Se relatează că Friedrich al II-lea, rege iluminat al Prusiei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a voit să încerce un experiment de tip „lingvistic”: determinat să descopere care era limba originală a fiinţei umane, a adunat un anumit număr de copii abia născuți şi abandonați şi i-a încredințat îngrijirilor câtorva doici cu porunca precisă de a nu le adresa acestor prunci niciun cuvânt, de a-i hrăni şi de a avea grijă de ei dar în tăcerea cea mai absolută. Când aveau să rostească în sfârşit un prim cuvânt, copiii cu siguranță nu se vor exprima în germană ci într-o altă limbă, a cărei identitate era obiectivul experimentului singular. Natura va prevala asupra culturii şi va dezvălui faţa sa ascunsă.

Însă rezultatul a fost tragic: micuţii, care mai devreme care mai târziu, au murit toţi, confirmând ceea ce este scris în Biblie cu privire la faptul că „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul…”. Doicile tăcute asigurau acelor copii laptele, dar acea muţenie a lovit aşa de dur micile creaturi încât au slăbit apărările în aşa fel încât au dus la rezultatul final dramatic.

Ar trebui să se reflecteze asupra faptului că acest experiment a fost realizat în toiul Iluminismului, în care se practica acel cultul al vârstei Zeiței Rațiunii, şi vine în mine gluma lui Chesterton prin care „nebunul nu este omul care a pierdut rațiunea ci este cel care a pierdut totul în afară de rațiune”, dar acum, astăzi, acest eveniment prusian tragic aminteşte episodul din Evanghelie care a fost citit şi ascultat duminica trecută în toate bisericile catolice: vindecarea surdomutului din partea lui Isus relatată de evanghelistul Marcu.

Papa, comentând acest episod în timpul recitării duminicale a Angelus, a afirmat foarte simplu că „acel om nu reușea să vorbească pentru că nu putea să audă. De fapt, Isus, pentru a vindeca motivul bolii sale, înainte de toate îi pune degetele în urechi, după aceea la gură, dar mai întâi în urechi”. Mai întâi vine ascultarea şi atunci se naște cuvântul. Sfântul Bernard, parcă pentru a restabili proporțiile corecte şi prioritățile juste, amintea că avem o singură gură şi două urechi. Deci ar trebui să ascultăm dublu decât vorbim. Dar mai ales avem nevoie de un cuvânt care, ascultat, să ne poată genera şi re-genera. Iată pentru ce, aşa cum aminteşte papa, porunca „preliminară” a lui Dumnezeu este „ascultă, Israel!”, fără de care nimic altceva nu se poate naște după aceea.

Iată, mai ales, de ce Dumnezeu, care mereu „primerea”, ne depășește şi ne anticipă, vorbește încontinuu oamenilor şi în sfârşit îl trimite pe Fiul care este Cuvântul, Cuvântul său. Deci noi oamenii vorbim, şi mai înainte trăim, pentru că primim un cuvânt, şi cu el primim o misiune care coincide cu viaţa noastră.

Cu un secol înainte de nesăbuitul experiment al lui Friedrich al II-lea, unul din cei mai mari filozofi din toate timpurile, a sintetizat gândirea sa în vestita frază „cogito ergo sum”. Lui Descartes i-a răspuns în secolul al XX-lea teologul Karl Barth răsturnând fraza în „cogitor ergo sum”: „sunt gândit, așadar exist”.

Așadar, provocarea oricărei existențe umane este să fie în ascultare, înăuntru şi în afara sa, şi astfel să caute acel cuvânt care conduce la o gândire creativă adică la o iubire care mă precedă şi mă generează. Mai mult decât laptele sau decât pâinea există un sunet, un cuvânt, însoţit de o privire, cu alte cuvinte, o relație, care pune bazele fundamentale ale oricărei vieți. Pentru a realiza această lucrare de căutare fiecare om trebuie, chiar pe cheltuiala sa, să înțeleagă că nu poate să fie numai el care vorbește, ci trebuie să lase lumea, ceilalți, Celălalt să vorbească. Pentru Kafka la sfârşit această lucrare nu este nici măcar complicată: „Nu este necesar ca tu să ieşi din casă. Rămâi la masa ta şi ascultă. Nici măcar nu asculta, doar aşteaptă. Nici măcar nu aștepta, rămâi în tăcere perfectă şi singurătate. Lumea ți se va oferi pentru a fi demascată, nu poți face altceva, extaziată se va răsuci în faţa ta”.

De Andrea Monda

(După L’Osservatore Romano, 9 septembrie 2021)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu