„Îmi veți spune că sunt un pic nebună. De ce să rămân aici? De ce să mă expun la «risc»? Ce sens a trăi în această suferinţă? N-ar fi mai bine ca oamenii să-şi rezolve singuri problemele? «Nu putem să nu spunem despre ceea ce am văzut şi am ascultat». A putea să te bazezi pe cineva este important pentru a trăi! Şi a mărturisi că te poți baza pe solidaritatea care se naște din credinţă şi din iubirea faţă de Dumnezeu este cel mai mare dar pe care-l putem oferi”.

Este totul în aceste puține cuvinte scrise în octombrie 2021 unui grup misionar. Un tot care este infinit pentru că iubirea dăruită de sora Luisa Dell’Orto copiilor din Haiti, dar şi în trecut celor din Camerun şi din Madagascar, se poate defini numai aşa. Ieri, viaţa sa pământească s-a încheiat într-un mod neașteptat şi teribil. A dat știrea despre moartea sa arhidieceza de Milano care a vorbit despre o agresiune armată în timp ce călugărița se afla pe stradă la Port-au-Prince. Rănită grav, a fost dusă de urgență la spitalul Bernard Mevs, unde s-a stins puţin după aceea, cu două zile înainte de a împlini 65 de ani.

„Dumnezeu iubește Haiti”

În 2013, la trei ani după cutremurul devastator din Haiti care a provocat 230 de mii de victime, 300 de mii de răniți, un milion de persoane fără casă, Radio Vatican i-a telefonat, trezind-o, dar ea nu a fost surprinsă, răspundea mereu pentru că era chemată să devină voce a atâtor copii pe care-i primea la Kay Chal, „Casa Carlo”, o structură renovată grație fondurilor adunate de Caritas italiană cu colecta din 2010. Un loc de răsuflare pentru atâția copii, unde se studiază dar unde se fac şi atâtea activități precum dans, baschet. „Încercăm – ne relata ea – să dăm o mână de ajutor pentru a reconstrui valorile, pentru a reconstrui simțul de a avea o demnitate, posibilității că nu sunt blestemaţi şi că Dumnezeu, cu Vestea Bună, cu Evanghelia, iubește poporul haitian”.

Pe urmele sfântului Charles de Foucauld

A rămâne. Spunea asta mereu, în fiecare colocviu, în fiecare scriere „pentru că – relata ea – dacă vreunul din familie este bolnav, nu este lăsat singur, este chiar acolo momentul în care unul stă mai aproape de persoane. Acest popor devine marea noastră familie, familia şi a fiilor lui Dumnezeu şi în această familie se împărtășesc bucuriile şi suferinţele”.

Maria Adele Dell’Orto este sora sorei Luisa. În inima sa este durere dar găsește forță în cuvintele pe care chiar Luisa i le scria. O moarte care vine la o lună de la canonizarea lui Charles de Foucauld, din care se inspiră Micile Surori ale Evangheliei, ordinul de care aparţinea călugărița.

Ce anume a însemnat, după părerea dumneavoastră, viaţa surorii dumneavoastră? O viaţă dedicată mai ales pentru copiii din Haiti…

Deja încă de când nu făcuse toate voturile perpetue a fost în Camerun şi apoi în Madagascar şi în Haiti: aici, da, chiar şi-a dat viaţa pentru operă, acesta este cu siguranță un fapt. Era conștientă că i s-ar fi putut întâmpla ceva… pentru că este clar, şi în ultima scrisoare spunea asta că situația era foarte dificilă. Însă ea voia să rămână şi să dea mărturie. Şi prin urmare, de exemplu, în ultima scrisoare scrisă pentru Sâmbăta Sfântă, sublinia: „Sâmbăta Sfântă este ziua în care ne gândim la suferința trăită şi străbătută şi rămânem în tăcere pentru că este cu adevărat greu să găsim o explicaţie la cruzimea, la violenţa pe care omul o poate provoca propriului frate”. Şi asta este ceea ce ne spunea. Este ceea ce ne spuneam. La sfârșit, scria ea, cu încrederea în inimă, pentru că avea încredere în Maria: „Continuăm prezența noastră alături de oamenii din cartier. Este din zilele acestea fotografia zmeilor realizați cu copiii şi tinerii, conform tradițiilor din Săptămâna Sfântă, este voinţă de a realiza lucruri frumoase şi mari, voinţă de bine”. Asta este: voința de bine a caracterizat toată viaţa sa. Pe urmele fratelui Charles şi cu o concluzie aşa de asemănătoare, lăsați-mă să spun…

Delpini: durere şi rugăciune pentru sora Luisa

„Moartea sorei Luisa Dell’Orto, mică soră a Evangheliei, ne-a sfâşiat şi ne-a descumpănit, devine revelație a binelui pe care l-a făcut şi a vieţii sfinte pe care a trăit-o, devine durere şi rugăciune”. Aşa afirmă într-un mesaj de condoleanțe arhiepiscopul de Milano, monseniorul Mario Delpini, exprimă apropierea de familia călugăriței. Mâine la ora 21.00, va prezida recitarea rozariului la Lomagna, micul centru din Brianza de unde era originară sora Luisa, în parohia „Sfinții Petru şi Paul”. Referindu-se la mărturia misionarilor, Delpini subliniază că „nu merg să caute pericolele, ci semnele Împărăției lui Dumnezeu care vine, în mijlocul săracilor, între cei care sunt importanți numai pentru Dumnezeu şi ignorați de toţi”, „merg unde sunt chemate de geamătul mai puţin ascultat, merg unde sunt trimise pentru a deveni rugăciune, ofertă, prietene, sămânță care moare pentru a aduce rod. Aşa merg atâtea femei care parcurg drumurile cele mai periculoase din lume, care locuiesc în casele cele mai lipsite de apărare. Merg şi nu fac știre”.

CEI: sora Luisa şi dăruirea totală de sine

Într-un mesaj, Conferința Episcopală Italiană se adună în jurul Micilor Surori ale Evangheliei ale lui Charles de Foucauld de unde făcea parte sora Luisa Dell’Orto şi al „misionarelor şi misionarilor italieni care îşi dedică în mod generos propria viaţă în diferite părţi ale lumii, chiar şi în contexte dificile şi de război”. „Moartea violentă a acestei fiice ale sale, aşa de asemănătoare cu aceea a sfântului Charles de Foucauld, este – se citește – izvor de reconciliere în martirizatul ținut haitian în care există o puternică angajare a CEI în favoarea păturilor mai slabe ale populaţiei”. Cardinalul preşedinte Matteo Zuppi subliniază că „aşa cum bobul de grâu care moare pentru a aduce rod, tot aşa sacrificiul sorei Dell’Orto, care reprezintă o mărturie a dăruirii totale de sine, să poată contribui la un viitor de dreptate şi de pace pentru Haiti şi pentru întreaga lume, rănită de sfâșieri şi diviziuni”.

De Benedetta Capelli

(După Vatican News, 26 iunie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu