Un mesaj de afecțiune, apropiere și rugăciune în momentul spitalizării sale. Aceasta a fost ceea ce participanții la întâlnirea „Zece ani după Amoris laetitia: proclamarea Evangheliei cu familiile astăzi” i-au adresat Papei Leon al XIV-lea în această dimineață, marți, 13 octombrie, asigurându-l de apropierea lor și urându-i o grabnică însănătoșire. „Vă însoțim cu rugăciunea”, se arată în mesaj, încredințându-i Domnului pe Pontif și pe cei care îl vor îngriji. Adunarea și-a exprimat, de asemenea, recunoștința față de episcopul de Roma pentru că a promovat întâlnirea și i-a încurajat pe participanți să asculte familiile și drumurile Bisericilor.
Introducând ultima zi de lucru în Aula „Paul al VI-lea”, care i-a reunit pe Papa Leon al XIV-lea cu conducătorii Bisericilor orientale, președinții Conferințelor Episcopale, cupluri căsătorite și diferiţi experți, cardinalul Kevin Farrell, prefectul Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, a reamintit că „dacă familiile sunt chemate să devină participanți din ce în ce mai activi la misiunea Bisericii, acest lucru se datorează în primul rând dinamismului misionar inerent însăși iubirii conjugale. Aceasta începe cu transmiterea credinței și a vieții creștine în cadrul familiei și își găsește expresia cea mai deplină în mărturia iubirii autentice, capabilă să inspire angajare atât în Biserică, cât și în societate”.
În cadrul sesiunii de astăzi, „Familiile creștine: subiecţi ai misiunii Bisericii”, pe lângă introducerea cardinalului Farrell, au avut loc prezentări susținute de cardinalul Protase Rugambwa, arhiepiscop de Tabora, Tanzania, și de Véronique Longchamp, delegat național pentru îngrijirea pastorală a familiei din cadrul Conferinței Episcopale Franceze.
„Prin credința lor trăită – a explicat Farrell – familiile pot aduce duioşia lui Cristos celor singuri sau ale căror vieți au fost marcate de fragilitate și dificultăți”. Prin urmare, a asigurat cardinalul, reflecțiile noastre de astăzi vor căuta să identifice inițiativele care evidențiază și promovează cel mai eficient vocația misionară a familiei.
Și o invitație de a „considera realitatea familiilor creștine nu numai ca destinatari ai pastoraţiei familiale a Bisericii, ci mai degrabă ca subiecți activi ai misiunii sale” a fost adresată de cardinalul Rugambwa, care a pus întrebarea: „La zece ani după Amoris laetitia, ce am învățat despre rolul misionar al cuplurilor și al familiilor înseși?”.
În Africa, a explicat arhiepiscopul de Tabora, „conceptul de Biserică drept familie a cultivat un puternic sentiment de apartenență care a determinat familia lui Dumnezeu să meargă împreună și să fie pregătită să-și îndeplinească slujirea în mod de colaborare. Aceasta nu este altceva decât o modalitate sinodală de a fi Biserică, ce a fost experimentată în Africa de Est încă de la introducerea și afirmarea structurilor Comunităților Creștine Mici în anii 1970, ca unități ideale de acțiune pastorală menite să promoveze colaborarea și coresponsabilitatea credincioșilor în viața și misiunea Bisericii. Este un drum – a adăugat el – care a văzut parohiile transformându-se într-o «familie de familii», unde credincioșii nu sunt străini unii de alții și găsesc ușor să interacționeze, să planifice și să contribuie la nobila misiune a evanghelizării. În cadrul acestor structuri, unde s-au dezvoltat diferite slujiri laice locale, cum ar fi: slujirea pentru relațiile comunitare; slujirea pentru sacramente; slujirea pentru dezvoltarea economică; slujirea pentru dezvoltarea femeii; slujirea pentru sănătatea familiei și a comunității; slujirea pentru tineret și slujirea pentru promovarea vocațiilor seculare și religioase, inclusiv formarea și sprijinul viitorilor lucrători pastorali, familiile și cuplurile căsătorite s-au trezit implicate în viața și misiunea Bisericii prin participarea lor la diferite activități pastorale”.
Această formă de slujire participativă „este extinsă – a subliniat cardinalul – prin asociații, mișcări și grupuri laice, în care astfel de inițiative sunt planificate pastoral și susținute atât de parohi, cât și de bărbații consacraţi și femeile consacrate. La baza tuturor acestora, în special în contextul african, este necesar să se promoveze conceptul de Biserică drept familie, așa cum a propus deja Ioan Paul al II-lea (Ecclesia in Africa, nr. 63). Ghidați de reînnoirea pastorală și misionară – a subliniat el – acest concept trebuie să fie inspirat de un mod sinodal de a fi Biserică, înrădăcinat în spiritul comuniunii și al participării la misiunea întregului popor al lui Dumnezeu”.
„Familiile creștine nu sunt simpli destinatari ai grijii pastorale a Bisericii”, ci sunt „principalii protagoniști ai pastoraţiei familiale” și participanți activi la misiunea Bisericii, a căror contribuție „este de neînlocuit”: Véronique Longchamp este ferm convinsă de acest lucru, afirmând că contribuția familiilor „nu constă în primul rând în acțiunile lor, ci în însăși ființa lor: în modul lor de a trăi «comunitatea profundă de viață și de iubire» în fiecare zi”.
Când viața lor de zi cu zi devine „un loc în care Evanghelia prinde contur și se manifestă în relații, gesturi și încercări zilnice – a subliniat ea – ei fac vizibilă iubirea lui Cristos pentru Biserica sa. Și aceasta este misiunea lor principală”. Mai mult, delegatul Conferinței Episcopale Franceze pentru Pastorația Familiei a reamintit că „a crește împreună în iubire este o provocare ce necesită cultivarea unor atitudini esențiale”, precum „dialogul, iertarea, răbdarea, dăruirea de sine și respectul reciproc. Acestea se traduc, în momentele obișnuite ale vieții de căsătorie, în capacitatea de a-l asculta pe celălalt, de a depăși conflictele, de a cere și de a acorda iertare, de a înfrunta împreună încercările, de a persevera în fidelitate, de a primi un copil, de a avea grijă unul de celălalt sau de a o lua de la capăt după un eșec”. În acest context, potrivit lui Longchamp, „soții fac vizibilă iubirea lui Cristos: fiecare pas făcut în iubire, chiar și cel mai modest, devine un semn. Permițând harului lui Dumnezeu să acționeze în viața lor, soții devin «cooperatori ai harului și martori ai credinței» pentru copiii și anturajul lor”.
De aici și invitația de a ține cont de modul în care Amoris laetitia „ne amintește și că familia este locul principal de socializare, unde învățăm să ne îngrijim de ceilalți, să împărtășim, să ne respectăm și să ne ajutăm reciproc. În rutina zilnică a vieții de familie învățăm concret să trăim Evanghelia. Familia este un loc de primire necondiționată”. Și atunci când familiile – conchide Longchamp – „sunt recunoscute ca adevărați protagoniști ai misiunii, ele ajută Biserica însăși să devină mai sinodală, misionară și atentă la persoane”.
De Francesco Ricupero
(După L’Osservatore Romano, 13 octombrie 2026)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
