PREGĂTIRE SPIRITUALĂ
Rege ceresc, Mângâietorule,
Duh al adevărului,
care eşti prezent peste tot şi umpli toate,
comoara oricărui bine şi izvor de viaţă,
vino şi fă din noi locuinţa ta,
curăţă-ne de orice pată
şi mântuieşte sufletele noastre,
Tu care eşti bun.
TEXTUL BIBLIC: Marcu 1,26-34
În acel timp, Isus spunea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ 27 şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. 28 Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului”. 30 Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? 31 Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului se pot locui la umbra lui”.
33 Şi cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul după cum erau în stare să înţeleagă. 34 Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi.
1 – LECTURA: Ce spune textul?
Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…
Cu ce compară Isus Împărăţia cerurilor? Ce se întâmplă când grâul este copt? Cât de mică este sămânţa de muştar? Ce se întâmplă odată ce este semăntată? Cum învăţa Isus mesajul său?
Câteva piste pentru a înţelege textul
Pr. Daniel Kerber
Cu Evanghelia de astăzi reluăm lectura din timpul Bisericii şi ne sunt prezentate ultimele parabole din capitolul 4 din Marcu. Cele două parabole din text ne vorbesc despre Împărăţia lui Dumnezeu.
Putem vedea trei părţi în text, prima (v. 26-29) este parabola creşterii seminţei, a doua (v. 30-32) este parabola seminţei de muştar şi în sfârşit (v. 33-34) concluzia întregii secţiuni a parabolelor din acest capitol.
În prima parabolă se pune accentul pe forţa pe care o are sămânţa Împărăţiei. Relatarea este foarte simplă, luată din experienţa zilnică a oamenilor cărora se adresa Isus. Prima caracteristică este că singurul lucru pe care-l face semănătorul este să semene. Apoi, creşterea seminţei are loc fără intervenţia semănătorului, fără ca el să ştie cum (v. 27). În v. 28, relatarea ajunge la punctul culminant: „Pământul produce de la sine” rodul, în sfârşit se seceră (v. 29). Cu această scurtă învăţătură se dă de înţeles acţiunea puternică a lui Dumnezeu care duce înainte planul său, fără ca omul să ştie cum.
Este de asemenea o învăţătură despre încredere: Dumnezeu însuşi dă creştere împărăţiei sale, pentru aceasta fie că este deja ora clarităţii zilei sau în întunericul nopţii, nu este loc pentru teamă sau pentru abandonare.
În a doua parabolă învăţătura este complementară la prima, şi evidenţiază diferenţa dintre micimea seminţei care se seamănă (v. 31) şi mărimea copacului care creşte din această sămânţă (v. 32). Micimea seminţei de muştar era proverbială între iudei, iar copacul de muştar crescut putea să ajungă între doi şi patru metri. Începutul împărăţiei poate să pară nesemnificativ, totuşi, atunci când creşte, se arată forţa sa şi măreţia sa.
Comunitatea lui Marcu putea să sufere de „nesemnificaţia” sa în faţa celorlalţi: societatea, lumea, care nu ţine cont de ei. Însă încrederea sa nu este pusă în „lume”, ci în ceea ce dă creştere seminţei şi o face să germineze când vrea şi cum vrea. Lucrările lui Dumnezeu nu urmează criteriile umane pentru realizarea lor. Şi ceea ce poate să pară puternic şi mare în ochii oamenilor poate să fie nesemnificativ pentru Domnul care „i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi” (Lc 1,51 şu).
2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune? Ce ne spune?
În Evanghelia lui Marcu, Isus descrie măreţia şi, în acelaşi timp, simplitatea Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu o prezintă ca un loc, ci ca o sumă de acţiuni pe care de foarte puţine ori le contemplăm: tăcerea seminţei şi procesul său ne invită să ne gândim că Dumnezeu acţionează cu aceeaşi pace şi tăcere în viaţa noastră. Fără să ne dăm seama, suntem pământul pe care Dumnezeu îl face să germineze, fără a ne da seama Dumnezeu face să germineze în mijlocul realităţii noastre Împărăţia sa. Dumnezeu nu forţează lucrurile, lasă ca prezenţa sa în mijlocul lumii să fie atât de subtilă încât permite ca noi să face propria noastră viaţă, să dezvoltăm propriile noastre proiecte, să luăm propriile noastre decizii; totuşi, sămânţa împărăţiei continuă să crească şi continuă să ne invite să o percepem, să o transformăm într-o imagine a propriei noastre creşteri şi maturizări spirituale. La sfârşitul timpului Dumnezeu va fi cel care va recolta secerişul nostru.
Ceea ce rezultă din sămânţa de muştar este o realitate minunată, inimaginabilă, surprinzătoare: ceea ce este nesemnificativ ajunge să fie o experienţă de viaţă îmbelşugată şi de primire fraternă. Dacă tu vei compara viaţa ta cu sămânţa de muştar va trebui să porneşti de la atitudinea umilă şi docilă faţă de harul lui Dumnezeu pentru a vedea cum prin intermediul tău ceilalţi îşi dau seama că iubirea lui Dumnezeu este reală şi că împărăţia sa este deja în mijlocul acestei lumi.
Papa Francisc dedică nişte cuvinte care ne fac să reflectăm în această privinţă:
„În definitiv, împărăţia lui Dumnezeu nu este un «spectacol». Mai precis, «spectacolul, de multe ori, este caricatura împărăţiei lui Dumnezeu». În schimb, «împărăţia lui Dumnezeu este tăcută, creşte înăuntru; o face să crească Duhul Sfânt cu disponibilitatea noastră». Însă «creşte lent, în tăcere». astfel «împărăţia lui Dumnezeu este umilă, ca sămânţa: umilă; însă se face mare prin puterea Duhului Sfânt». Şi «nouă ne revine s-o lăsăm să crească în noi, fără a ne mândri. A lăsa ca Duhul să vină, să ne schimbe sufletul şi să ne ducă înainte în tăcere, pace, liniştite, apropiere de Dumnezeu, de ceilalţi, fără spectacole»”.
Acum să ne întrebăm:
Îmi imaginez cum este Împărăţia lui Dumnezeu? M-am gândit vreodată că este înlăuntrul meu? M-am simţit aşa de mic ca sămânţa de muştar şi rezultă că dau roade dincolo de aşteptări? Sunt umil realmente?
3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i spun? Ce-i spunem?
Vreau să fiu rodnic, vreau să dau rod îmbelşugat!
Doamne Isuse, pune în inima mea,
ca sămânţă, Cuvântul tău, Evanghelia ta;
şi fă ca să dea rod de o sută de ori mai mult
pentru ca oamenii să creadă, să-l laude şi să-l preamărească
pe Tatăl care este în ceruri.
4 – CONTEMPLAŢIA: Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?
Te laud Doamne şi îţi aduc mulţumire, pentru că Împărăţia ta se statorniceşte cu umilinţă în inima mea.
5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez? La ce ne angajăm?
Iau o sămânţă, o semăn şi ofer Domnului îngrijirea plantei care se naşte. Mereu când mă apropii, mă voi gândi că împărăţia sa creşte şi se formează în mijlocul realităţii.
„Dumnezeu să vă faceţi să creşteţi, o, copac frumos, pe care El l-a plantat, sămânţă cerească divină;
Dumnezeu să vă facă să produceţi roade coapte şi ca, odată produse,
Dumnezeu însuşi să le ferească de vânt pentru ca să nu cadă pe pământ şi să le mănânce animalele”.
Sfântul Francisc de Sales



