Monseniorul Nykiel: Spovada este o creație nouă, nu trebuie confundată cu psihoterapia

Regentul Penitenţiariei Apostolice a încheiat cel de-al Cincilea Seminar de Formare, „Celebrând Sacramentul Reconcilierii”, la Palazzo della Cancelleria, concentrându-se asupra semnificației „căinței”: „Nu un preț de plătit, ci începutul unei noi creații în Duh”. Confesorul, a spus el, „nu este un judecător al ruinelor”, ci un „slujitor al milostivirii”.

Nu „un sentiment paralizant de vinovăție” și nici „o analiză psihologică sterilă, egocentrică”, ci mai degrabă „întâlnirea eliberatoare dintre adevărul fragilității noastre și supraabundența milostivirii lui Dumnezeu”. În acest sens, „spovada nu trebuie confundată cu psihoterapia”, iar confesorul nu trebuie înțeles ca „un judecător al ruinelor”, ci ca „un slujitor al reconstrucției care îl însoțește pe penitent de la vinovăție la milostivire”. Regentul Penitenţiariei Apostolice, monseniorul Krzysztof Józef Nykiel, explică astfel sensul cel mai profund al contritio cordis, căinței, o temă centrală a celui de-al Cincilea Seminar de Formare, Celebrând Sacramentul Reconcilierii, care, organizat chiar de Penitenţiarie, a avut loc în zilele de 23 și 24 la Palazzo della Cancelleria.

Simțindu-se iubiţi și primiţi

Prezentarea lui Nykiel a încheiat seminarul de astăzi dimineață prin trecerea în revistă a diferitelor intervenții care au punctat evenimentul de două zile. El a spus că acestea au conturat „o hartă completă – biblică, spirituală, psihologic-existențială și pastorală – a drumului spre convertire”.

„Căința autentică – a subliniat Nykiel – nu se naște din auto-dispreț sau din observarea primară a răului comis, ci dintr-o privire îndreptată spre milostivirea divină… Omul, așadar, îndrăznește să privească propriul său păcat pentru că știe că este în primul rând iubit și primit”. În acest sens, a explicat regentul, „căința nu este un preț de plătit, ci începutul noii creații aduse de Duhul Sfânt”.

Construind pe ruine

Monseniorul Nykiel a vorbit și despre „simţul de vinovăție” care, atunci când este „psihologic, static și autoreferențial”, „zdrobește persoana cu iluzia vinovăției” și „duce la imobilitate sau la confesiuni frenetice pentru simpla ușurare emoțională”.

Reamintind enciclica Papei Francisc Dilexit nos, monseniorul polonez s-a oprit și asupra „legăturii indisolubile dintre căința interioară și repararea externă”. Repararea, a explicat el, „nu este o simplă datorie moralistă”, ci „rodul unei inimi străpunse care alege să construiască pe ruinele cauzate de păcat”. În acest sens, experiența sfântului Petru, „al cărui plâns amar izvorăște din întâlnirea privirii lui Isus”, lupta interioară a sfântului Augustin și pedagogia ignațiană a celor trei întrebări: Ce am făcut pentru Cristos? Ce fac? Ce voi face? Experiențele care „ne învață că mărturisirea nu trebuie confundată cu psihoterapia”.

Idei pentru „a învăța să ne spovedim”

Prin urmare, regentul Penitenciarului Apostolic speră că seminarul va deveni „o școală de rugăciune și reconciliere” pentru toți participanții și „va aduce roade concrete” în „viața lor spirituală”. A oferit, așadar, patru îndrumări practice pentru viața de credință. În primul rând, „începeți cu iubirea, nu cu tribunalul interior”. „O bună examinare a conștiinței nu trebuie să înceapă cu o listă rece de eșecuri sau auto-reproșuri, ci cu contemplarea milostivirii lui Dumnezeu și a Răstignitului”, a subliniat el. „Numai atunci când recunoaștem cât de mult suntem iubiți găsim curajul de a înfrunta gravitatea păcatului nostru fără a ne justifica sau chiar a dispera”.

A nu judeca frații și a o lua de la capăt în fiecare zi

Apoi trebuie să „numim păcatul pe nume și să depășim autoreferenţialitatea”. Aceasta înseamnă „să depășim capcana vinovăției, care ne face să spunem «Sunt fără valoare», să îmbrățișăm căința evanghelică, care spune: «Am rănit Iubirea, dar doresc să mă întorc la Tatăl»”. O altă recomandare este „să prelungim sacramentul în reparare”: „Spovada nu se limitează la dezlegarea finală. Dacă o căință privește spre Dumnezeu, repararea privește spre frate și spre comunitate”. De aici și invitația de a „menține o inimă sensibilă și vulnerabilă la Cuvântul lui Dumnezeu, capabilă să nu-i judece pe frați și gata să o ia de la capăt în fiecare zi în speranță”.

(După Vatican News, 24 octombrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu