Sfântul Francisc şi iertarea care a reconciliat episcopul şi puterea din Assisi

În „Francisc, carismele simple” (RnS), Francesca Cipolloni intră în dialog cu unele dintre figurile de marcă ale franciscanismului actual, de la Francesco Patton la mons. Felice Accrocca, de la Giampaolo Cavalli la Roberto Pasolini. Iese la iveală un Sărăcuţ contemporan: iertarea, renunțarea la idolii bunăstării și uimirea față de creație.

Reparcurgând cărările sfântului Francisc în căutarea unor noi învățături străvechi care să ne ajute în necazurile noastre de astăzi: este unul dintre darurile pe care Francesca Cipolloni ni le oferă cu „Francesco, i carismi semplici” [Francisc, carisme simple] (RnS, 200 de pagini, prefața cardinalului Angelo De Donatis), prin dialog cu câțiva protagoniști ai franciscanismului de astăzi.

Și dacă Francesco Patton, custode al Țării Sfinte din 2016 până în 2025, vorbește despre Sărăcuţ, atunci nu mai este un discurs, ci o adevărată experiență într-un ținut sfâșiat de violență.

Francisc este cel care scrie în Cântarea sa versetul iertării, pe care Patton îl aduce pe bună dreptate în atenția cititorului, pentru că este citit de doi dintre călugări săi în fața episcopului și a primarului din Assisi, care s-au urât și care, ascultând acele cuvinte, sunt mișcați și împăcați. Iar cititorul nu va fi ratat un detaliu esențial: cei doi dușmani erau reprezentanții puterii politice și religioase. Ceva care redevine actual astăzi, într-un climat de anulare a ceea ce dimensiunea religioasă a oferit civilizației occidentale: fraternitate, iertare, acceptare a diversității.

Monseniorul Felice Accrocca, episcop de Assisi – Nocera Umbra – Gualdo Tadino și Foligno, ne invită să-l privim pe Sărăcuţ nu numai ca pe un experimentator al întoarcerii omenirii la creație, ci și ca pe un susținător convins al teologiei trinitare, prin care Isus este văzut ca un exemplu de urmat, grație iluminării Duhului Sfânt, care ne ajută să vedem în Fiul darul Tatălui. Și ne duce înapoi la adevărata imagine a lui Francisc, care apare în toată realitatea sa, ca în mărturia lui Toma de Split, care l-a văzut și îl descrie în moduri departe de înfrumusețările ulterioare. Atracția omului din Assisi se afla în altă parte: în capacitatea sa de a vorbi cu ceilalți, iar aceștia știau că acele cuvinte erau rodul unei alegeri radicale pentru o viață nouă. Ceea ce conta era să trăiască Evanghelia, să-și câștige hrana prin muncă și să nu se lase pradă trândăviei. El înțelesese că sațietatea va deveni pericolul pentru o societate care riscă să uite dimensiunea Duhului.

Un alt franciscan, Giampaolo Cavalli, director al „Antoniano” din Bologna, subliniază clar natura revoluționară a învățăturii sfântului, tocmai pentru că aceasta urmărește renunțarea la falșii idoli ai bunăstării: imersiunea în acea dimensiune pe care burghezia vremii o considera umilitoare era, în schimb, o redescoperire a vieții. Adevărata viață, cea a întâlnirii, a contemplării frumuseții creației. Și astăzi, afirmă Cavalli, reapare acea nouă și veche căutare a sensului care depășește simpla satisfacție materială.

Pentru că tocmai din materia văzută ca dar al Creatorului începe contemplarea adevăratei frumuseți: Cipolloni citează pasaje din Toma de Celano în care, pentru Francisc, contemplarea florilor era o conștientizare a participării lor la creație, „ca ființe înzestrate cu rațiune”. Lucrurile neînsuflețite, florile, copacii, animalele, sunt frați și surori.

După cum afirmă Roberto Pasolini, predicator al Casei Pontificale, ascultarea de Evanghelie înseamnă și „consimțământul la o viață mai mare decât a ta”. Și dacă Francisc a experimentat dorința de a deveni cavaler și luptător eroic, Cristos a contracarat acel vis cu propria sa suferință, agonie și moarte cumplită pe cruce. Treptat, Francisc a încetat să „pretindă că realitatea coincide cu dorințele noastre” și s-a predat unei viziuni diferite asupra lumii, în care omul nu mai este un dominator, ci un participant umil.

Această carte ne ajută să înțelegem relevanța moștenirii franciscane astăzi, cu condiția să știm cum să o realizăm aici și acum, revenind la darurile creației cu ochi ai uimirii.

De Marco Testi

(După Agenția SIR, 26 septembrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu