Cele patru săptămâni care pregătesc Crăciunul amintesc nu numai prima venire a Fiului lui Dumnezeu, care se naște la Betleem, ci vor să împingă privirea până la ultima sa venire, la sfârşitul timpurilor.

„Noi vestim venirea lui Cristos: nu un singur eveniment, ci şi un al doilea care este şi mai frumos decât primul. Primul a avut loc sub semnul suferinței, al doilea va purta coroana regalității divine. De fapt, de cele mai mult ori, toate evenimentele care se referă la Domnul nostru Isus Cristos sunt duble. Dublă este nașterea: una din Dumnezeu, înaintea veacurilor; a doua, din Fecioară, la împlinirea timpurilor”. Aşa începe a cincisprezecea cateheză baptismală sfântul Ciril de Ierusalim, episcop şi învățător al Bisericii, care, după ce a îndurat multe suferințe, de la ariani, din cauza credinţei, şi a fost alungat, de mai multe ori, din sediul său, a explicat, în mod minunat, credincioșilor învățătura dreaptă, Scripturile şi sfintele taine cu omilii şi cateheze.

Şi noi, dorim să începem Adventul, patru săptămâni care pregătesc pentru Crăciun, meditând cuvintele sale. De fapt, acest timp aminteşte creştinilor nu numai prima venire a Fiului lui Dumnezeu, care se naște la Betleem, ci vrea să împingă privirea noastră până la ultima sa venire la sfârşitul timpurilor. În a doua lectură de la oficiul lecturilor, în Liturgia Orelor din prima duminică din Advent, Ciril afirmă că „dublă este şi coborârea: prima, ascunsă şi tăcută, ca ploaia pe lână; a doua, strălucitoare, şi care este în viitor”.

Pentru a aștepta cu vigilenţă a doua venire a lui Cristos, judecata sa din urmă şi împărăția sa care nu va avea sfârşit, să încercăm să înţelegem misterul liturgic al acestui timp, începând de la nume. Advent înseamnă sosire, venire (din latinescul adventus). În acest caz: venirea Domnului. În Advent, aşa cum îl celebrăm astăzi, s-au amestecat două tradiții creştine: timp de pregătire pentru Crăciun (mai întâi la Ravenna şi apoi la Roma, în secolele al V-lea şi al VI-lea); şi timp în care se concentrează atenţia asupra venirii lui Cristos judecător, la sfârşitul timpurilor, cu accent pe convertire prin fapte austere de pocăință (predica monahilor misionari irlandezi, în Europa, în secolul al VI-lea). Așadar, timp de speranţă, de rugăciune şi de așteptare bucuroasă. Sfântul, în câteva texte din Cateheza 15, spune că Isus, „la prima sa venire, a fost înfășat şi culcat într-o iesle; la a doua, va fi îmbrăcat în lumină ca şi cu o haină. La prima, a suportat crucea şi nu a respins ocara; la a doua, va veni însoţit de cetele îngerilor ca triumfător”.

Adventul cuprinde patru duminici (în ritul ambrozian şase) şi se împarte în două perioade: de la prima duminică la 16 decembrie creştinii îşi orientează sufletul în special spre așteptarea venirii Domnului la sfârşitul timpurilor; de la 17 la 24 decembrie, toate textele sunt orientate mai direct spre pregătirea Crăciunului. Totuşi, acest teolog grec antic, ne înseamnă astfel: „să nu ne oprim, așadar, doar la prima lui venire, ci să o aşteptăm şi pe cea de-a doua. Aşa cum am spus la prima «Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului» (Mt 21,9), la fel vom spune şi la a doua. Ieșind în întâmpinarea Domnului împreună cu îngerii, vom spune, adorându-l: «Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului» (Mt 21,9)”.

În a doua lectură de la liturghia din noaptea de Crăciun, şi anul acesta vor răsuna cuvintele pe care apostolul le-a adresat preaiubitului său fiu Tit: „De fapt, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti, ca să trăim în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie, aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (2,11-13). Paul îi mulțumește Tatălui pentru prima venire a Fiului şi indică în mod clar că aşteptăm întoarcerea sa. „Mântuitorul va veni nu ca să fie judecat din nou, ci ca să-i judece pe cei care l-au dus la judecată. El, care a rămas în tăcere la prima judecată, le va aminti de fapta lor oribilă acelor nelegiuiţi care au îndrăznit să-l răstignească, spunându-le: «Iată ce ai făcut, dar eu nu mi-am deschis gura» (cf. Ps 38,10)”.

Putem să lărgim reflecția noastră, cu ajutorul sfântului Bernard, şi să contemplăm trei veniri ale lui Isus, conform sugestiei pe care ne-o dă abatele, în predicile sale, îndeosebi atunci când, în a cincea despre Advent, afirmă că „ştim că există o triplă venire a Domnului. A treia este între celelalte două. Acestea două sunt vizibile, cealaltă nu. La prima sa venire, el a fost văzut pe pământ şi a vorbit cu oamenii, când, aşa cum el însuși dă mărturie, l-au văzut şi l-au urât. La ultima sa venire, «orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu» (Lc 3,6) şi «vor privi la cel pe care l-au străpuns» (In 19,37). Venirea intermediară este ascunsă: numai cei aleşi îl văd în ei înșiși şi sufletul lor este mântuit”.

Așadar, şi noi, după venirea istorică a Domnului în această lume, în sânul Mariei şi marea sa întoarcere, manifestarea sa la sfârşitul timpurilor, vrem să luăm în considerare venirea sa în comunitatea noastră creştină, aici, astăzi, unde suntem chemaţi să ne convertim şi să facem vizibilă cu viaţa noastră prezența sa bună şi benefică.

„Dacă astfel vei ține cuvântul lui Dumnezeu, fără îndoială că şi el te va ține pe tine. Fiul va veni la tine împreună cu Tatăl; va veni Profetul cel mare, care va reînnoi Ierusalimul; el este cel care va face noi toate lucrurile. Iată ce va face venirea sa: atunci «aşa cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc» (1Cor 15,49). Aşa cum vechiul Adam s-a răspândit în omul întreg şi l-a ocupat în întregime, la fel trebuie să-l ocupe acum Cristos, el care l-a creat pe om în totalitatea sa, care l-a răscumpărat în totalitatea sa şi care îl va glorifica în totalitatea sa”.

De Simone Caleffi

(După L’Osservatore Romano, 23 noiembrie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu