Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi Evanghelia ne face să retrăim întâlnirea femeilor cu Isus înviat în dimineața de Paşte. Ne aminteşte astfel că ele, femeile discipole, au fost primele care l-au văzut şi l-au întâlnit.

Am putea să ne întrebăm: de ce ele? Pentru un motiv simplu: pentru că sunt primele care merg la mormânt. Ca toţi discipolii, şi ele sufereau pentru modul cu părea s-a încheiat viaţa lui Isus; dar, diferit de ceilalți, nu rămân acasă paralizate de tristețe şi de frică: dis-de-dimineață, la răsăritul soarelui, merg să onoreze trupul lui Isus ducând unguentele aromate. Mormântul a fost sigilat şi ele se întreabă cine va putea să dea la o parte piatra, aşa de grea (cf. Mc 16,1-3). Însă voința lor de a face acel gest de iubire prevalează peste toate. Nu se descurajează, ies din temerile lor şi din angoasa lor. Iată calea pentru a-l găsi pe Cel Înviat: a ieşi din temerile noastre, a ieşi din angoasele noastre.

Să reparcurgem scena descrisă de Evanghelie: femeile ajung, văd mormântul gol şi, „cu teamă şi bucurie mare”, aleargă – spune textul – „să dea de știre discipolilor lui” (Mt 28,8). Or, chiar în timp ce merg să dea această veste, Isus le iese în întâmpinare. Este frumos acest lucru: Isus le întâlnește în timp ce merg ca să-l vestească. Atunci când noi îl vestim pe Domnul, Domnul vine la noi. Uneori ne gândim că modul pentru a sta aproape de Dumnezeu este acela de a-l ține cât mai strâns de noi; pentru că după aceea, dacă ne expunem şi începem să vorbim despre el, vin judecăți, critici, eventual nu ştim să răspundem la anumite întrebări sau provocări, şi atunci este mai bine să nu vorbim despre El şi să ne închidem: nu, acest lucru nu este bun! În schimb Domnul vine în timp ce El este vestit. Tu îl găsești mereu pe Domnul pe drumul vestirii. Vesteşte-l pe Domnul şi îl vei întâlni. Caută-l pe Domnul şi îl vei întâlni. Mereu pe drum, asta ne învaţă femeile: Isus este întâlnit mărturisindu-l. Să punem asta în inimă: Isus este întâlnit mărturisindu-l.

Să dăm un exemplu. Poate că ni s-a întâmplat vreodată să primim o veste minunată, ca de exemplu nașterea unui copil. Atunci, unul din primele lucruri pe care le facem este să împărtășim această veste bună cu prietenii: „Știi, am avut un copil… este frumos”. Şi, relatând asta, repetăm asta şi nouă înșine şi într-un fel facem să retrăim asta şi mai mult în noi. Dacă asta se întâmplă pentru o veste bună, din toate zilele sau din unele zile importante, se întâmplă infinit mai mult pentru Isus, care nu este numai o veste bună, şi nici vestea cea mai frumoasă a vieţii, nu, ci El este viaţa însăși, El este „învierea şi viaţa” (In 11,25). De fiecare dată când îl vestim, nu făcând propagandă sau prozelitism – acel lucru nu: a vesti este una, a face propagandă şi prozelitism este alta. Creștinul vesteşte, cel care are alte scopuri face prozelitism şi acest lucru nu merge – de fiecare dată când îl vestim, Domnul ne vine în întâmpinare. El vine cu respect şi iubire, ca darul cel mai frumos de împărtășit. isus locuieşte mai mult în noi de fiecare dată când noi îl vestim.

Să ne mai gândim la femeile din Evanghelie: era piatra sigilată şi cu toate acestea merg la mormânt; exista o cetate întreagă care l-a văzut pe Isus pe cruce şi cu toate acestea merg în cetate ca să-l anunțe viu. Iubiți fraţi şi surori, când îl întâlnim pe Isus, nicio piedică nu ne poate reține de la vestirea Lui. Dacă în schimb ținem pentru noi bucuria sa, probabil este pentru că încă nu l-am întâlnit cu adevărat.

Fraților, surorilor, în faţa experienţei femeilor ne întrebăm: spune-mi, când a fost ultima dată când l-ai mărturisit pe Isus? Când a fost ultima dată când eu l-am mărturisit pe Isus? Astăzi, ce anume fac pentru ca persoanele pe care le întâlnesc să primească bucuria vestirii sale? De asemenea: cineva poate spune: această persoană este senină, este fericită, este bună pentru că l-a întâlnit pe Isus? Despre fiecare dintre noi se poate spune asta? Să-i cerem Sfintei Fecioare Maria ca să ne ajute să fim vestitori bucuroși ai Evangheliei.

_______________

După Regina Caeli

Iubiţi fraţi şi surori!

Astăzi este a douăzeci şi cincea aniversare a aşa-numitului „Acord din Vinerea Sfântă sau din Belfast”, care a pus capăt violențelor care, timp de decenii, au tulburat Irlanda de Nord. Cu spirit recunoscător, îl rog pe Dumnezeul păcii ca tot ceea ce s-a obţinut în acea trecere istorică să se poată consolida în folosul tuturor bărbaților şi femeilor din Insula Irlanda.

Reînnoiesc urările de Paşte Fericit vouă tuturor, romani şi pelerini din diferite țări: „Cristos a înviat; adevărat a înviat”. Vă salut cordial, îndeosebi pe adolescenții din parohiile din Vigevano, pe tinerii din Pisa şi pe cei din Appiano Gentile.

Mulţumesc celor care, în aceste zile, mi-au trimis exprimări de urare. Sunt recunoscător mai ales pentru rugăciuni; prin mijlocirea Fecioarei Maria, Dumnezeu să răsplătească pe fiecare cu darurile sale!

Şi urez tuturor să petreacă în bucuria credinţei aceste zile din Octava de Paşte, în care se prelungește celebrarea Învierii lui Cristos. Să perseverăm în invocarea darului păcii pentru toată lumea, în speciala pentru iubita şi martirizata Ucraina.

O zi bună de Lunea Îngerului! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu