Toţi pelerinii care vizitează esplanada templului la Ierusalim au familiaritate cu Porțile lui Hulda care dau acces la sanctuar. Amintirea unei profetese este legată de locul sacru.

Nu sunt multe femei numite profetese în Vechiul Testament. Alături de Miriam, sora lui Moise (Ex 15,30), care a pus toate femeile ieșite din Egipt să danseze, şi Debora (Jud 4,4), soţia lui Lapidot, care rostește o cântare în cinstea lui Iaela care l-a ucis pe generalul canaaneenilor numit Sisera, o avem numai pe Hulda care merită acest calificativ (2Rg 22,14). Hulda trăieşte sub domnia regelui Iosia. Regele evlavios a rămas în amintirea colectivă a poporului, în contrast cu regii care l-au precedat, despre care se spune „el a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului” (2Cr 33,2.22). Încă de la începutul domniei sale, Iosia decide să facă ceea ce este drept în ochii Domnului (2Cr 34,2). Purifică ţara de idolii ridicați de predecesorii săi. Demolează, dărâmă, strică altarele şi coloanele idolatre în toată ţara lui Israel. După acestea, este important pentru el să repare casa Domnului, templul. În timpul lucrărilor din templu, marele preot Hilchia găsește cartea legii Domnului. Dându-şi seama de importanţa acestei cărți, o trimite la rege. Şafan, secretarul, nu pare să fie de aceeaşi opinie. Abia după ce a prezentat starea înaintată a lucrărilor de reparație a templului el spune: Hilchia mi-a dat o carte. Regele Iosia îi cere să o citească. Auzind cuvintele din legea lui Dumnezeu, regele este consternat, îşi sfâșie hainele în semn de profundă umilire.

Iosia îşi dă seama că tot ceea ce a făcut până acum nu are nicio valoare în faţa păcatului lui Israel. Părinţii săi n-au respectat cuvântul Domnului de a face după tot ceea ce este scris în această carte. Angoasa sa este mare: „Mergeți şi căutați-l pe Domnul pentru mine şi pentru restul lui Israel”, strigă el.

Nu de la Hilchia, deşi este mare preot, se caută cuvântul Domnului. Condiția sa spirituală nu-l califică pentru această slujire. Şi profetul Sofonia care trăieşte în acel timp (Sof 1,1) nu este consultat, nici măcar profetul Ieremia. Se adresează lui Hulda, profetesa, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru această slujire.

Cine este Hulda? Hulda înseamnă „nevăstuică”. Nevăstuica este un animal mic şi foarte discret care trăieşte noaptea. Comportamentul său este caracteristic. Adesea se așează pe picioarele din spate şi se ridică pentru a observa ceea ce îl înconjoară, rotind capul în ambele părţi. Hulda a primit numele său pentru că a fost discretă, nu a ieșit în faţă. Era mereu atentă să discearnă în tot ceea ce vede care este mintea lui Dumnezeu, cum îi vorbește Dumnezeu.

Şi soțul său numit Şalum („retribuire”) are un nume simbolic. Este îngrijitorul veşmintelor din palatul regal (2Rg 22,14) şi pentru acest motiv Hulda este cunoscută de rege. Activitatea sa este una obișnuită, probabil nu foarte satisfăcătoare nici foarte variată, dar mereu în slujba celorlalți. Exercitarea profesiei sale dă mărturie despre lealitatea şi competența sa. Trăieşte la Ierusalim, în inima țării. Participă la durerile şi la bucuriile tuturor ca rezidentă din acest loc. Interesul său faţă de popor este evident. Nu ocupă o poziție de referință, locuieşte în a doua parte a cetăţii (2Cr 34,22).

În sinteză, Hulda se prezintă discretă, mereu în ascultare, atentă să discearnă cum vrea să-i vorbească Domnul, să înțeleagă mintea lui Dumnezeu. Caută aprobarea sa în tot ceea ce face. Posedă o forță interioară care o caracterizează ca o femeie vrednică şi virtuoasă. Frumusețea sa nu se află în aspectul său exterior, ci în strălucirea aceleia care trăieşte ascunsă în inima sa. Profesia sa umilă o pune în slujba celorlalți, care îi dau încredere totală.

Când Hilchia şi poporul îi explică situația, Hulda, profetesa, percepe imediat mintea lui Dumnezeu şi le spune fără să aștepte o clipă: „Aşa vorbește Domnul”. Ea ştie ce răspuns să dea. Nu cere o perioadă de reflecţie de câteva zile, şi nici măcar o noapte, dă în mod spontan răspunsul Domnului. Este gata să comunice răspunsul lui Dumnezeu la situația de criză trăită în acel moment. Atenţia şi ascultarea gândirii lui Dumnezeu în fiecare moment, disponibilitatea de a o comunica într-o situaţie critică o caracterizează. Anunță în mod insistent pedeapsa divină, dat fiind că poporul nu pune în practică tot ceea ce este scris în carte, probabil centrul cărții Deuteronomului. După aceea îl anunță pe rege că nu va vedea nenorocirea, cunoscând evlavia sa.

Profetesa şi profetul care l-au primit pe Duhul lui Dumnezeu nu sunt aceia care anunță evenimente viitoare. Sunt în măsură să citească şi să interpreteze semnele timpurilor. Profeții nu sunt deloc ghicitori, nici adulatori. Vorbesc în numele lui Dumnezeu.

În tratatul Megilla 14a din Talmudul din Babilonia se afirmă că regele Iosia prevedea că Ieremia nu va simți niciun resentiment pentru că a fost pus după o persoană din familia sa. Motivul pentru care Iosia îi trimite pe oficialii săi la ea este pentru că, fiind femeie, este mai sensibilă la suferința pentru ceea ce Domnul a făcut. Ascultarea conducătorilor bărbați de cuvântul lui Dumnezeu transmis de o femeie a provocat ceea ce este probabil cea mai mare trezire în istoria lui Israel (2Rg 22,14–23,25).

De Frederic Manns

(După L’Osservatore Romano, 23 octombrie 2021)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu