În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Preafericirea Voastră,
Dragi frați episcopi, frați și surori,
Este o bucurie să mă întâlnesc cu voi cu ocazia Sinodului vostru, care nu este doar un act de guvernare, ci și un moment de comuniune și de slujire episcopală. Prin intermediul vostru, transmit un salut călduros preoților, persoanelor consacrate, seminariștilor și tuturor iubiților credincioși ai Bisericii melkite, atât din teritoriile voastre, cât și din diaspora, din întreaga lume.
După cum bine știți, la Antiohia discipolii lui Isus Cristos au fost numiți pentru prima dată „creștini”. Atunci, ca și acum, creștinii sunt chemați să-și trăiască viața într-un mod care să mărturisească prezența vie a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Într-adevăr, primii creștini erau recunoscuți ca fiind diferiți de ceilalți prin viața lor marcată de caritate – lucru valabil și astăzi în parohiile voastre. Nu purtați credința numai în minte, ci o lăsați să pătrundă în inimi, fiind îndemnați de Duhul să împărțiți hrană celor flămânzi, să oferiți educație și asistență medicală, să-i însoțiți și să-i încurajați pe cei suferinzi, permițând Bisericii să fie un far – lumina lui Cristos – mai ales în această perioadă tulbure.
În multe dintre ținuturile tradiționale ale Bisericii voastre, credincioșii sunt greu încercați de război, tulburări, extremism religios și dificultăți economice. Prin intermediul vostru, doresc să transmit iubitei voastre Biserici: sunt alături de voi. Întreaga Biserică catolică este alături de voi. Căci atunci când un membru suferă, întregul Trup suferă împreună cu el (cf. 1Cor 12,26). Și tocmai pentru că suferiți și vă străduiți să-l imitați pe Isus în blândețea cu care a răscumpărat lumea, vă aflați în inima Bisericii. Mă gândesc în mod deosebit la rănile, la dificultățile cu care vă confruntați și care îi îndeamnă pe mulți dintre credincioșii voștri să călătorească spre ținuturi îndepărtate, să-și găsească de lucru, să scape de pericole și, uneori, chiar de persecuții, pentru a-și crește familiile în siguranță.
Ce vocație măreață are Biserica voastră: aceea de a fi martori ai reconcilierii și ai păcii în ținuturi devastate de conflicte. Sunteți semințe ale comuniunii în ținuturi marcate de violență. Această mărturie vă transformă cu adevărat în icoane ale unor secole de credință în cele mai sfinte locuri ale mântuirii noastre.
Uneori, înclinația umană spre conflict ne poate afecta și pe noi, în interiorul Bisericii. Nu este o coincidență faptul că, în ritul sacru și plin de semnificații al tradiției voastre bizantine, prima îndrumare dată preotului și diaconului care se pregătesc să celebreze Sfânta Liturghie este aceea de a se reconcilia cu toți, de a nu purta pică nimănui și de a nu nutri niciun gând rău în inimă. Această reconciliere este, în sine, un sacrificiu în și împreună cu Cristos.
În această privință, Sinodul vostru al Episcopilor are rolul de păstrător al comuniunii. Aveți o mare responsabilitate, care trebuie ocrotită și cultivată în cadrul colegialității episcopale, așa cum am dorit să subliniez prin scrisoarea apostolică Mutua Concordia. Trebuie să fim mereu vigilenți pentru a nu cădea în ispita de a ne ridica deasupra celorlalți, căutând puterea în locul slujirii, câștigul în locul transparenței și onestității, și succesul personal în locul grijii pastorale. Duhul Sfânt ne îndeamnă să ne străduim și să ne rugăm – să ne rugăm pentru unitatea care îi va ajuta pe toți oamenii să recunoască faptul că Cristos este în mijlocul nostru.
Mai mult, cea mai grăitoare expresie a credinței noastre și cea mai clară vestire a Veştii Bune către cei care nu-l cunosc pe Cristos au loc atunci când ne luăm crucea și alegem să manifestăm iubire în momentele în care ne este teamă, suntem mânioși sau suferim. Noi, cei care slujim Bisericii în rândul clerului, le oferim credincioșilor noștri o speranță mai mare în Evanghelie atunci când ne cercetăm pe noi înșine și ne cerem socoteală unii altora nu numai în chestiuni ce țin de administrarea bunurilor materiale, ci și în modul în care căutăm reconcilierea.
Am văzut de-a lungul istoriei că încercările prin care trecem – fie că este vorba despre martiriu sau despre simplele sacrificii pe care le facem din iubire față de aproapele – ne oferă ocazia de a ne mărturisi credința într-un mod care răsună în inimile celor ce caută adevărata pace. Mă rog, așadar, ca, însoțiți de speranța creștină și de iubirea față de toți cei cu care trăiți, să continuați să formați tinerii și să-i încurajați pe toți în spiritul celor mai nobile tradiții ale voastre.
La rândul său – și datorită generozității atâtor persoane –, Scaunul Apostolic se asigură că există burse disponibile aşa încât credincioșii din Siria, Liban și Irak să poată beneficia de o educație catolică. Scopul nostru este să-i sprijinim pe tineri, astfel încât familiile creștine să dispună de ajutorul necesar pentru a rămâne în Orientul Mijlociu și a menține o prezență creștină.
Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți și vă asigur de apropierea mea spirituală. Încredințând acest Sinod mijlocirii Născătoarei de Dumnezeu – Theotokos –, mă rog ca Duhul Sfânt să vă lumineze și să vă călăuzească în deciziile voastre. Asupra voastră și a tuturor credincioșilor Bisericii melkite, invoc o revărsare a binecuvântării Domnului.
Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu