În urmă cu patruzeci de ani murea cardinalul polonez Stefan Wyszyński. El a fost cel care, în conclavul din toamna anului 1978, a spus cu glas ferm acel „dacă te aleg, trebuie să accepţi” colegului şi prietenului său fratern cardinalul Karol Wojtyła. O invitaţie care după câteva zile, în semn de respect, nu l-a împiedicat să îngenuncheze în faţa noului episcop de Roma, Ioan Paul al II-lea, conaţionalul său, cu douăzeci de ani mai tânăr, căruia i-a promis ascultare şi fidelitate. Virtuți pe care le-a menținut cu extremă fidelitate până când, din cauza unei neoplazii răspândite, a închis ochii pentru viaţa pământească la Varșovia. Era ziua de 28 mai 1981. Înmormântarea solemnă a celui care era de acum deja venerat ca primatul mileniului, prezidate de fostul secretar de stat al Vaticanului, cardinalul Agostino Casaroli, s-a desfășurat după câteva zile tot în capitala poloneză. Au concelebrat cu el numeroşi cardinali şi episcopi provenind din întreaga lume. Între aceştia şi fostul arhiepiscop de München şi Freising, mons. Joseph Ratzinger. Nu au putut face nimic autoritățile din Polonia comunistă slăbite deja în primăvara anului 1981 de ridicarea mișcării populare Solidarność. De fapt, au trebuit să se plece în faţa voinţei poporului şi să fie de acord cu o ceremonie religioasă publică având milioane de credincioşi profund de îndureraţi datorită pierderii „conducătorului spiritual al națiunii”. Celebrarea, urmărită de milioane de credincioşi, a avut loc la puține zile de la atentatul petrecut în Piața „Sfântul Petru” împotriva lui Ioan Paul al II-lea în acel moment convalescent şi victimă a unei stări de sănătate încă destul de precare.
Iubire faţă de patrie. Cardinalul Stefan Wyszyński se naște la 3 august 1901 la Zuzela în regiunea Masovia. Istoria sa a fost desigur una dificilă şi pasionantă. După anii de seminar, la 23 de ani, la 3 august 1924 este hirotonit preot pentru dieceza de Włocławek de episcopul Wojciech Stanisław Owczarek, auxiliar al aceleiaşi dieceze. Papa Pius al XII-lea îl va numi episcop de Lublin, în 1946. În 1948, acelaşi Pius al XII-lea l-a promovat arhiepiscop de Gniezno şi Varșovia şi contextual primat al Poloniei. Din 1948 până în 1953 a fost preşedinte al Conferinței Episcopale Poloneze. În ianuarie 1953 este creat cardinal al Sfintei Biserici Romane, cu titlul „Santa Maria in Trastevere”. În septembrie, autoritățile comuniste poloneze au dezlănțuit o adevărată persecuție împotriva Bisericii catolice şi cardinalul Wyszyński a fost pus la arest la domiciliu şi eliberat numai în 1956. În septembrie 1953, la câteva luni de la ridicarea sa la demnitatea de cardinal – de altfel considerată de el însuși nu o recunoaştere personală ci „o medalie conferită Poloniei credincioase şi mereu fidele” – autoritățile comuniste l-au închis pe Wyszyński, izolându-l total de lume. Deci, timp de peste trei ani autoritățile l-au împiedicat pe prelat să meargă la Roma pentru a primi purpura.
Însă spiritualitatea sa o dezvăluie scrierile din timpul detenției, între anii 1953-1956. Aşa cum a afirmat recent arhiepiscopul de Varșovia, cardinalul Kazimierz Nycz, istoria lui Wyszyński a fost întipărită unitatea dintre viaţa sa şi magisteriul Bisericii. Pornind de la cuvintele „Soli Deo” inserate în stema sa episcopală, Wyszyński – a spus arhiepiscopul capitalei poloneze – a fost „omul iubirii faţă de patrie şi faţă de Biserică, faţă de dușmani şi faţă de fiecare om”. A fost „omul speranţei gata să se încredințeze Providenței şi omul înţelepciunii capabil să privească înainte, chiar şi în perspectiva de sute de ani”. Nu numai atât. Wyszyński a fost „omul credinţei, convins de validitatea actelor de credinţă şi al manifestărilor zilnice ale religiozităţii”, precum şi „exemplul preotului şi al episcopului, al omului activ, conștient de importanţa muncii pentru Biserică şi popor”. Numai la sfârşitul detenției sale, perioadă dificilă dar şi extrem de rodnică, la 30 mai 1957 cardinalul Stefan Wyszyński a reuşit în sfârşit să meargă la Roma şi să ia în posesie în mod oficial bazilica „Santa Maria in Trastevere”, biserica sa titulară. De fapt, regimul comunist îl considera pe noul cardinal un dușman periculos.
Legătura cu Roma. În jurnalul său se citește despre un episod petrecut chiar în 1957 în timpul călătoriei sale în Italia. În acele pagini, Wyszyński relatează că „mergând cu fervoare şi credinţă în capitala spirituală a creștinătății” a luat cu el ca dar „o copie a icoanei miraculoase a Sfintei Fecioare Maria de Jasna Góra Regina Poloniei”. O imagine sacră pentru el şi pentru tot poporul polonez pe care hotărâse el s-o înmâneze pontifului „ca simbol al unirii Poloniei cu capitala lumii”. De altfel, şi încredințarea bazilicii situate în Trastevere ca sediu titular al său, prima dedicată Mariei în cetatea eternă, a fost pentru el un ulterior „semn al legăturii spirituale care unea în manieră indisolubilă Roma şi Polonia sa”. Tot el a fost promotorul unei inițiative care a implicat toată ţara: o mare novenă de rugăciune, propedeutică pentru mileniul creștinismului, care a fost celebrat la Jasna Góra la 3 mai 1966. Un eveniment la care l-a invitat pe pontiful de atunci, papa Paul al VI-lea care n-a avut însă posibilitatea de a participa din cauza unui refuz hotărât exprimat fără jumătăți de măsură de autoritățile statului.
Vizita lui Ioan Paul al II-lea. Pentru el a fost emoționantă şi de neuitat prima călătorie în Polonia a lui Ioan Paul al II-lea, petrecută în primăvara anului 1979. A fost o capodoperă de diplomație desfășurată personal de primatul polonez. De fapt, Wyszyński a reuşit să convingă autoritățile comuniste că vizita fostului arhiepiscop de Cracovia în ţara sa nu va fi o problemă, ci, dimpotrivă, va genera numai rezultate pozitive pentru ţară in primis şi pentru toţi. De fapt, cuvintele rostite de papa Wojtyła la 2 iunie 1979 la Varșovia, în timpul liturghiei solemne celebrate în aer liber în faţa a milioane de credincioşi, cei mai mulţi în transmisie direct la televiziunea publică (în pofida interdicţiei de transmisii religioase), au schimbat nu numai Polonia, ci încet-încet şi Europa şi lumea. O schimbare epocală al cărei apogeu s-a obţinut cu căderea zidului care despărțea estul de vest.
Maica Róża Maria Czacka. La 12 septembrie 2021, cardinalul Stefan Wyszyński va fi proclamat fericit. O ceremonie solemnă, puternic așteptată de poporul polonez care se va desfășura la Varșovia în aceeaşi piață unde, în 1979, a vorbit Ioan Paul al II-lea. Aceeaşi piață unde în 1981 s-a desfășurat înmormântarea solemnă a primatului mileniului. Împreună cu Wyszyński va fi ridicată la cinstea altarelor şi Maica Róża Maria Czacka (1896-1961), fondatoare a Operei pentru nevăzători, prima din Polonia, şi a Centrului pentru nevăzători la Laski aproape de Varșovia. Maica Czacka şi cardinalul Wyszyński se cunoșteau şi o anumită perioadă, în anii de război, au lucrat împreună. Ambii s-au străduit să facă să curgă în ceilalți o lumină de speranţă în noaptea cea mai întunecată. Este corect ca să nu fie uitaţi.
De Anna T. Kowalewska
(După agenția SIR, 28 mai 2021)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu