În fiecare an, la apropierea Crăciunului, când inimile şi ochii creştinilor din toată lumea se îndreaptă spre Betleem, sunt unii care se ocupă să insinueze, ca ultimă noutate istorică sau științifică, faptul că Isus nu s-ar fi născut la Betleem, ci la Nazaret. Mărturia Evangheliilor lui Matei şi a lui Luca şi marea tradiție creştină neîntreruptă asigură că Isus s-a născut la Betleem, „pământ al lui Iuda” şi „cetatea lui David”. Matei, relatând episodul magilor numește Betleemul de cinci ori. Începe scriind: „După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii […] au ajuns niște magi din Răsărit”; apoi în răspunsul dat lui Irod, citând profeția lui Miheea, adaugă: „În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda”; în sfârşit notează că regele „a trimis la Betleem” misterioasele personaje (cf. 2,1.5-6.8). Apoi numirea din nouă relatând uciderea „copiilor în Betleem şi în toate ținuturile sale” (2,16).

La rândul său Luca prezintă că din Nazaret, Iosif cu Maria a urcat „către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem” pentru recensământ şi acolo Maria „l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat şi l-a culcat în iesle” (2,4.7). Apoi lasă ca îngerii să indice „cetatea lui David” ca loc al nașterii lui Isus şi păstorii să spună: „Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul” (2,4.11.16). Este evident că Matei relatează originea lui Isus din punctul de vedere al lui Iosif, iar Luca din punctul de vedere al Mariei, şi nimic nu interzice să credem că amândoi depinde de tradiții familiale adunate de ei şi inserate narativ şi teologic în propria relatare.

În lumina acestei observații – punctele de vedere diferite – informația despre nașterea lui Mesia la Betleem apare şi mai bine întemeiată. De altfel, Betleem nu este singurul punct de convergență. Există altele şi mai importante care întăresc importanţa relatărilor evanghelice despre copilăria lui Isus (Mt 1-2; Lc 1-2): numele părinţilor care în timpul dublei vești îngerești (lui Iosif şi Mariei) încă nu trăiesc împreună. Iosif este din descendență davidică; numele celui care trebuie să se nască este sugerat sau prezentat de înger ca „Mântuitor”, zămislirea feciorelnică, nașterea atunci când Maria şi Iosif coabitează, faptele din timpul lui Irod.

A afirma că evangheliştii nu intenționează să prezinte fapte petrecute istoric, ci vor să enunțe adevăruri teologice în formă de relatare (theologúmena) ar fi arbitrar. Aşa cum ar fi deplasat să se pretindă o istoricitate strictă şi absolută în sensul modern de istoricitate. Teologia nu distruge istoria, dimpotrivă o presupune şi se sprijină de ea.

Desigur, Matei şi Luca au reelaborat tradițiile primite pentru a le insera în propria „logică” narativă şi teologică. De exemplu, Matei prezintă repetate mesaje cerești şi de cinci ori comentează faptele cu texte profetice, aşa cum face des în restul Evangheliei, care au funcţia de a explica evenimentele din viaţa lui Isus şi a le situa în planul lui Dumnezeu, desigur nu de a le goli de valoarea lor istorică. Primul evanghelist ne-a lăsat o relatare teologică scrisă într-un stil popular, artistic şi simbolic despre faptele esențiale ale copilăriei lui Isus dar o naraţiune care vrea să transmită fapte petrecute. Luca a impregnat stilul său la conținutul şi forma relatării în care se ocupă nu numai de Isus ci şi de precursorul său Ioan Botezătorul; este suficient să ne gândim la compoziţie pe tablouri paralele (synkrisis/diptice). Faptul că s-a inspirat din izvoare precedente o spune el însuși în prologul operei (1,3) şi face să se perceapă şi culoarea semitică inconfundabilă a relatării. Cu materialul primit, al treilea evanghelist a creată o naraţiune armonioasă şi dinamică, prin recurgerea la modul de a relata propriu veterotestamentarilor şi folosind Scripturile pe cale de aluzie, scoate în evidență raportul promisiune şi împlinire sau continuitate şi noutate în cadrul unicei istorii de mântuire al cărei centru este Isus Mesia şi Mântuitor. Şi în cazul său, a defini procedura lui Luca midrashică sau derashică (aşa cum sugerea fără un consens unanim unii interpreți) nu implică deloc a nega sau a minimiza istoricitatea faptelor relatate. Desigur, în narațiunea lui Luca este prezentă teologia, dar o teologie care nu se sprijină pe un teren istoric nu este biblică, este ideologie.

Şi Nazaret? Pentru Matei şi Luca, Nazaret este în mod clar locul creșterii lui Isus. Evanghelistul Ioan relatează despre o discuție cu privire la identitatea mesianică a lui Isus. În faţa afirmației unora: „«Acesta este într-adevăr Profetul!». Alţii ziceau: «Acesta este Cristos!». Dar alţii spuneau: «Oare vine Cristos din Galileea? Nu a spus oare Scriptura: Cristos vine din descendența lui David şi din Betleem, satul de unde era David?»” (In 7,40-42). Naratorul şi cititorii Evangheliei știu bine că Isus s-a născut la Betleem; Ioan, recurgând ca în altă parte în Evanghelie la procedura ironiei (cf. 6,42; 9,40-41), utilizează afirmațiile adversarilor şi arată că efectiv Isus este Cristos născut la Betleem.

Cu afirmațiile evanghelice ale lui Matei şi Luca se acordă cea mai veche mărturie creştină a sfântului Iustin, filozof şi martir (circa jumătatea secolului al II-lea), provenind din Flavia Neapolis, astăzi Nablus în Palestina: „În momentul nașterii pruncului la Betleem, pentru că nu avea unde să stea în acel sat, Iosif s-a oprit într-o peșteră aproape de zona locuită şi, în timp ce se afla acolo, Maria l-a născut pe Cristos şi l-a pus într-o iesle, unde magii veniţi din Arabia l-au găsit” (Dialog cu Trifon, 78). Această mărturie prețioasă despre Peșteră este ecou al tradiției locale atestate de apocrifa contemporană, de origine iudeo-creştină, Protoevanghelia lui Iacob (nr. 20), precum şi din alte apocrife antice, Evanghelia arabă a copilăriei (2) şi Pseudo-Matei (13). Nu mai puţin importantă şi autoritară este şi cea a lui Origene (secolul al III-lea) atent la localizarea evenimentelor evanghelice.

Așadar, cu păstorii din Evanghelie şi generațiile din două mii de ani de credinţă şi istorie creştină, şi la acest Crăciun „să mergem la Betleem” pelerini de credinţă şi de iubire.

De Giovanni Claudio Bottini

Decan emerit al Studium Biblicum Franciscanum din Ierusalim

(După L’Osservatore Romano, 4 decembrie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu