal este indicat de faptul că evangheliile lui Matei, Marcu şi Luca (sinoptice) diferă, enunţându-le în ordine diferită (a se compara cu Mt 10,5-15 şi Lc 9,1-6); evangheliştii au o atenţie strictă să indice că, întotdeauna, orice discipol misionar al lui Isus trebuie să dea mărturie despre Învăţătorul său cu sărăcia, dezlipirea şi încrederea în Providenţă.
Nu va fi ceva rar ca discipolul să aibă aceeaşi soartă ca Învăţătorul şi ca „în unele locuri să nu fie primiţi”. În acest caz trebuie să plece scuturând praful de pe picioare, aşa cum făceau evreii de fiecare dată când se întorceau în Ţara Sfânt după ce au fost printr-un teritoriu al păgânilor.
Această „întoarcere la Dumnezeu” despre care vorbeşte textul este convertirea (metanoia în greacă), schimbarea în forma de a gândi şi de a simţi cerute de vestea bună despre un Dumnezeu afectuos şi apropiat, pe care Isus îl proclamă cu gesturile şi cuvintele sale.
Vindecarea bolnavilor nu este ceva provocat de folosirea unui untdelemn special, ci consecinţa credinţei în puterea Domnului transferată la trimişii săi.
2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune? Ce ne spune?
În această duminică, Evanghelia ne propune din nou chemarea, trimiterea şi misiunea, o circumstanţă care nu apare numai o dată, ci se reînnoieşte în fiecare timp al vieţii noastre, mai mult pentru aceia care slujim Biserica noastră din interior.
Când Isus cheamă, imediat trimite în misiune şi este clar că puterea sa este cu noi, de vreme ce nea-a dat „putere asupra duhurilor necurate”. Comunităţile noastre cer persoane cu această autoritate pentru a învinge conformismul, oboseala. Învăţătorul ne cere să ne asumăm riscul, învingând descurajarea pe care ne-o provoacă duhurile adormite şi fricoase ale membrilor comunităţilor noastre. În faţa atitudinilor care blochează primirea Veştii Bune ar trebui să se ia o atitudine pozitivă, fără tânguire şi resentiment, care să ne facă să continuăm misiunea evanghelizatoare. Întotdeauna un aparent eşec în misiune este începutul unei noi experienţe de har.
Relatarea continuă spunând, „ei au ieşit…”. Putem observa actualitatea Evangheliei cu cuvintele Papei Francisc, care ne-a invitat să ieşim la periferii, să nu încetăm şi ne cheamă la reînnoirea misiunii noastre: „O Biserică ce nu iese, mai devreme sau mai târziu se îmbolnăveşte în atmosfera viciată a închiderii sale. Este adevărat şi că unei Biserici care iese i se poate întâmpla ceea ce se poate întâmpla unei persoane care iese pe stradă: să aibă un accident. În faţa acestei alternative, vream să spun în mod clar că prefer de o mie de ori o Biserică accidentată decât o Biserică bolnavă”.
Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:
Am ieşit într-o misiune concretă şi m-am simţit condus de Isus? Am o atitudine misionară? Sunt conştient că Domnul mă trimite pentru a evangheliza învingând toate dificultăţile? Vreau să fiu parte dintr-o Biserică în ieşire sau prefer să fiu o Biserică obosită?
3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i spun? Ce-i spunem?
Doamne Isuse Cristoase, cale, adevăr şi viaţă,
faţă umană a lui Dumnezeu şi faţă divină a omului,
aprinde în inimile noastre
iubirea faţă de Tatăl care este în cer
şi bucuria de a fi creştin.
Vino în întâmpinarea noastră şi condu paşii noştri
pentru ca să te urmăm şi să te iubim în comuniunea Bisericii tale,
celebrând şi trăind darul Euharistiei
purtând crucea noastră şi stimulaţi de trimiterea ta.
4 – CONTEMPLAŢIA: Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?
Isuse, accept puterea pe care mi-o dai pentru a face ca alţi tineri să se întoarcă la tine.
5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez? La ce ne angajăm?
Invită comunitatea ta sau grupul tău să realizaţi o activitate misionară.
„Dacă tu îl predici pe Isus, El înmoaie inimile şi îndulceşte ispitele aspre.
Dacă te gândeşti la El, domină inima ta.
Dacă îl citeşti, satură mintea ta”
Sfântul Francisc Xaveriu