În timp ce parlamentarii francezi sunt chemați în prezent să voteze un proiect de lege privind sinuciderea asistată, Academia Pontificală pentru Viață își reiterează opoziția față de toate formele de eutanasie. Cancelarul părintele Ciucci: „Ajutăm oamenii să trăiască pe deplin momentul morții”.

„Fiecare viață umană trebuie recunoscută și protejată de la concepere până la sfârșitul ei natural, indiferent de circumstanțele existenței sale”. În luna iulie a acestui an, Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la Biserică să se roage pentru respectul faţă de viață. În videoclipul său cu intenții de rugăciune, Papa a implorat iertarea lui Dumnezeu în fața indiferenței. Cuvintele sale răsună cu o forță deosebită într-un moment crucial pentru Franța, care astăzi, miercuri, 15 iulie, se pregătește să se confrunte cu un vot decisiv în Adunarea Națională pe marginea proiectului de lege privind sinuciderea asistată. Biserica de peste Alpi i-a îndemnat în repetate rânduri pe reprezentanții aleși să acționeze cu conștiință și responsabilitate, îndemnându-i să evite alegerile ideologice care ar putea declanșa schimbări antropologice și slăbi societatea. Academia Pontificală pentru Viață este, de asemenea, îngrijorată de votul final. Părintele Andrea Ciucci, cancelarul Academiei Pontificale pentru Viață, și-a oferit reflecțiile la mass-media vaticane cu doar câteva ore înainte de vot.

Franța se pregătește să voteze definitiv o lege privind sinuciderea asistată. Problema divizează profund societatea, precum și cele două camere ale Parlamentului, care au amânat în mod repetat examinarea textului fără a ajunge la un acord. Ce mesaj poate transmite astăzi Academia Pontificală pentru Viață celor responsabili de acest vot?

Lucrăm în slujba Bisericii universale și nu avem altă misiune decât să proclamăm Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este misiunea noastră. Împărăția lui Dumnezeu este Isus care vindecă, Isus care moare pentru ca toți să aibă viață. Și reiterăm constant ceea ce au afirmat deja episcopii francezi: frații nu pot lua viața altor frați. Fraternitatea este în slujba vieții, nu a morții. Academia Pontificală afirmă că aceasta este o chestiune extrem de gravă și înțelege pe deplin complexitatea, durata și natura controversată a proceselor legislative. Și aș spune, din fericire, pentru că înseamnă că suntem conștienți de gravitatea și importanța acestei probleme și că trebuie să ajungem la un consens larg. Papa a afirmat în timpul recentei sale călătorii în Spania că aceste probleme reprezintă un obiectiv al civilizației. Înțeleg că stabilirea unor reguli pentru o întreagă civilizație nu este ușoară și de aceea Academia reiterează: să ne luăm tot timpul și înțelepciunea necesare pentru a construi o civilizație care protejează viața umană.

Se vorbește despre dreptul de a fi „ajutat să moară”. Cum interpretează Academia această expresie?

Cred că a fi ajutat să moară este un drept pentru toți, pentru că moartea este cu siguranță cel mai dificil lucru din existența noastră. Ar fi, prin urmare, o chestiune foarte serioasă să nu-i ajutăm pe toți să moară. Dar cred că poate fi mai bine definit spunând că toți trebuie ajutați să trăiască în momentul morții. Această clarificare, cred, poate clarifica poate sensul: trebuie să ajutăm fiecare femeie, fiecare bărbat să trăiască chiar și în momentul morții, să fie femeie și bărbat chiar și în momentul morții. Acestea fiind spuse, este clar că nu putem fi naivi. Un slogan nu este suficient și cred că trebuie să luăm în serios două lucruri. În primul rând, cererea: dacă o persoană ajunge la un anumit punct în care cere să moară, este o cerere serioasă. Și episcopii francezi reiterează în mod constant că acestei cereri trebuie să i se acorde un respect profund. Prin urmare, trebuie să o luăm în serios, așa cum trebuie să luăm în serios condițiile și contextele. Trăim într-o epocă în care tehnologia a schimbat profund modul în care ne naștem și murim. Înțeleg că protejarea imuabilă a vieții umane trebuie redefinită, luată în considerare și articulată într-un context nou. Și aici avem mult de lucru.

Biserica din Franța denunță riscul unei derive antropologice care ar slăbi fiecare aspect al societății. Care sunt principalele preocupări ridicate de o astfel de legislație?

Cred că trebuie să ne preocupe, în primul rând, singurătatea existențială și culturală, pentru că, dacă o persoană, poate într-un moment de mare angoasă, se află complet singură, este un păcat care strigă după răzbunare. Dar și dintr-o perspectivă culturală, pentru că, în cele din urmă, demnitatea individului se reduce la afirmarea de a fi singur în luarea deciziilor fundamentale ale vieții sale, nu știu dacă aceasta este cu adevărat o veste bună. Suntem făcuți tocmai pentru a crește și a trăi împreună, pentru a ne ajuta unii pe alții. Ne pasă, de asemenea, de cei săraci și cei mai vulnerabili, cărora le lipsește accesul la o gamă completă de oportunități. Ne pasă de inegalitățile sociale. Suntem îngrijorați pentru că în spatele acestei abordări se află riscul serios de a asista la reapariția a ceea ce Papa Francisc a numit „cultura rebutului”, conform căreia demnitatea unei persoane este determinată nu de însăși existența sa, de existența sa și de iubirea sa față de Dumnezeu, ci de performanța sa. Astfel, atunci când o persoană nu mai este capabilă să facă mai mult, poate fi aruncată. Suntem alarmați când această dezbatere se reduce la considerații ideologice, adică atunci când accentul se pune mai mult pe apărarea principiilor decât pe apărarea indivizilor.

Această propunere de lege este adesea prezentată ca o formă de alinare pentru cei care se luptă cu propria suferință. Ce adevărată alinare poate oferi Biserica?

Biserica poate oferi mai presus de toate apropiere, așa cum a făcut-o Isus, care s-a apropiat de cei care suferă și s-a implicat personal. Printre răspunsurile concrete, episcopii francezi subliniază unul deosebit de puternic: îngrijirile paliative, o ramură a îngrijirii care ia în serios întrebarea care locuiește în inima celor care se confruntă cu situații deosebit de grave. Și apoi, ajutând oamenii spre un discernământ înțelept. Cultura contemporană a redescoperit măreția și importanța conștiinței fiecărei persoane. Dar în momentul în care spunem „ai conștiință”, nu o putem abandona pe acea persoană, nu o putem lăsa singură. Suntem frați și surori și trăim împreună evenimentele vieții. Inclusiv, desigur, moartea, care este momentul decisiv. Nu putem rămâne singuri în acest moment. Și astfel, discernământul înțelept izvorăște și dintr-o fraternitate trăită autentic.

De Jean-Charles Putzolu

(După Vatican News, 15 iulie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu