Către reverendul Frank Donio, S.A.C. Director executiv Conferința Superiorilor Majori din Statele Unite ale Americii Am fost încântat să fiu informat că Conferința Superiorilor Majori își sărbătorește cea de-a șaptezecea aniversare în cadrul Adunării Naționale din 2026, care va avea loc la Phoenix, Arizona, și transmit urări cordiale tuturor participanților. În timp ce marcați șapte […]

Către reverendul Frank Donio, S.A.C.

Director executiv

Conferința Superiorilor Majori

din Statele Unite ale Americii

Am fost încântat să fiu informat că Conferința Superiorilor Majori își sărbătorește cea de-a șaptezecea aniversare în cadrul Adunării Naționale din 2026, care va avea loc la Phoenix, Arizona, și transmit urări cordiale tuturor participanților.

În timp ce marcați șapte decenii de promovare a colaborării între bărbații călugări din Statele Unite ale Americii, este un moment potrivit să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru harurile primite în acești ani. În eforturile voastre de a oferi un spațiu pentru dialog și de a sprijini conducerea comunităților membre, ați contribuit la consolidarea mărturiei publice a bărbaților consacrați care își dedică viața în slujba Evangheliei.

Reflectând asupra temei întâlnirii din acest an, „Una în Cristos: viața comunitară astăzi”, vă încurajez să considerați viața comunitară „ca un loc de sfințire și o sursă de inspirație, mărturie și putere în apostolatul vostru” (Discurs către Patru Institute Călugăreşti, 18 septembrie 2025). Într-adevăr, tocmai prin împărtășirea a tot ceea ce este în comun, inclusiv bunurile materiale, experiențele spirituale, idealurile apostolice și slujirea caritabilă, se manifestă printre voi prezența ascunsă a Domnului înviat (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Vita Consecrata, 42). Am încredere că aceste zile de reflecție, dialog și rugăciune vă vor permite să discerneți modalități de a aprofunda comuniunea fraternă atât în ​​cadrul Institutelor voastre, cât și între ele și, în acest fel, să continuați să oferiți o mărturie unită, bucuroasă și autentică a lui Cristos în diferitele comunități și apostolate unde slujiți.

Cu aceste sentimente, vă asigur de apropierea mea spirituală și încredințez Adunarea Națională mijlocirii iubitoare a Sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii. Tuturor celor prezenți le împart Binecuvântarea Apostolică, pe care o extind de bunăvoie tuturor celor din Congregațiile pe care le reprezentați.

Din Vatican, 16 iulie 2026

LEO PP. XIV

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu