Iubirea lui Cristos ne trimite (cf. 2Cor 5,14)
Tema următoarei Zile Mondiale a Misiunilor 2027
„Iubirea lui Cristos ne trimite” este tema aleasă de Papa Leon al XIV-lea pentru a 101-a Zi Mondială a Misiunilor, care va fi celebrată duminică, 24 octombrie 2027. Ea evocă însăși inima misiunii creștine: iubirea lui Cristos, primită și trăită, devine imboldul de a proclama Evanghelia și de a ne apropia de fiecare frate și soră.
Așa cum a amintit Sfântul Părinte în Mesajul său pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2026, „dacă unitatea este condiția misiunii, iubirea este substanța ei”. Misiunea Bisericii, de fapt, se naște din iubirea lui Dumnezeu revelată în Isus Cristos, se hrănește din întâlnirea cu El și se traduce într-o mărturie concretă de fraternitate, apropiere și slujire.
Iubirea lui Cristos nu ne lasă indiferenți: ne împinge să ieșim din noi înșine, să-i întâlnim pe ceilalți și mai ales să întindem mâna către cei singuri, săraci sau răniți.
În pregătirea Zilei Mondiale a Misiunilor din 2027, Mesajul Sfântului Părinte va fi publicat în primele luni ale anului, acesta fiind un ghid pentru reflecție, animare și formare misionară în rândul comunităților creștine.
În acest drum, cele patru Opere Misionare Pontificale – Răspândirea Credinței, Copilăria Misionară, Sfântul Petru Apostolul și Uniunea Misionară – îndeplinesc un serviciu esențial în hrănirea conștiinței și responsabilității misionare a celor botezați, de la cei mai mici până la adulți, și în promovarea unei rețele universale de rugăciune, formare și caritate în sprijinul evanghelizării și al tinerelor Biserici.
Fiecare, conform specificului său și împreună, contribuie la cultivarea spiritului misionar în rândul poporului lui Dumnezeu și la susținerea noilor Biserici particulare (cf. Constituția apostolică Praedicate Evangelium 67 § 1).
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu


