Vizita pastorală la Meeting pentru Prietenia între Popoare şi în orașul Rimini (22 august 2026)

Salut spontan al Sfântului Părinte la Auditorium Bună ziua! Salutare tuturor! Bună ziua! Nu aveți nicio idee cât de frumos este să vă văd pe toți aici împreună. Și sunteți doar o mică parte, pentru că sunt mai mulți de cealaltă parte. Bravo! Mulțumesc, mulțumesc! Cele mai puternice aplauze trebuie să fie pentru Isus Cristos: […]

De Pr. dr. Stefan Lupu 23 August, 2026

Salut spontan al Sfântului Părinte la Auditorium

Bună ziua!

Salutare tuturor! Bună ziua!

Nu aveți nicio idee cât de frumos este să vă văd pe toți aici împreună. Și sunteți doar o mică parte, pentru că sunt mai mulți de cealaltă parte. Bravo!

Mulțumesc, mulțumesc! Cele mai puternice aplauze trebuie să fie pentru Isus Cristos: suntem cu toții discipoli ai lui Isus!

Mulțumesc! Sunt atâtea ocazii aici de a reflecta asupra vieții noastre, asupra societății, asupra credinței. Tocmai am văzut una, care vorbește despre viața sfântului Augustin, care vorbește despre iubire.

Iubirea este forța care poate schimba cu adevărat lumea. „Dacă toți vrem să schimbăm lumea, să începem cu noi înșine”, spune sfântul Augustin. Inima voastră, inima noastră, care este atât de mare, atât de capabilă să iubească, nu trebuie niciodată închisă. Să căutăm cu toții calea de a merge împreună, de a construi o lume a păcii și a iubirii.

Mulțumesc! Continuați pe acest frumos drum. Trăiți mereu cu acest entuziasm și veți vedea că putem construi cu adevărat o lume a păcii și a iubirii.

Cele mai bune urări!

Salut spontan al Sfântului Părinte la Satul tineri

Bună ziua tuturor!

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc că sunteți aici; mulțumesc pentru această primire și pentru acest entuziasm care este un semn al Duhului!

Ascultaţi o clipă… Cu ani în urmă Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea: „Dacă lumea de azi are nevoie de ceva, aceasta este împărtășirea”.

Chiar și astăzi putem repeta aceleași cuvinte. Iar dacă în lume va fi comuniune, începe cu voi tinerii, pentru că știți să construiți comuniunea cu prietenia, știți să vă respectați unii pe alții pentru a construi pacea și lumea are nevoie de voi, de entuziasmul vostru, de caritatea voastră, de fidelitatea voastră.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și să fiți mereu fideli lui Isus Cristos.

Discursul Sfântului Părinte la Grande Auditorium

Iubiți fraţi şi surori!

Mă bucur să vă întâlnesc la Rimini, în mediile care vă sunt dragi pentru angajarea, creativitatea și dialogul pe care întâlnirea voastră de la sfârșitul lunii august le poate mobiliza de ani de zile. Mulțumesc președintelui Scholz și doctorului Prosperi pentru salut.

În acest moment istoric înțelegem mai profund profeția care în urmă cu aproape jumătate de secol era înscrisă în numele dat acestor zile: „Meeting pentru prietenia între popoare”. După cum v-a spus sfântul Ioan Paul al II-lea, „deja numai rostirea acestor cuvinte face inima fericită: „Întâlnire”! „Întâlnire de prietenie”! „Prietenie între popoare”! Cuvinte care capătă o semnificație deosebită în aceste ore adesea dramatice din istoria lumii” (Discurs la a III-a Meeting de prietenie între popoare, Rimini, 29 august 1982).

Chiar și astăzi, pacea este păstrată și răspândită de persoane care iubesc să se întâlnească și nu se tem să se implice. Papa Francisc, cu enciclica sa Fratelli tutti, ne-a învățat să cultivăm prietenia socială, care reprezintă fața publică, dinamică și concretă a fraternității. Într-adevăr, recunoscându-ne demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, intrăm în contact cu ceea ce unește la origine ființele umane, dincolo de orice diversitate, separare sau conflict. Ne putem identifica unii cu alții, ne putem asculta unii pe alții și putem deveni prieteni, între indivizi și, prin urmare, și între popoare. Înainte de granițe, definiții și instituții, există întotdeauna persoanele. Această conștientizare este în inima creștinismului: o știți, pentru că ați fost educați să citiți Evanghelia ca o revelație a lui Dumnezeu care devine o întâlnire, un eveniment, o privire, o experiență, trezind în fiecare dorința de a fi iubit și de a iubi. În acest fel, nu ați făcut din „Meeting” un fel de enclavă: dimpotrivă, a devenit o răscruce pentru Biserică și pentru societate, o întâlnire care multiplică întâlnirile și inspiră noi căi.

Îi mulțumim Domnului pentru această moștenire vie, care vă conferă o mare responsabilitate istorică, în comuniunea mai largă a Bisericii, de a sluji o omenire care este însetată și flămândă după dreptate. Așa cum ne-a învățat Conciliul al II-lea din Vatican, „bucuria și speranța, tristețea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor care suferă, sunt și bucuria și speranța, tristețea şi angoasa discipolilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor” (Constituția pastorală Gaudium et spes, 1). Da, dragi prieteni, este un timp de responsabilitate, mai ales pentru cei care au primit mult dintr-o tradiție milenară de credință care devine cultură. Diferitele ediții ale „Meeting”, de fapt, s-au inspirat din marea moștenire a trecutului pentru motivele care vă angajează astăzi în confruntarea cu arta, muzica, literatura, știința, economia și orice expresie a sufletului uman. Chiar și titlul ales pentru această ediție, preluat din versetul final al Divinei Comedii, ne atrage spre istoria al cărei Domn este Dumnezeu. „Iubirea care mișcă soarele și celelalte stele” nu a dispărut, nu și-a pierdut vigoarea sau intensitatea, deși este o iubire care rămâne de bunăvoie tăcută, spre deosebire de forțele zgomotoase care zguduie pământul, cerul și toate creaturile.

Da, iubirea mișcă! „El face să răsară soarele său peste cei răi și buni și dă ploaie peste cei drepți și nedrepți” (Mt 5,45). Așa descrie Isus perfecțiunea lui Dumnezeu, dezvăluind prăpastia dintre generozitatea acțiunilor sale și îngustimea gândirii umane. Realitatea se sufocă în calculele noastre și inspiră generozitatea lui Dumnezeu. Nu este o coincidență faptul că predecesorii mei – sfântul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc – au indicat cu toții milostivirea divină ca punct de impact între Evanghelie și „lucrurile noi” ale acestei epoci dramatice și minunate. Urmarea lui Isus Cristos după tragediile și noile începuturi ale secolului al XX-lea implică, de fapt, o conștientizare clară: răul nu poate fi combătut cu răul. Precum în cer, așa și pe pământ, iubirea este legea vieții, metoda răscumpărării, a lui Mesia cel răstignit. Falsului realism care rearmă mințile, cuvintele și națiunile, cultura catolică de astăzi trebuie să opună realismului milostivirii, care susține că dușmanii nu pot exista și că toți, chiar și adversarii, sunt frați și surori care trebuie priviți în ochi și întâmpinați în adevăr. Păcatul există, desigur, dar mai puternică este iubirea mântuitoare a lui Cristos, care ne îndeamnă să ne purificăm gândurile, interesele, obiceiurile, cunoștințele, planurile, investițiile – fiecare aspect al vieții – de tot ceea ce cultura puterii a contaminat.

Printre voi nu lipsesc competențe, responsabilități și resurse care să fie puse în slujba unei convertiri autentice a oamenilor. „Obsesia de a păstra propria glorie, propria «demnitate», propria influență nu trebuie să facă parte din sentimentele noastre. Trebuie să urmărim gloria lui Dumnezeu, iar aceasta nu coincide cu a noastră. Gloria lui Dumnezeu, care strălucește în umilința peșterii din Betleem sau în necinstirea crucii lui Cristos, ne surprinde întotdeauna” (Francisc, Discurs la a V-a Întâlnire Națională a Bisericii Italiene, Firenze, 10 noiembrie 2015). Să eliberăm, așadar, coexistența de suspiciune, cultura de aroganță, educația de ideologie, munca de idolatria profitului, tehnologia și finanțele de afacerile morții. Pornind de la organizațiile pe care le-am creat și în care operăm, să demascăm relațiile de putere nedrepte care stau la baza sărăciei și inegalității, a războiului și a dezastrelor ecologice. Să dezarmăm dezvoltarea tehnologică atunci când devine omniprezentă și distructivă. Avem nevoie de pionieri curajoși care, începând cu propria lor schimbare de direcție, vor face ca şi convertirea cerută de la toți să fie convingătoare și credibilă.

Să nu fie numai cei care alimentează flăcările oboselii și ale disperării; să fie și cei care reaprind vise și viziuni! Cele două căi sunt incompatibile, pentru că una exploatează dezbinarea, alienarea și disperarea, cealaltă slujește Împărăției lui Dumnezeu și dreptății sale. „Într-o lume plină de manevre menite să cucerească piețele și spațiile de influență, adesea învăluite în retorică liniștitoare și construcții ideologice seducătoare, inimile noastre simt nevoia de a descoperi un plan diferit, înțelept și binevoitor, precum cel pe care Maria îl contemplă în Magnificat, când proclamă că din generație în generație milostivirea lui Dumnezeu se extinde la cei care se tem de El. Acest plan al milostivirii străbate istoria și astăzi, în mijlocul celor mai rapide și mai neliniștite treceri marcate de algoritmi și rețele globale, și devine busola unei existențe evanghelice în era digitală. În centrul său se află misterul Întrupării” (Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 230-231).

Dragi prieteni, frumusețea dezarmată a acestui Mister ne cere să ne asumăm „riscul educațional” despre care v-a vorbit don Giussani. El a intuit că „metoda educațională cea mai capabilă să producă bine nu este cea care trăiește evadând din realitate, afirmând binele separat, ci cea care trăiește promovând binele în lume”[1]. Și a insistat: „În lume înseamnă în confruntarea cu întreaga realitate, o confruntare riscantă, dacă vreți să o numiți așa; dar ar fi mai bine să spunem una exigentă”[2]. Fraților și surorilor, să ne asumăm acum această responsabilitate, care este un angajament față de Cristos și un angajament față de lumea noastră!

Dragi tineri, sunteți atât de mulți aici, mulți dintre voi voluntari. Sunteți un semn că viitorul este o promisiune, nu o amenințare! Mulți nu mai cred asta, atât printre adulți, cât și printre tineri. În tăcere, însă, „iubirea care mișcă soarele și celelalte stele” inspiră încă speranță. Am simțit-o intens printre semenii voștri din Liban, Africa și Spania. Iubirea mișcă, îndeamnă, trezește din torpoare, inspiră noi vocații și ne cheamă să ne asumăm riscuri. Implicați-vă! Deschideţi-vă adevăratei catolicități, lărgind legăturile voastre dincolo de orice apartenență prea îngustă. Mișcarea, grupurile și comunitățile să fie o rampă de lansare de la care să vă puteți cufunda în întreaga realitate. Rezistați la tot ceea ce v-ar îndepărta de frații și surorile de culturi, sensibilități și origini diferite, în special de cei mai săraci. În schimb, ieșiți și întâlniți-i pe toți!

La orice latitudine, în special la margini și printre cei care suferă, îi vei găsi pe cei care sunt deja pregătiți să construiască civilizația iubirii. Nu permite nimănui să slăbească acest cuvânt, care este chiar numele lui Dumnezeu: „Dumnezeu este iubire” (1In 4,16). În iubire nu există niciodată constrângere sau îndoctrinare; niciodată seducție, înșelăciune, înrolare. Iubire există numai în libertate, în confruntare vie, în darul generos al sinelui.

Dragi tineri, astăzi lumea pare uimită de adeziunea voastră la Cristos, de atracția pe care o simțiți pentru El și Cuvântul său, de apartenența voastră la Biserică. Faptul că sunteți creștini este o surpriză pentru mulți astăzi! Totuși, fără fanfară, „prin voi răsună cuvântul Domnului” (1Tes 1,8). Sfântul Paul a scris aceasta comunității foarte tinere din Tesalonic. Și a continuat: „Credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, așa că nu mai avem nevoie să spunem nimic despre ea” (ibid.). Nu este o chestiune de numere, deși este emoționant să vezi miile de semeni ai voștri cerând Botezul în societăți considerate printre cele mai secularizate din lume. Este o chestiune de libertate: adevărul se găsește numai în libertate.

Înțelegem acest lucru din ce în ce mai bine, în circumstanţe istorice care reactivează cele mai umane întrebări și o dorință infinită de sens, dreptate și pace. Astfel, o anumită pierdere de influență, de care noi, adulții, poate ne-am temut și am combătut, ar fi trebuit să ne dezvăluie că putem aprecia mai mult puterea Evangheliei, a legăturilor pe care le generează, a logicii pe care o aprinde, a vieții pe care o dă naștere. Așa cum au repetat de nenumărate ori Predecesorii mei, „Biserica nu face prozelitism. Dimpotrivă, se dezvoltă prin atracție”[3]. Este atracția pentru un mod de a locui lumea, despre care don Giussani a întrebat provocator: „Se poate trăi așa?”[4].

Încă din secolul al II-lea, autorul anonim al Scrisorii către Diognet recunoștea că creștinii „își propun un mod de viață minunat și, fără îndoială, paradoxal” (V, 4). Desigur, trebuie să recunoaștem că purtăm această comoară „în vase de lut” (cf. 2Cor 4,7) și că credibilitatea mărturiei noastre personale și comunitare este adesea afectată de limite și de păcat. Dar Domnul este cel care ne înalță întotdeauna, ca indivizi și ca comunitate!

Dragi prieteni, iubiți mereu Biserica! Iubiți și păstrați unitatea. Merită să fie spus din nou: „Iubiți mereu Biserica!”. Dragi prieteni, iubiți și păstrați unitatea „companiei” prin care Cristos v-a ajuns și vă atrage la sine. Așa cum v-a spus Papa Francisc la centenarul nașterii fondatorului vostru, „chiar și momentele dificile pot fi momente de har și momente de renaștere. Comuniune și Eliberare s-a născut tocmai într-un timp de criză, precum 1968. Ulterior, don Giussani nu s-a temut de momentele de tranziție și creștere ale Fraternității, ci le-a înfruntat cu curaj evanghelic, cu încredere în Cristos și în comuniune cu Mama Biserica” (Francisc, Discurs către membrii Comuniune și Eliberare, 15 octombrie 2022).

Ei bine, preaiubiţilor, tocmai în frământarea schimbărilor epocale, în această lume sfâșiată de multiple crize, putem redescoperi „«gustul spiritual» de a fi poporul lui Dumnezeu, reunit din fiecare trib, limbă, popor și națiune, trăind în contexte și culturi diferite […] încă pelerin în timp și deja în comuniune cu Biserica din ceruri” (A XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, Document final, nr. 17). În ultimii ani, am redescoperit dimensiunea sinodală și misionară a faptului nostru de a fi Biserică, care ne cheamă în primul rând să învățăm să ne ascultăm unii pe alții. Darul ascultării este ceva ce, cred, recunoaștem cu toții, dar care adesea s-a pierdut în unele sectoare ale Bisericii. „Trebuie să continuăm să descoperim cât de prețios este, începând cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, ascultându-ne unii pe alții, ascultând înțelepciunea pe care o găsim în bărbați și femei, în membrii Bisericii și în cei care caută adevărul, dar care încă nu sunt și poate niciodată nu vor fi membri ai Bisericii” (Discurs către participanții la Jubileul Echipelor Sinodale și al Organismelor de Participare, 24 octombrie 2025).

Este un drum care necesită și reînnoirea fiecărei realități asociative și a fiecărei mișcări ecleziale. Vă invit, atât în cadrul Mișcării Comuniune și Eliberare, cât și în Bisericile particulare de care aparține fiecare dintre voi, să trăiți împreună acest drum: fiecare ascultă, se lasă transformat de credința celorlalți și, împreună, sub îndrumarea păstorilor, se maturizează noi perspective, pași suplimentari și ascultare curajoasă față de Duhul Sfânt. Sinodalitatea nu este numele unui proces, ci natura unui popor care, în prietenie și întâlnire cu ceilalți, simte că aparține numai lui Dumnezeu. Autoritatea devine atunci slujire, care onorează diversitatea și promovează armonia. Acest stil este un adevărat semn al timpurilor în această epocă tulbure. Mărturisim că fiecare carismă este pentru binele comun, că fiecare bogăție se multiplică atunci când este împărtășită, că fiecare frică poate fi depășită: trebuie să o facem tangibilă, credibilă și dezirabilă. Veți ști cum să faceți acest lucru, dragi prieteni, pe urmele fondatorului vostru, cultivând unitatea între voi, cu cei chemați să conducă Mișcarea, cu Scaunul Apostolic care v-a recunoscut și cu Succesorul lui Petru. Fie ca Duhul Sfânt să ne educe în practicarea comuniunii. Fie ca el să ne dea gustul, stima și speranța pentru ea. Fie ca El să continue să ne călăuzească, dragi frați și surori, cu acea Iubire „care mișcă soarele și celelalte stele”. Mulțumesc!

Mulțumesc! Mulțumesc!

Un element fundamental în fiecare comunitate creștină este rugăciunea. Așadar, acum, invit pe toţi să se roage Rugăciunea pe care ne-a învățat-o Isus:

Tatăl nostru…

Binecuvântare

Vă mulțumesc și mult succes!

Întâlnire cu bolnavii, invalizi şi săraci asistați de Caritas

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Le mulțumesc episcopului și Caritas-ului din Rimini pentru că au organizat această întâlnire cu voi și vă mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru că ați răspuns invitației.

Aceasta este catedrala din Rimini și iată-vă acasă! Da, pentru că Domnul Isus, când a întâlnit oameni bolnavi, invalizi sau săraci, i-a primit și i-a pus în centru, pentru a-i vindeca, pentru a le reda o viață demnă de demnitatea lor. Astfel, le-a arătat tuturor semnele iubirii lui Dumnezeu, ale milostivirii sale infinite. Și apoi, acești oameni, vindecați și înălțați de Isus, l-au urmat adesea și au devenit parte a comunității discipolilor.

Iată ce trebuie să facem și noi: să ne lăsăm vindecați de Isus, să ne lăsăm iertați, convertiți și apoi să mergem împreună în Biserica sa, comunitatea pe care El a format-o pentru a duce tuturor Evanghelia victoriei sale asupra păcatului și a morții.

Așadar, iubiţi frați și surori, vă mulțumesc și vă încurajez să-l urmați mereu pe Domnul participând activ la viața Bisericii, în parohie, în asociații, în locuri de primire și de slujire, unde învățăm și experimentăm că Tatăl nostru este mare în iubire și că noi suntem fiii săi și frați și surori între noi. Să ne îndreptăm acum către El în rugăciune, rugăciunea pe care Isus ne-a învățat-o, și să spunem împreună:

[Tatăl nostru…]

[Binecuvântarea]

Sfânta Liturghie cu credincioşii diecezei

Sunt foarte fericit să prezidez această Euharistie împreună cu voi și pentru voi, Biserica din Rimini. Fac acest lucru la punctul culminant al unei zile intense, în timpul căreia am vizitat Republica San Marino și „Meeting pentru prietenia între popoare”. Acum, intrând în Ziua Domnului, este timpul să celebrăm Misterul care dă sens tuturor lucrurilor și este culmea și izvorul întregii noastre activități pastorale.

În Evanghelia pe care am ascultat-o (cf. Mt 16,13-20), Isus îi întreabă pe discipoli: „Cine ziceți voi că sunt eu?” (v. 15). Petru răspunde, în numele tuturor: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (v. 16). Și noi, după două milenii, suntem chemați să reînnoim aceeași mărturisire de credință: suntem aici pentru că credem că Isus este Mesia, Fiul veșnic al Tatălui, consacrat și trimis în lume „ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Mt 20,28).

Da, preaiubiţilor, în cuvintele lui Petru, recunoaștem adevărul care ne umple de bucurie și speranță și găsim calea care duce la viață: calea lui Dumnezeu care se pune în slujba omenirii (cf. Fil 2,5-8), a Învățătorului care se apleacă să spele picioarele discipolilor săi (cf. In 13,12-15), a Păstorului care se jertfește pentru turma sa (cf. In 10,11). Și în această lumină privim gestul lui Isus de a-i înmâna cheile lui Petru (cf. Mt 16,19-20), pentru că în Biserică, la orice nivel, autoritatea este slujire.

Papa, episcopii, preoții și diaconii sunt primii chemați să o trăiască în acest fel, iar tot poporul lui Dumnezeu trebuie să li se alăture, fiecare după chemarea sa specifică. Printre voi, slujitorul lui Dumnezeu don Oreste Benzi a mărturisit foarte bine acest lucru când a spus: „Vocația noastră constă […] în a ne lăsa conformați lui Cristos sărac, lui Cristos slujitor, lui Cristos care ispășește păcatele lumii, lui Cristos, Omul Dumnezeu întrupat care trăiește printre noi într-o formă de împărtășire directă, începând cu cei mai mici” (Con questa tonaca lisa, editată de Valerio Lessi, Bologna 1991, pag. 42).

În Biserică, de fapt, misiunea de a „lega” și de a „dezlega”, deși pe de o parte privește rolul celor care, în numele Domnului, sunt chemați să exercite autoritatea, pe de altă parte descrie un stil și o misiune care implică fiecare persoană botezată: aceea de a îmbrățișa, a reuni, a primi, a elibera, a ierta și a emancipa pe oricine este prizonier al păcatului și al consecințelor sale, făcându-ne administratori drepți și înțelepți ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le încredințează, pentru ca toți să lucreze împreună, în caritate, pentru binele tuturor.

În prima lectură (cf. Is 22,19-23) profetul Isaia ne-a vorbit despre Şebna, un oficial căruia regele Ezechia îi încredinţase un mare proiect de reînnoire religioasă, morală şi socială a Ierusalimului şi a regatului lui Iuda. Totuși, din ambiție și lăcomie, acest om puternic începuse să abuzeze de autoritatea care i-a fost dată, acumulând avere pentru el și pentru cercul său de prieteni și rude și stăpânind-o asupra oamenilor. Uitase că cel mai important lucru în aventura în care îl implicase Domnul său nu erau mijloacele economice și puterea, ci posibilitatea, prin ele, de a promova un plan de renaștere spre binele întregii comunități. Din acest motiv a fost demis și misiunea sa încredințată lui Eliachim, un om cinstit, fără constrângeri, solid în rectitudinea sa ca un cuier înfipt în zid, după cuvintele profetului (cf. v. 23).

Mesajul este clar: tot ceea ce suntem și avem este un dar de la Dumnezeu, încredințat nouă pentru ca, în mâinile sale, să fim unii pentru alții, instrumente de mântuire în dreptate, plecând de la locurile și persoanele cu care trăim și lucrăm în fiecare zi, pentru a ne întoarce, cu inima mare și deschisă, către întreaga lume.

Sfântul Paul, în lectura a II-a, ne vorbește despre planurile lui Dumnezeu și spune că ele sunt de nepătruns: nu din cauza complexității raționamentului său, ci din cauza imensității dezarmante a iubirii sale, care depășește toate abilitățile și așteptările noastre, „căci de la El – spune Apostolul –, prin El și pentru El sunt toate lucrurile” (Rom 1, 36). Dumnezeu este simplu, pentru că este caritate curată și ne cheamă să iubim cu o inimă asemănătoare cu a lui, conformând căile noastre cu căile lui și gândurile noastre cu gândurile lui (cf. v. 33).

Aceste valori de onestitate, generozitate și bunăvoință sunt notoriu de dragi locuitorilor din Romagna, care sunt sinceri și veseli, muncitori și solidari. Acest lucru este demonstrat de numeroșii sfinți și fericiți care s-au născut aici, practicând caritatea și trăind Evanghelia, uneori până la martiriu. Acest lucru este demonstrat și de angajarea continuă în cadrul diferitelor grupuri ecleziale, parohii, familii, Acțiunea Catolică, diferite mișcări și asociații și proiecte caritabile și educaționale creștine. Cu siguranță, tot pentru această bogăție, precum și pentru frumusețea naturală și artistică a coastei Adriatice și a zonei sale interioare, atât de mulți oameni, din multe părți ale Italiei și ale lumii, vin aici în fiecare an pentru vacanțele lor.

Și, în acest sens, aș dori să vă încurajez să continuați eforturile voastre pentru ca această regiune să fie primitoare, nu numai pentru reîmprospătare și recreere, ci și pentru spirit. Sfântul Ioan Paul al II-lea, vizitând acest loc cu mulți ani în urmă, vorbind despre această vocație, a subliniat că „odihna nu înseamnă separarea de sine. Mai degrabă – a spus el – odihna înseamnă întâlnirea cu sine și împăcarea cu ființa sa cea mai profundă” (Omilia la Sfânta Liturghie din Rimini, 29 august 1982).

Lumea în care trăim oferă numeroase forme de recreere, dintre care unele, însă, duc la dispersare și ruină, mai degrabă decât la o adevărată „întoarcere la sine”, și lasă un gol în inimă. Unii le numesc „evadare”, ca și cum viața obișnuită ar fi o închisoare din care să evadăm. Dar știm că cel mai adevărat loc pentru a găsi alinare, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu și a ne întâlni cu adevărat unii cu alții, nu este afară, în haos, ci în noi înșine, în adâncul sufletelor noastre. Ca și comunitate creștină, suntem, așadar, chemați în mod special să cultivăm această experiență și să o transmitem, prin deschidere și ospitalitate, atât în cadrul nostru personal, cât și în cel instituțional, în îngrijirea și contemplarea bisericilor noastre, în disponibilitatea noastră de a ajuta și de a oferi caritate. Și acest lucru este valabil atât pentru cei care caută o binemeritată pauză după un an de muncă, cât și pentru cei răniți în trup și spirit, care caută refugiu, hrană și ajutor departe de patria lor.

Episcopul vostru, într-una din Scrisorile sale adresate diecezei, a scris: „Rugăciunea, unitatea, ascultarea, curajul, simplitatea, recunoștința, frumusețea […] ar dori să indice atitudini care sunt mereu prezente în fiecare fragment de viață” (Mons. Nicolò Anselmi, Scrisoarea pastorală Vei iubi, vei fi fericit și te vei bucura de orice lucru bun, acum și în veșnicele secole, 14 octombrie 2024). Iubiţi frați și surori, în timp ce vă propun tuturor această invitație importantă, pentru reflecția și angajarea voastră, vă mulțumesc din nou pentru primirea voastră, pentru participarea plină de credință și bucurie și vă încredințez mijlocirii Preasfintei Maria, a sfântului Gaudenţiu și a sfinților voștri ocrotitori.

LEO PP. XIV