Cea mai săracă dintre săraci, sfânta Tereza de Calcutta, înainte de voturi Anjëzë Gonxhe Bojaxhiu, murea la câteva zile după ce a împlinit 87 de ani, în India. Era ziua de 5 septembrie 1997 şi lăsa întreaga lume pradă emoţiei, 5 mii de surori din congregația Misionarele Carității şi 400 de conventuri active în slujba celor din urmă dintre cei din urmă, în toate continentele. Astăzi, ziua comemorării sale liturgice, la Calcutta unde misionarele au 19 case, sărbătoarea este mare şi însoţeşte inaugurarea unei noi structuri pentru copiii străzii în foarte centralul Park Street. Uși deschise şi pentru Liturghia şi omagiul la mormântul sfintei, în timp ce în toată ţara vor fi ceremonii pentru a o aminti. La Pristina în Kosovo ceremoniile se vor referi şi la a cincea aniversare a consacrării noului sanctuar dedicat sfintei într-o ţară care o iubește, dat fiind că părinţii săi erau kosovari, şi chiar acolo tânăra Anjëzë s-a simţit chemată în slujba săracilor.

Maica Tereza, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979, proclamată fericită de Ioan Paul al II-lea în 2003 şi canonizată de Francisc la 4 septembrie 2016, este numită şi astăzi „maică”. „Continuăm să ducem înainte moştenirea Maicii, oferind gratuit tot binele pe care-l putem”, spune sora Mary Joseph, superioară generală a ordinului din primele luni ale acestui an. Aşa era cunoscută în India şi aşa o aminteşte cel care a fost aproape de ea timp de peste 20 de ani, părintele Brian Kolodiejchuk, de la Fraţii Misionari ai Carității, postulator al cauzei de canonizare a Maicii Tereza de Calcutta.

Cum explicați figura şi opera fondată de sfânta Maica Tereza?

Când se priveşte la întreaga sa viaţă, Maica Tereza pare o figură extraordinară şi în anumite privințe este aşa. Cine ar fi început o congregație cu mii de surori? Era o mare „administrator delegat”, pentru că a organizat toate acestea şi le-a făcut să funcționeze. A fost într-adevăr un lucru extraordinar. Ea spunea mereu: „Nu încerc să am succes, încerc să fiu o credincioasă”. Însă după aceea a avut mult succes. Odată eram aici, la Roma, într-o sacristie. Îmi amintesc că a spus: „Oamenilor le place să vadă această angajare”, vorbind despre sine şi despre toate atențiile pe care le primea. Deci știa că este un exemplu. Dar acest lucru nu i se urca la cap. Cred că una din marile sale virtuți a fost umilinţa. Apoi cu siguranță sunt caritatea şi credinţa.

Dumneavoastră aţi împărtășit douăzeci de ani din viaţă cu Maica Tereza. Ce ne puteți relata despre ea?

Cu mine a fost cu adevărat maternă. O mamă. îmi amintesc în perioada canonizării sale că am dat un interviu la o radio-televiziune din Statele Unite. Mi-au pus tocmai această întrebare: „Cum a fost experienţa ta cu ea?”. Şi eu am dat câteva exemple, ca atunci când la New York am mers s-o luăm la aeroport. Ea în general venea de la Roma şi intram în convent. După câteva minute ne aşezam în parloar şi imediat Maica Tereza ieșea cu un vas cu biscuiţi, cafea şi ceai. Apoi punea jos vasul şi dădea o ceaşcă fiecăruia dintre noi. Eram trei. Exact cum se întâmplă cu o mamă. Ea voia să fie mamă. În una din primele scrisori din anii ’60 adresată unui arhiepiscop a scris: „Titlul de superioară generală nu înseamnă nimic pentru mine. Vreau să fiu mamă”. Avea o inimă foarte mare, o inimă de mamă. Oricine a întâlnit-o chiar şi o singură dată a început s-o numească „mamă” după aceea. Era cu adevărat maternă. O adevărată mamă.

„Nu m-am gândit niciodată că pot să schimb lumea. A încercat numai să fiu o picătură de apă curată în care să se poată reflecta iubirea lui Dumnezeu” (Sfânta Maica Tereza).

De Francesca Sabatinelli

(După Vatican News, 5 septembrie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu