Ciclu de cateheze. Documentele Conciliului al II-lea din Vatican. IV. Constituția pastorală Gaudium et spes. 5. Misiunea Bisericii în lumea contemporană (GS, 40-45)
Fraților şi surorilor, bună ziua şi bine aţi venit!
Reluând reflecția noastră asupra constituției conciliare Gaudium et spes (GS), astăzi analizăm capitolul al patrulea al primei părți, dedicat misiunii Bisericii în lumea contemporană. În primul rând, Conciliul amintește că Biserica nu este „deasupra” sau „lângă” lume, ci mai degrabă altoită pe ea. „Mundus reconciliatus Ecclesia”, a scris sfântul Augustin (Sermo 96): Biserica este lumea deja împăcată cu Dumnezeu; suntem pelerini pe pământ și împărtășim fragilitatea și frumusețea acestei lumi (cf. GS, 41).
Așa cum Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a da viață lumii și a o împăca cu Tatăl, tot așa Biserica locuiește în lume ca semn al întrupării lui Dumnezeu pentru a manifesta planul său de a ne face pe toți fiii săi într-o singură mare familie umană. De aceea, Biserica merge prin istorie printre popoare și culturi, iar „această împletire a vieții cu popoarele o face să înțeleagă tot mai mult că misiunea sa are o semnificație istorică și implică o responsabilitate pentru modul în care se țes relațiile sociale” (Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 19).
Misiunea principală a Bisericii este de a-i ajuta pe oameni să fie atenți la întrebările profunde ale vieții: cele despre originea și destinul nostru, precum și cele despre sensul iubirii și al suferinței (cf. GS, 41). Logica profitului cu orice preț și manipularea informației riscă să exercite o presiune excesivă asupra persoanelor pentru a se conforma unui stil de viață centrat pe consumul de bunuri materiale, dar inimile noastre sunt făcute să privească în sus.
Părinții Conciliului amintesc că misiunea Bisericii se realizează și prin contribuția la construirea cetății pământești. Cu toate acestea, metodele și scopul său nu sunt în primul rând politice, ci constau în mărturia credinței și a carității, împreună cu o angajare pentru dreptate, pace și fraternitate. Adorându-l pe Cristos, Cel Drept care a murit pentru cei nedrepți, credinciosul nu poate accepta opresiunea celor umili și a săracilor, nici acele structuri nedrepte care perpetuează condiții de dependență și nedreptate. Doctrina socială a Bisericii călăuzește acțiunea creștinilor, care colaborează cu toți oamenii de bună voință la promovarea binelui comun. Biserica, așadar, „nu are nimic mai mult la inimă decât să slujească binele tuturor și să se poată dezvolta liber sub orice regim care respectă drepturile fundamentale ale persoanei și ale familiei și recunoaște exigențele binelui comun” (GS, 42).
Pentru a îndeplini eficient misiunea evanghelică, fiecare persoană botezată trebuie să se angajeze să coopereze cu harul Duhului Sfânt, astfel încât credința sa să fie vie și exprimată într-un comportament coerent. Într-adevăr, așa cum amintesc Părinții conciliari, separarea dintre credința mărturisită și viața de zi cu zi „trebuie să fie considerată printre cele mai grave erori ale timpului nostru” (GS, 43).
Gaudium et spes menționează în mod special (cf. ibid.) misiunea credincioșilor laici, care, în virtutea Botezului lor, sunt chemați să însuflețească lumea cu spiritul creștin și cu viziunea Evangheliei. Locurile primare ale acestei acțiuni, care poate fi cu adevărat numită sacerdotală, sunt, fără îndoială, familia și locul de muncă, dar ea se extinde la fiecare sferă a vieții.
În cele din urmă, Biserica este mereu atentă la ceea ce se întâmplă și se dezvoltă în societate (cf. GS, 44). Este sarcina întregului popor al lui Dumnezeu, în special a păstorilor și teologilor, să discearnă ceea ce este demn de luat în considerare în culturile timpului nostru, având întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu și Tradiția Bisericii drept criteriu suprem de discernământ. Aceasta necesită o minte echilibrată, liberă de curentele culturale, capabilă să privească lumea pozitiv și, în același timp, statornică în păstrarea și prezentarea mesajului evanghelic în întregime. Într-adevăr, „nu prin diluarea conținutului său și prin îndulcirea exigențelor sale se poate face creștinismul atractiv” (Discurs adresat Adunării Plenare a Dicasterului pentru Evanghelizare – Secțiunea pentru Probleme Fundamentale ale Evanghelizării Mondiale, 28 mai 2026).
Preaiubiţilor, Biserica, în timp ce este pe cale prin istorie, „are în minte un singur scop: venirea Împărăției lui Dumnezeu și împlinirea mântuirii întregii omeniri” (GS, 45). Ea tinde spre acest scop mai ales prin sfințenia personală și iubirea fraternă. Sfântul Paul al VI-lea a scris: „Fără această semn de sfințenie, cuvântul nostru cu greu își va găsi drumul în inimile bărbaților și femeilor contemporani, ci riscă să fie zadarnic și fără rod” (Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 76). De aceea, să fim docili acțiunii Duhului Sfânt, pentru ca El să ne ajute să trăim în sfințenie și caritate, pentru ca lumea să creadă și să spere.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
