PREGĂTIRE SPIRITUALĂ
Doamne, doresc să mă pregătesc bine pentru acest moment,
doresc ca toată fiinţa mea să fie atentă şi dispusă pentru Tine.
Ajută-mă să clarific intenţiile mele.
Am atâtea dorinţe contradictorii…
Mă preocup pentru lucruri care nici nu contează, nici nu sunt durabile.
Însă ştiu că dacă îţi dăruiesc inima mea
orice aş face te voi urma pe Tine.
În tot ceea ce sunt astăzi, în tot ceea ce intenţionez să fac,
în întâlnirile, reflecţiile mele,
inclusiv în frustrări şi greşeli
şi mai ales în acest moment de rugăciune,
în toate acestea, fă să-mi pun viaţa în mâinile tale.
Doamne, sunt în întregime al tău. Fă din mine ceea ce vrei. Amin.
TEXTUL BIBLIC: Marcu 6,31-37
În acel timp, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ţinutul Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33 Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. 34 Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Éffata!”, care înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. 36 Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea 37 şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.
1 – LECTURA: Ce spune textul?
Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…
Unde se află Isus? Pe cine aduc la El şi ce îi cer lui Isus? Ce a făcut Isus cu surdomutul pe care l-au adus? Ce s-a întâmplat în momentul în care surdomutul a fost atins de Isus? Ce le-a poruncit Isus?
Câteva piste pentru a înţelege textul
D-ra Francis Castillo – Diac. Alejandro Ulloa
Continuând cu capitolul 7 din Evanghelia lui Marcu început duminica trecută, îl vedem pe Isus străbătând un teritoriu străin, de data asta în Decapole (v. 31), care înseamnă: Zece cetăţi, ţinut păgân în care se realizează vindecarea unui surdomut.
Ca în cazul paraliticului (2, 1-12), şi aici se evidenţiază credinţa celor care-l aduc pe bolnav la Isus şi îl roagă să impună mâinile peste el. Surzenia din naştere este însoţită de muţenie. Cazul acestui om evocă textul mesianic din Isaia: „Atunci orbii vor vedea şi surzii vor auzi” (Is 35,5). Isus împlineşte profeţia.
„Luându-l la o parte” (v. 33). Aici Domnul demonstrează că lucrările lui Dumnezeu nu trebuie să se facă în mod ostentativ, ci în simplitate şi în tăcere.
„I-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba” (v. 33). Aici intră în joc ca instrumente de mântuire-vindecare contactul direct cu degetele şi saliva lui Isus, instrumente ale omenităţii Fiului lui Dumnezeu făcut om. Aluzia la salivă are relaţie cu o simbologie caracteristică din lumea semitică: de fapt, saliva reprezintă spiritul solidificat (In 9,6). Să observăm gesturile folosite de Isus: atingerea urechilor şi a limbii. Nu consideră suficient a impune mâinile, merge la locurile afectate în acest om: urechile sale şi gura.
„Ridicându-şi ochii spre cer” (v. 34). Isus se îndreaptă spre Tatăl său, intră în comuniune cu El. Face numai ceea ce Tatăl i-a poruncit (In 5,19). De asemenea, indică o atitudine de rugăciune îndreptată spre Tatăl, izvor al mântuirii, pe care Isus o realizează în istoria concretă a oamenilor.
„Effatá!”, este un imperativ pasiv a cărui traducere literală ar suna: Deschide-te!. A auzi şi a vorbi sunt dou verbe importante pentru credinţă. Mai întâi a auzi, a asculta, a percepe, pentru a putea vorbi şi a da mărturie după aceea. Asta ne face să ne gândim la acel „Ascultă, Israele” (Dt 6,4). A auzi este vebul celui care se deschide la revelaţia divină; este verbul acceptării credinţei şi al primirii personale; şi actul de credinţă se realizează cu cuvântul mărturisind că Isus este Domnul (Rom 10,9.17)
După aceea, îl vedem pe Isus spunând că nu vrea publicitate, nu doreşte ca să comenteze nimănui minunea pe care au văzut-o, însă nu poate împiedica persoanele care, întâlnindu-se cu El şi fiind martore ale acestei minuni extraordinare, să meargă şi să povestească tuturor exclamând: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească (v. 37). Această relatare situată după controversele cu fariseii despre riturile de purificare (7, 1-23) proclamă că adevărata curăţie vine din interior, provine din inimă, din credinţa pe care Dumnezeu poate s-o dea şi păgânilor.
2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?
Din Cuvântul pe care liturgia ni-l oferă în această duminică am vrea să reţinem un singur termen: „Deschide-te!”. Isus, cu puterea lui Dumnezeu, vrea să ne elibereze de acele situaţii în care suntem închişi. Această putere nu poate acţiona fără credinţa şi disponibilitatea noastră pentru ca să lucreze, şi fără abandonarea noastră în voinţa lui Dumnezeu având certitudinea că ceea ce El permite va fi mereu ceea ce ni se poate întâmpla mai bun; pentru că, aşa cum spune însuşi textul: „toate le-a făcut bine”.
De asemenea, acest text ne invită ca urechile noastre şi limba noastră să fie deschise prin şi pentru Evanghelie, adică noi citind Biblia, spiritul misionar să ardă în inima noastră şi să fim purtători ai acestei Veşti Bune pentru tineri. Trebuie să includem în viaţa noastră studierea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că el ne învaţă cum şi ce să spunem.
Papa Benedict al XVI-lea, ne încurajează să continuăm cu practica noastră Lectio divina şi ne revelează consecinţele ei:
„A asculta împreună cuvântul lui Dumnezeu; a practica lectio divina a Bibliei, adică lectura legată cu rugăciunea; a ne lăsa surprinşi de noutatea Cuvântului lui Dumnezeu, care niciodată nu îmbătrâneşte şi niciodată nu se epuizează; a depăşi surzenia noastră pentru acele cuvinte care nu sunt în acord cu prejudecăţile noastre şi cu opiniile noastre; a asculta şi a studia, în comuniunea credincioşilor din toate timpurile; toate acestea constituie un drum care trebuie parcurs pentru a ajunge la unitatea credinţei, ca răspuns la ascultarea Cuvântului”.
Cine se pune în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu poate şi trebuie după aceea să vorbească şi să-l transmită celorlalţi, celor care nu l-au ascultat niciodată, sau celui care l-a uitat şi l-a îngropat sub spinii grijilor şi al înşelătoriilor lumii (Mt 13,22). Trebuie să ne întrebăm: noi creştinii, noi n-am devenit probabil prea muţi?”.
Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:
Merg la Isus cu credinţă pentru a fi vindecat? În ce situaţii din viaţa mea am fost surd sau mut? Am observat cum această practicare a lectio divina m-am apropiat mai mult de Dumnezeu? Am simţit dorinţa de a împărtăşi cu alţii învăţăturile din Evanghelie? Fac asta?
3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?
Ochii mei s-au deschis la lumina şi frumuseţea feţei tale;
mâinile mele se ridică pentru a aclama triumful tău pe cruce;
inima mea iubeşte dreptatea şi pacea pe care le dau Împărăţia ta;
fiinţa mea se deschide la Tine şi este inundată de forţa Duhului tău.
Eu te binecuvântez, Doamne Isuse, Dumnezeu şi Om, în veci!
4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?
Deschide, Doamne, urechile mele pentru a te asculta şi fă ca să răsune cuvintele mele pentru a te vesti.
5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez, în consonanţă cu textul meditat?
În fiecare zi voi deschide urechea mea pentru a asculta ceea ce Domnul vrea să-mi spună în Evanghelia din fiecare zi. La sfârşitul zilei, voi aduce mulţumire pentru cele ascultate şi învăţate.
„Cu defectul auzului, sau inclusiv cu surzenia, faţă de Dumnezeu,
desigur pierdem şi capacitatea noastră de a vorbi cu El”
Benedict al XVI-lea