În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi.
Surorilor şi fraților, bună ziua!
Îmi face mare plăcere să vă întâlnesc, la scurt timp după recunoașterea virtuților eroice ale slujitoarei lui Dumnezeu, sora Maria Petra Giordano, călugăriță cu voturi din Ordinului Predicatorilor, care a făcut din credință și din vocație pietrele de temelie ale vieții sale consacrate.
Credința și chemarea pot călăuzi și această întâlnire a noastră, pentru a reafirma că vocația contemplativă, în spiritul dominican și în Biserică în ansamblu, nu este marginalizată de misiune, ci este inima ei pulsantă (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Ad Gentes, 40; Constitutum Fratrum Ordinis Praedicatorum, 2025, nr. 142, 144).
Mai mult, din scrierile lui Giordano de Saxonia, succesorul imediat al sfântului Dominic, reiese că, încă de la început, călugărițele din primele comunități feminine, dedicându-se în primul rând rugăciunii și studiului contemplativ, au însoțit predicarea fraților lor cu penitență, împărtășind aceeași carismă.
Principiul sfântului Toma de Aquino, conform căruia se transmite altora rodul propriei contemplări (cf. Summa Theologiae, II-II, q. 188, a. 6), preia intuiția sfântului Dominic, conform căreia fiecare cuvânt de vestire, pentru a fi adevărat, trebuie să își aibă originea în tăcere, ascultare, rugăciune și o relație profundă cu Dumnezeu. Contemplația este „respirația” relației noastre cu Dumnezeu (Francisc, Audiență generală, 5 mai 2021), o pauză tăcută în care să primim Cuvântul și să ne lăsăm transformați de el, ceea ce ne permite să înțelegem din ce în ce mai mult lucrurile și oamenii în El, și apoi să dăm altora ceea ce am experimentat și am înțeles.
Iată, în special, un apel către voi, președinți federali. Prezența voastră în vizitele la mănăstiri și în animarea Federației, dincolo de implicațiile administrative necesare, vă cheamă în primul rând să fiți păstori ai acestor valori (cf. Congregația Institutelor de Viață Consacrată și a Societăților de Viață Apostolică, Instrucțiunea Cor Orans, 117).
Sfântul Dominic, despre care se spune că a preferat să vorbească cu Dumnezeu sau despre Dumnezeu, v-a învățat să creșteți în acest fel. De aceea, este bine ca și vizitele să fie întotdeauna, mai presus de toate, momente de întâlnire comună cu Domnul, în rugăciune, ascultare reciprocă, corectare fraternă și reconciliere.
În acest sens, Constituțiile voastre (cf. nr. 46) îndeamnă la respectarea sârguincioasă a unei valori fundamentale a vieții claustrale: tăcerea. Cultivată cu credință, ea vă va fi prețioasă, nu numai pentru a menține respectarea deplină și a promova liniștea în mănăstire, ci și pentru a privi în interiorul vostru, pentru a fi atente la surorile din comunitate și la cele din afară.
A păstra tăcerea este un act de voință care angajează întreaga persoană și ne ajută să trăim relații solide, deoarece sunt animate de Cuvântul lui Dumnezeu. Înseamnă a crea spații de libertate și adevăr, în care să menținem atenția, să devenim sensibili la vocea celor care „nu contează” și să dezvoltăm înțelepciunea și generozitatea.
Acest lucru este deosebit de important într-o lume rapidă, unde totul trebuie să fie imediat vizibil și fiecare gol trebuie umplut rapid. În tăcere, de fapt, întrebările pe care fiecare persoană le pune sunt auzite, dar nu este întotdeauna ușor să răspundă singur. Prin urmare, este necesar ca toate comunitățile voastre să ofere oaze de pace adevărată și profundă, unde anxietatea haotică asociată cu lucrurile exterioare este redusă la tăcere și putem asculta vocea lui Dumnezeu.
Experiența voastră ca președinți federali vă conduce, de asemenea, la situații dificile: comunități îmbătrânite, decese care depășesc numărul noilor vocații, scăderea capacității de muncă, care duce la probleme financiare, gestionarea de proprietăți mari și costisitoare și provocări precum formarea comună, interculturalitatea și organizarea structurilor de comuniune.
Ispita unui „spirit de supraviețuire” se strecoară, ducând la izolare și la reducerea angajamentelor, sub iluzia că puținele forțe rămase sunt suficiente, pentru a nu depinde de alții sau pentru a evita suprimarea mănăstirilor.
În lumina acestui fapt, vă invit să nu vă întrebați atât de mult cum să mențineți structurile care se golesc. Ascultați, în schimb, ceea ce cere Duhul vieții contemplative dominicane de astăzi, știind că înainte de a gestiona orice lucrări, există o chemare la răspuns, un foc care arde și nu poate fi lăsat să se stingă, așa cum spunea sfânta Ecaterina de Siena (cf. Dialogul Providenței Divine, c. XCI-XCII).
Dragi surori, în pofida problemelor momentului, nu vă pierdeți niciodată curajul. Slujirea voastră adusă Bisericii este prețioasă: continuați-o cu încredere, în comuniune și cu discernământ, unite fără a vă conforma, fidele tradiției și deschise la noutate, contemplative pentru că sunteți capabile să aduceți lumea înaintea lui Dumnezeu.
Fecioara Maria, invocată prin Sfântul Rozariu, să vă învețe să vedeți în fiecare zi lucrarea nevăzută a Domnului și, cu ajutorul harului ei, să turnați untdelemnul mângâierii și vinul speranței chiar și peste rănile omenirii din timpul nostru (cf. Liturghierul Roman, Prefața comună VIII).
Vă mulțumesc pentru darul care sunteți și vă împart din inimă Binecuvântarea Apostolică. Mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu