Iubiți fraţi şi surori,
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul de a fi aici, împreună cu voi, astăzi, în Place de la Concorde, pentru a celebra Euharistia. Este cu adevărat bine și frumos ca frații și surorile să locuiască împreună în unitate (cf. Ps 133,1) pentru a vesti măreția lui Dumnezeu. Într-adevăr, sper ca vizita mea să vă întărească în credință și să vă încurajeze să străluciți tot mai puternic, împărtășind viața, pacea și iubirea Domnului nostru Isus Cristos.
„Dacă cineva însetează, să vină la mine și să bea” (In 7,37). Fraților și surorilor, în setea noastră, ne îndreptăm spre Cristos, izvorul apei vii: apa care ne potolește setea și face viața să înflorească, apa iubirii lui Dumnezeu „revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5).
Dorința de Dumnezeu sălășluiește adânc în inimile noastre și strigăm împreună cu psalmistul: „Sufletul meu este însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu” (Ps 42,2). Acesta este strigătul unei inimi umile și pasionale a cărei sete cea mai profundă și cea mai existențială continuă să crească. Și este Isus Cristos, prin Întruparea sa, care vine să întâlnească fiecare persoană în mijlocul propriei sale istorii și se dezvăluie ca adevărata sursă de apă vie capabilă să ne potolească setea. Această sete care sălășluiește în fiecare inimă umană nu este atât o sete de lucruri materiale, ci o sete de sens, de adevăr și împlinire. Isus răspunde dorinței noastre profunde de relație, de comuniune cu Dumnezeu, în care locuiește pentru totdeauna plinătatea vieții.
În prima lectură, profetul Ezechiel a văzut apă izvorând din templu și răspândindu-se prin pustiu, purificând și dăruind viață tot ceea ce atingea (cf. Ez 47,1-2.8-9.12). Mai târziu, sfântul Ioan avea să vadă apă curgând din coasta străpunsă a lui Isus în momentul în care acesta și-a dat duhul (cf. In 19,30-34). Acum, oricine poate bea din acest izvor pentru a primi darul Duhului și a se naște din nou, devenind astfel fiu al lui Dumnezeu, o nouă creație.
Fraților și surorilor, trebuie să recunoaștem că nimic din această lume nu ne poate satisface pe deplin. Când credem că munca noastră s-a încheiat în sfârșit și că eforturile ne-au fost răsplătite, acel gol interior revine adesea, mai profund decât înainte. Astfel, în încercarea de a-l umple, s-ar putea să căutăm noi plăceri, să dorim să posedăm tot mai multe lucruri sau să facem tot posibilul pentru a ne distrage atenția, cu scopul de a amorți acea neliniște interioară.
Liturgia Cuvântului de astăzi ne invită să privim în inimile noastre și să ne întrebăm: care este setea mea cea mai profundă? Ce caut cu adevărat în viață? Cu toții tânjim după fericire, iubire și împlinire. Dar din ce izvor căutăm să ne potolim setea? Ne mulțumim cu bunuri materiale, cu satisfacții imediate, cu nenumărații mici idoli care ne promit totul, dar ne lasă inimile goale? Am fost botezați și am primit apa cea vie despre care vorbește Evanghelia, dar l-am întâlnit cu adevărat pe Cristos în mod personal? În esență, ființa umană este o ființă a dorinței, iar numai Dumnezeu poate umple golul din noi.
Da, fraților și surorilor, Isus Cristos, Păstorul cel Bun, ne conduce – așa cum un păstor își conduce oile – către izvorul fericirii și al păcii. El ne cunoaște pe fiecare pe nume. Nimic din ceea ce suntem nu-i este ascuns: nici secretele, nici intențiile, nici slăbiciunile noastre. El pătrunde în adâncul inimilor noastre. Și-a dat viața pentru noi și continuă să ne-o dăruiască prin sacramente. El poartă pe umeri oile istovite și rănite și le aduce cu blândețe înapoi pe cele rătăcite. Isus ne descoperă iubirea necondiționată a lui Dumnezeu. În ochii săi, nimeni dintre noi nu este doar un număr sau o simplă însemnare într-un registru, ci o persoană unică și de neînlocuit.
Văzându-vă adunați aici, fraților și surorilor, moștenitori ai îndelungatei și frumoasei istorii de credință a Franței, vă spun: beți din izvorul care este Inima străpunsă a lui Isus. Da, voi însetați după Dumnezeu, după viață, adevăr, unitate, pace, comuniune și fericire. Tânjiți să redescoperiți un orizont plin de lumină și să clădiți o națiune reînnoită, pe rădăcini hrănite de credință. Nu păstrați doar pentru voi această credință în Isus Cristos. Lăsați-o să se reverse, pentru ca aceia pe care îi întâlniți să fie înviorați și setea lor să fie potolită. Sunteți chemați să aduceți speranță acolo unde predomină descurajarea și ariditatea spirituală.
Într-adevăr, acceptând să trăim în adevăr sub privirea lui Isus, putem fi autentici și ne putem privi viața cu onestitate. Viețile noastre sunt fragile, vulnerabile și sortite să treacă prin moarte; totuși, ele sunt și minunate și miraculoase, capabile să fie înnoite prin relațiile noastre și să se deschidă către iubirea adevărată.
„Dacă însetează cineva, să vină la mine și să bea! Cel ce crede în mine, precum a spus Scriptura: «Din inima lui vor curge râuri de apă vie»” (In 7,37-38). Pe măsură ce bem din izvorul care este Inima lui Cristos, devenim noi înșine – așa cum scria Origene – fântâni, izvoare și râuri pentru ceilalți (cf. Omilia 12, 1, 2-3). Într-adevăr, credinciosul care bea din acest izvor devine, la rândul său, un izvor de viață prin relația sa vie cu Cristos și comunică această viață și celorlalți.
Iubiţi frați și surori, apa vie a Duhului Sfânt a fost revărsată din belșug și continuă să dea roade în Biserică prin misionari și martori în fiecare cultură și printre fiecare popor. Dă viață tuturor celor pe care îi atinge și îi transformă, permițându-le să dea roade. Aceasta este sfințenia celor care se închină adevăratului Dumnezeu și își slujesc cu generozitate frații și surorile în caritate. În această frumoasă țară a Franței, mulți au băut din această apă vie de-a lungul secolelor și și-au dedicat viața în întregime binelui altora: primii martiri, precum Blandina, Pothinus și Irineu; sfinții fondatori și fondatoare de ordine călugăreşti; sfinți episcopi precum Martin și Francisc de Sales; și bărbați și femei ale căror inimi au fost atente la nevoile altora, cum ar fi Vincenţiu de Paul, Frédéric Ozanam și Jeanne Jugan și mulți alții. Chiar și astăzi, în societatea voastră, în parohii și în fiecare sferă a vieții sunt atât de mulți oameni care continuă să se dedice cauzei vieții, familiei, adevărului, păcii, fraternității și dreptății.
Din acest frumos oraș, Paris, mă rog cu ardoare ca apa vie a Duhului Sfânt să curgă peste tot în Franța. Mă gândesc la voi, dragi familii, care, în pofida numeroaselor dificultăți cu care vă confruntați zilnic, perseverați cu curaj în vocația și misiunea voastră. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru tot binele care se înfăptuiește prin intermediul vostru. Fie ca prezența concretă a lui Isus în voi să nu se epuizeze niciodată. Mă gândesc la voi, dragi tineri: voi sunteți Biserica de astăzi. Cât de frumos este să văd entuziasmul, energia și angajarea voastră, precum și bucuria pe care o aduceți comunităților creștine. Mă gândesc, de asemenea, la voi, dragi catecumeni și neofiți, care ați început drumul credinței, al convertirii și al inițierii creștine. Fie ca să mărturisiți celor din jur parcursul vostru și să-i inspirați să-și pună și ei întrebări. Fie ca darul Duhului Sfânt să facă din voi martori vii, gata să răspândiți în jurul vostru o civilizație a iubirii.
Fraților și surorilor, să ne îndreptăm privirea către Maica Domnului, Izvorul Mântuirii, care ne călăuzește spre Fiul ei, izvorul oricărui har. Prin „da”-ul ei liber și plin de încredere, ea a devenit vasul umil, ales de Dumnezeu, în care iubirea Tatălui a luat trup și s-a dăruit lumii.
Să o invocăm cu încredere, pentru ca, prin mijlocirea ei, izvoare de apă vie să țâșnească în sânul poporului lui Dumnezeu și să facă să înflorească semințele credinței, ale speranței și ale iubirii în întreaga Franță. Amin.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
