Sfântul Paul, evreu din Tars și cetățean roman, a trecut de la statutul de persecutor al creștinilor la cel de apostol al neamurilor după „convertirea” sa la Damasc. Călătoriile sale, comunitățile pe care le-a fondat și martiriul său la Roma îl fac o figură centrală în creștinism, sărbătorit pe 29 iunie.

Astăzi, ca în fiecare an, Roma îi celebrează pe sfinții Petru și Paul, sfinții săi patroni. Și o face printr-o sărbătoare care împletește liturgia, tradiția și identitatea civică. Conform tradiției, Petru și Paul au fost martirizați în aceeași zi, în anul 67, în Cetatea Eternă, leagănul creștinismului. Au ajuns aici pe căi diferite. Pentru Paul, omul din Tars, Roma a fost punctul culminant al unei vieți marcate de călătorii, conflicte, convertiri bruște și o misiune care avea să schimbe istoria creștinismului.

Născut în Tars, în Turcia de astăzi, într-o familie evreiască din diaspora, Saul era cetățean roman, vorbea greacă și latină și cunoștea Legea datorită instruirii primite la Ierusalim de la Gamaliel. Fiu al unui țesător de corturi, a învățat o meserie pe care nu o va abandona niciodată: chiar și în timpul călătoriilor sale misionare, a continuat să lucreze, pentru a nu fi o povară financiară pentru comunitățile pe care le vizita. O alegere pe care astăzi am numi-o „pastorală”, dar care la acea vreme reprezenta un gest de credibilitate.

Punctul de cotitură în viața lui a venit la Damasc, dar înainte de asta a fost un oponent al primilor creștini. Omul care a asistat la uciderea cu pietre a primului martir Ştefan. Faptele Apostolilor spun că a intrat în case, a arestat bărbați și femei, convins că apăra curăția credinței părinților săi. Determinarea sa, combinată cu un caracter puternic și direct, l-au făcut o figură de temut: nu întâmplător discipolii săi, în primii ani, s-au străduit să aibă încredere în el.

La Damasc „schimbarea” vieții în timp ce duce o misiune împotriva creștinilor. O lumină îl „doboară” la pământ când aude o voce care îi strigă numele. Saul își pierde vederea, este dus în oraș, iar un creștin pe nume Anania – avertizat într-o viziune, dar foarte ezitant – îi redă vederea. Este începutul unei noi vieți: Saul devine Paul. Un nume care nu provine dintr-un ritual sau dintr-un simbol, ci dintr-o simplă asonanță cu „Saul”, așa cum era obiceiul evreilor din diaspora care purtau un al doilea nume latin latin.

La Ierusalim, îi întâlnește pe Petru și pe ceilalți apostoli. După o neîncredere inițială, este primit cu brațele deschise de grup. Din Antiohia, pornește în trei călătorii misionare majore care îl vor duce în Asia Mică, Macedonia și Grecia. Întemeiază comunități, scrie scrisori și se confruntă cu tensiuni interne și opoziție externă.

Scrisorile sale – dintre care șapte sunt recunoscute în unanimitate ca autentice – reprezintă prima reflecție coerentă asupra credinței creștine. Nu sunt tratate teologice, ci texte ocazionale, scrise pentru a aborda problemele concrete ale diferitelor comunități. De asemenea, datorită acestui stil direct, Paul devine cea mai cunoscută figură a primei generații creștine.

Un alt aspect puțin cunoscut privește relația sa cu femeile: Paul a colaborat cu numeroase figuri feminine, precum Lidia, Priscila, Febe și Iunia, pe care le numește „colaboratoare” și chiar „apostole”. Acest fapt contrazice imaginea stereotipă a lui Paul ca fiind rigid și distant de lumea femeilor.

Întoarcerea la Ierusalim marchează începutul dificultăților. Paul este acuzat că a trădat Legea și a introdus un păgân în templu. Arestat, își invocă drepturile de cetățean roman și cere să fie judecat de împărat. Astfel începe călătoria spre Roma, marcată de naufragii și opriri forțate.

Tocmai în timpul naufragiului din Malta s-a născut una dintre cele mai curioase devoțiuni populare: conform Faptelor Apostolilor, un șarpe l-a mușcat fără să-i facă rău. Din aceasta, în multe regiuni mediteraneene, Paul este invocat ca protector împotriva mușcăturilor de șarpe și a pericolelor naturii.

Etapa finală a vieții sale a avut loc la Roma. Paul a intrat în contact cu comunitatea creștină locală, a predicat, a întâlnit oameni și a continuat să scrie. Achitat pentru prima dată, a fost arestat din nou sub Nero. Condamnat la moarte, a fost decapitat pe Via Ostiense. Petru, cam în aceeași perioadă, a fost răstignit pe Colina Vaticanului.

Bazilica „Sfântul Paul din afara zidurilor” și bazilica „Sfântul Petru” aveau să fie construite peste mormintele lor. Sărbătoarea din 29 iunie, deja documentată în secolul al IV-lea, includea două procesiuni: una către „Sfântul Petru”, cealaltă către „Sfântul Paul”. O modalitate de a ne aminti că Biserica Romei este fondată pe doi martori…

De Raffaele Iaria

(După Agenția SIR, 29 iunie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu