La trei zile după ce am celebrat cu atâta bucurie sărbătoarea Nașterii Domnului, calendarul liturgic ne prezintă sărbătoarea Sfinților Prunci Nevinovați; după atâta dulceață ne aflăm în faţa unei aşa cruzimi, violenţe şi dureri. Şi totuşi această sărbătoare ne ajută să înţelegem adevăratul sens al Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos. crăciun care făcându-ne să contemplăm un nou-născut ne procură o bucurie intimă şi atâta duioșie. Dar, în cazul lui Isus, este vorba de un prunc care are „pretenția” de a învinge răul; pentru aceasta va găsi mereu opoziţie pe pământ. El este lumina lumii, dar întunericul i se opune imediat, nu vrea să fie luminat de această lumină. Sărbătoarea Sfinților Prunci Nevinovați ne arată lupta pe care Isus va trebui s-o înfrunte în toată viaţa sa pământească. El a venit pentru a învinge întunericul, dar nu-l poate învinge fără să treacă prin suferinţă şi cruce. În acest mod se prevestește deja pătimirea sa.

Din momentul uciderii Pruncilor Nevinovați se deapănă un fir roșu dramatic pe cât glorios care ne face să ajungă până la noi pelerini în această lume, în acest timp al nostru. Este indiscutabil că martiriul a desfășurat un rol de stimulent obișnuit al fervorii. În preocupările şi în gândurile creştinilor, martiriul a ocupat un loc care este greu de exagerat. În acea răscruce sângeroasă, unde s-au întâlnit timp de trei sute de ani fricile celor timizi şi speranțele generoase ale celor curajoși, s-au format generații de eroi, a căror moarte a fost cuceritoare. Dar martiriul a însoţit mereu şi însoţeşte mereu drumul Bisericii lui Cristos în istorie, în lume. Oricum trebuie să spunem că, în sine, fiecare creştin autentic este candidat la martiriu şi trebuie să trăiască în acest fel. Cu această exigență totală Evanghelia se adresează fiecăruia dintre noi. Fiecare creştin este făcut pentru a fi martir şi martirii îi fac pe creştini. O Biserică ce nu şi-ar aminti de martirii săi de ieri sau n-ar descoperi şi n-ar susține pe martirii de astăzi, nu poate revendica onoarea de a fi Biserica lui Cristos. Aşa cum a scos în evidență papa Francisc „persecuția împotriva creştinilor astăzi este chiar mai puternică decât în primele secole ale Bisericii, şi există mai mulţi creştini martiri decât în acea epocă”.

Se poate porni de la un număr impresionant: 416 milioane! Este vorba de creştinii care trăiesc în naţiuni amenințate de persecuție din ură împotriva credinţei. Sunt douăzeci de țări care prezintă date îngrijorătoare: se merge de la Arabia Saudită la Burkina Faso, de la Camerun la China, şi apoi Coreea de Nord, Egipt, Eritreea, Filipine, India, Indonezia, Iran, Irak, Myanmar, Niger, Nigeria, Pakistan, Republica Centrafricană, Siria, Sri Lanka şi Sudan. În Irak pe parcursul unei generații populația creştină s-a redus cu peste 90%, în Siria există motiv de a estima că creştinii să fie mai puțini de o treime din cei 1,5 milioane prezenți înainte de începerea conflictului. Fără îndoială, radicalizarea progresivă a continentului african, în special în zonele sub-sahariană şi orientală, unde prezența de grupuri jihadiste a crescut mult, constituie cauza principală a fenomenului persecutor majorat. Dar această radicalizare se extinde din Mali în Mozambic, din Comore în Oceanul Indian în Filipine în Marea Chineză de Sud; scopul este crearea unui aşa-numit califat transcontinental. Şi cum să ignorăm plaga neliniștitoare a răpirilor? Mai ales în Egipt, Irak, Mozambic, Nigeria, Pakistan şi Siria unde au loc şi convertiri forțate şi violenţe sexuale în dauna femeilor şi fetelor creştine. Dar nu putem uita şi unele regimuri politice autoritare care continuă să oprime minoritățile creştine şi alte comunităţi religioase vulnerabile. În afară de asta, în actualele circumstanțe actuale trebuie luat în considerare un fenomen cu totul nou: abuzul tehnologiei digitale, al cyber networks, al supravegherii în masă bazate pe inteligența artificială şi pe tehnologia recunoașterii faciale pentru a putea asigura un control crescut cu finalități în mod clar discriminatoare. Sunt fenomene cu adevărat neliniștitoare. Să nu uităm Occidentul unde nu poate scăpa răspândirea tot mai mare a unei „persecuții educate”, conform expresiei eficace create de papa Francisc pentru a descrie conflictul dintre noile tendințe culturale şi drepturile individuale la libertatea de conștiință, conflict din cauza căruia religia este izolată în perimetrul restrâns al locurilor de cult.

Așadar, pătimirea lui Cristos continuă. Era necesar ca Isus Cristos să sufere (cf. Lc 24,36); mai este necesar ca Biserica să sufere pentru fidelitatea sa faţă de Cristos, pentru autenticitatea sa şi pentru a reînnoi capacitatea sa de a vorbi lumii şi de a o mântui. Martiriul este una din carismele sale. Ieri, martirii mai degrabă şi-au dat viaţa decât să ardă tămâie în faţa Cezarului; astăzi creştinii autentici şi coerenți refuză să-i tămâieze pe acei deţinători ai puterii care disprețuiesc orice demnitate umană, care manipulează mințile. Martiriul spune lumii că o viaţă fără Cristos este moarte şi că moartea cu Cristos este pentru el viaţă veșnică!

De cardinal Mauro Piancenza

Preşedinte internațional al Fundației Kirche in Not

(După Agenția SIR, 28 decembrie 2021)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu