Pe 11 iulie, Biserica îl comemorează pe principalul sfânt patron al continentului. Din experiența sa istorică și spirituală, precum și din monahism, Europa se poate inspira pentru a aborda luptele și diviziunile actuale. Se ivește un mesaj, întemeiat pe „ora et labora”, care, dacă este ascultat, poate fi o sursă de inspirație pentru cultura, societatea și democrația de astăzi.

„Prin urmare, este firesc ca și Noi să ne dăm deplina aprobare acestei mișcări, care aspiră la unitatea europeană”. În scrisoarea sa apostolică Pacis nuntius, Paul al VI-lea a reafirmat sprijinul deplin al Bisericii catolice pentru construirea unei Europe unite. În textul datat 24 octombrie 1964, Papa Paul al VI-lea l-a proclamat pe sfântul Benedict „patronul principal al întregii Europe”.

În al doilea an de pontificat, Paul al VI-lea a vizitat Abația din Montecassino, fondată de Benedict de Nursia în anii 529-530 și în cele din urmă reconstruită după distrugerile provocate de cel de-al doilea război mondial. Pontiful a privit spre aceeași Europă care se refăcea după conflict, indicând pacea ca fiind calea spre viitor.

Noul sfânt patron și monahismul sunt propuse ca o cale exemplară: „Mesager al păcii, creator al unității, învățător al civilizației și, mai presus de toate, vestitor al religiei lui Cristos și fondator al vieții monahale în Occident: acestea sunt titlurile potrivite pentru înălțarea sfântului Benedict Abate”, scrie Montini. Cu crucea, plugul și cartea (spiritualitate, muncă și cultură), cu „ora et labora”, Benedict „a cimentat acea unitate spirituală în Europa în virtutea căreia popoarele divizate pe criterii lingvistice, etnice și culturale au simțit că constituie unicul popor al lui Dumnezeu”. Mai mult, „în popoarele acestui continent, el a inspirat acea preocupare iubitoare pentru ordine și dreptate ca fundament al adevăratei socialități”.

Astăzi, datorită Papei Ioan Paul al II-lea, lui Benedict, sfântul patron al continentului, i s-au alăturat ca și co-patronii Ciril și Metodiu în 1980, Brigitta din Suedia, Ecaterina de Siena și Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein) în 1999.

Recitind Pacis nuntius, reexaminând moștenirea istorică și spirituală semănată de Benedict, găsim motive de reflecție și, poate, un nou impuls pentru construirea „casei comune” europene, marcată încă o dată de conflicte, diviziuni naționaliste, lobby egoist și un simț al responsabilității în scădere față de „res publica”. Aceasta nu înseamnă să trecem cu vederea riscul unei eclipse a simțului transcendenței care a fost o trăsătură definitorie a civilizației europene însăși de-a lungul secolelor.

Benedict și monahismul, de fapt, vorbesc despre comunități umane și relații bazate pe reguli subscrise și împărtășite de toți. Regula monahală, cu cele 73 de capitole ale sale, rezumate în „ora et labora”, ne prezintă voința și posibilitatea de a ne trăi timpul drept cetățeni și creștini, plasând demnitatea umană și simţul religios în centrul atenției, ambele, se pare, trebuind redescoperite și revitalizate.

Regula dictată de sfântul Benedict întruchipează o dublă perspectivă, spre omenire și spre cer, care poate îmbogăți acțiunea generoasă, conștientă și responsabilă față de binele comun. Ca și în vremurile monahismului medieval, este necesară voința de a modela prezentul, orientându-l spre viitor. Alături de aceasta vine provocarea gândirii: a cunoaște, a dialoga și a cultiva înțelepciunea în slujba omenirii. De asemenea, credința în Dumnezeu și în omenire ne ajută să ne imaginăm, să planificăm și să construim un viitor mai bun.

Sărbătoarea religioasă din 11 iulie, dedicată tocmai patronului Europei, capătă astfel o față „universală”, chemând societatea și politica actuală să-și ridice privirea, să-și recunoască propriile bogății și oportunități și, în același timp, propriile limite și diviziuni. Să nu ia de la sine războaie și reînarmare și să-și asume pacea și protejarea vieții ca angajare comună și bunuri de prioritate absolută; să întoarcă o nouă privire asupra surorilor și fraților migranți care bat la ușa continentului (cum a făcut Papa Leon în recenta sa călătorie la Lampedusa) și, tot prin intermediul lor, să țină ușile deschise către alte continente; să considere Creația ca o moștenire care trebuie păstrată și transmisă generațiilor viitoare; să promoveze o cultură care hrănește societatea civilă și democrația în numele cooperării, solidarității și alegerii preferențiale pentru cei săraci.

Sfântul Benedict poate fi o sursă de inspirație pentru Europa noului mileniu. Necesitatea acestui lucru se simte, urgent.

De Gianni Borsa

(După Agenția SIR, 11 iulie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu