Sfântul Augustin a fost unul din acei oameni care au lăsat o urmă de neșters în istorie. Prin vastitatea mărturiei sale a fost un punct central al reflecţiei pentru secolele viitoare. Episcop şi învățător al Bisericii, toată existenţa a fost un drum continuu spre Absolut. Mai mult perceput decât gândit şi dorit, deosebit de voit, a luptat cu tenacitate împotriva naturii şi a acelei filozofii care nega legitimitatea sa. Un parcurs dificil care a trecut prin încercări dureroase, ajungând la convertire. Cucerit de Evanghelie, s-a deschis pentru el o viaţă nouă: aceea a celui care ştie că este iubit de acel Tată pe care Cristos l-a făcut cunoscut lumii. Pentru aceasta este inima şi simbolul cu care se identifică teologia augustiniană, pentru a indica interioritatea care vorbește despre iubire.

Totul se joacă în acea găsire a lui Dumnezeu înlăuntrul nostru: „Ce anume cauți în afară din ceea ce eşti – scrie el – când este în puterea ta să fii ceea ce cauți?”. Acea căutare, aşa de intimă şi profundă, nu se închide în sine ci se deschide către lume şi către fraţi. După botez şi după moartea mamei, se întoarce în Africa şi acolo întemeiază o comunitate: este primul nucleu al unui nou mod de a fi familie. Rugăciune, pocăință şi studiu sunt bazele societății augustiniene. Hirotonit preot, coadiutor al episcopului Valeriu şi în sfârşit titular al unei dieceze, confirmă propria intuiție, ducând o viaţă inspirată din prietenie şi din acea simțire împreună care este Biserica. În slujirea delicată, administrează dreptatea, ocupându-se de problemele oamenilor, rezolvându-le cu iubirea celui care ştie să se pună în pielea aproapelui, mai ales dacă este în nevoie.

Opera sa este multiformă: predică Evanghelia, combate ereziile, scrie guvernatorilor pentru a rezolva multele probleme pe care le vede în societatea din timpul său. De la prim agregare, la Tagaste, şi după aceea la Hipona, instituie o fraternitate bazată pe exemplul apostolilor şi pe alte câteva principii, dar clare şi unificatoare. Deschizând Regula, în primul capitol, se descoperă cum tot idealul este cuprins în aceste cuvinte: „Motivul esenţial pentru care v-aţi reunit împreună este ca să trăiți unanimi în casă şi să aveți un singur suflet şi o singură inimă îndreptate spre Dumnezeu. Nu spuneţi despre nimic «Este al meu», ci totul să fie comun între voi. Superiorul să împartă fiecăruia dintre voi hrană şi îmbrăcăminte: însă nu la toţi în mod egal, pentru că nu toţi aveți aceeaşi sănătate, ci fiecăruia în funcţie de necesităţile sale. De fapt, aşa citiți în Faptele Apostolilor: «Ei aveau toate în comun şi se împărțea fiecăruia în funcţie de necesităţile sale»”.

Un text esenţial, împărțit în opt capitole, fixează punctele convieţuirii cu simplitate şi esenţialitate. Marea eleganță a stilului reiese cu toată frumusețea sa, care este forță deoarece provine de la Cristos pentru construirea unei noi paradigme a trăirii vieţii de zi cu zi. Învățătura augustiniană în asta este inovatoare, realizând unitatea în diversitate. La acest ideal nu se ajunge, dacă nu se primeşte particularitatea persoanei (in pluribus unitas).

Punct ferm al vieţii călugărești este rugăciunea, cu observarea: „Când vă rugaţi lui Dumnezeu cu psalmi şi imnuri, meditați în inimă ceea ce rostiţi cu vocea”. Inima este sediul a toate. Augustin nu specifică activitățile călugărului, deoarece toate contribuie la realizarea acelor valori exprimate în document. Scrierea, unică şi prețioasă, este adoptată şi de alte ordine precum dominicanii şi slujitorii Mariei, dar cu diversităţile corespunzătoare legate de diferitele spiritualități. Părintele Agostino Trapè, prior general al augustinienilor din 1965 până în 1971 şi mare studios al operei sfântului, a afirmat că textul „revelează o cunoaștere profundă a inimii umane şi o intuiție sigură a exigențelor cele mai adevărate ale vieţii consacrate” (cf. La Regola, Città Nuova, Roma, 1986, pag. 47). Avea dreptate.

Dacă aceste principii sunt adevărate pentru o comunitate, gândirea se lărgește la stat, înțeles ca instituție purtătoare de dreptate şi de pace. Tema este tratată în mai multe opere, în care autorul observă importanţa binelui comun şi al faptului de a ști să se privească la cei mici drept fundament al oricărei colectivităţi. Augustin, păstor atent şi grijuliu, a răspândit binele în propria realitate, în vederea acelui rezultat, iubit şi predicat de către sfânt, făcut mic pentru a ajunge mare în cer.

De Gianluca Giorgio

(După L’Osservatore Romano, 28 august 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu