Publicăm prefața Papei, anticipată de cotidianul Avvenire, la noua carte a lui Andrea Riccardi „Cuvintele păcii” (EDB), care adună discursurile rostite de fondatorul Comunităţii „Sfântul Egidiu” cu ocazia întâlnirilor anuale promovate după marea Întâlnire interreligioasă pentru pace de la Assisi voită în 1986 de Ioan Paul al II-lea.
Această carte, „Cuvintele păcii”, mărturiseşte drumul lung care se desfășoară de la Întâlnirea interreligioasă pentru pace de la Assisi din 1986, voită de sfântul Ioan Paul al II-lea, până în zilele noastre. Prin culegerea textelor lui Andrea Riccardi, rostite în cadrul acelor Întâlniri anuale, se observă problemele momentului, amenințările de război şi așteptările de pace. Reies şi energiile şi speranțele provocate de dialogul dintre religii şi dintre creştini. Sunt acele sentimente care ne ajută mereu să nu disperăm că pacea este posibilă.
Intuiţia Papei Wojtyła, care a convocat religiile la Assisi ca să se roage unele lângă altele şi nu unele împotriva altora, a fost îndrăzneaţă. Încă era războiul rece şi timpurile păreau amenințătoare. Religiile puteau să reprezinte pe de o parte resurse de pace dar, pe de altă parte, să alimenteze sau să sacralizeze conflictele.
Evenimentul de la Assisi a uimit lumea prin noutatea sa. Cel care a trăit acea zi de 27 octombrie la Assisi ştie că a fost perceput, şi departe, ca un fapt istoric de către oameni. Însă nu au lipsit polemici aşa cum este adesea în faţa faptelor istorice. Problema era cum să se continue acel drum după marele eveniment de la Assisi. Ioan Paul al II-lea spusese la sfârşitul întâlnirii: „Nu există pace fără voința nepotolită pentru a ajunge la pace. Pacea îi aşteaptă pe profeții săi” (Ioan Paul al II-lea, Assisi, 27 octombrie 1986).
Assisi „nu putea şi nu trebuia să rămână un eveniment izolat”, aşa cum am spus eu însumi, primindu-i pe liderii religioși la Roma la sfârşitul Întâlnirii Internaționale pentru Pace la 30 septembrie 2013: „Voi aţi continuat acest drum şi aţi mărit elanul său, implicând în dialog personalități semnificative din toate religiile şi exponenți laici şi umanişti. Chiar în aceste luni, simţim că lumea are nevoie de spiritul care a animat acea întâlnire istorică. De ce? Pentru că are atâta nevoie de pace. Nu! Nu putem să ne resemnăm niciodată în faţa durerii a popoarelor întregi, ostatici ai războiului, ai mizeriei, ai exploatării. Drumul de la Assisi, în anii care au urmat după 1986, a fost un act de încredere în rugăciunea şi în dialogul pentru pace”.
Acest drum a adunat personalități diferite dintr-un punct de vedere religios; a peregrinat în locuri diferite din lume. Mai întâi de două ori la Roma, la Trastevere, apoi la Varșovia în 1989, când Zidul urma să cadă sau la București, în 1998, deschizând drumul spre prima călătorie apostolică a unui papă, Ioan Paul al II-lea, într-o ţară ortodoxă. „Spiritul de la Assisi” în practica dialogului şi a prieteniei, a format bărbați şi femei de pace provenind din religii diferite, depărtate sau ostile de secole.
Calea urmată „în fiecare an ne sugerează drumul: curajul dialogului”: liderii religioși sunt chemaţi să fie adevăraţi „dialoganţi”, să acționeze în construirea păcii nu ca intermediari, ci ca mediatori autentici. Fiecare dintre noi este chemat să fie un artizan de pace, unind şi nu dezbinând, stingând ura şi nu păstrând-o, deschizând căile dialogului şi nu înălţând noi ziduri!
A dialog, a ne întâlni pentru a instaura în lume cultura dialogului, cultura întâlnirii. De-a lungul acestui drum, lumile religioase s-au apropiat. Dacă există şi zone şi situaţii de fundamentalism care preocupă, în secolul al XXI-lea a avut loc o schimbare profundă în raportul dintre credincioşii din diferitele religii, care au început să considere dialogul ca decisiv.
Mă gândesc îndeosebi la Documentul despre Fraternitatea Umană pentru Pacea Mondială şi Conviețuirea Comună, pe care l-am semnat cu marele imam de Al Azhar, Ahmad Al-Tayyeb în 2019. Totuşi astăzi este nevoie de mai mult dialog. Chiar în această perioadă, cu atâtea conflicte deschise şi amenințări de războaie, ne dăm seama că „lumea se sufocă fără dialog” (Papa Francisc, 15 iunie 2014).
Este nevoie de un dialog deschis, sincer şi constant. Religiile știu că „dialogul şi rugăciunea cresc sau pier împreună. Relația omului cu Dumnezeu este școala şi alimentul dialogului cu oamenii” (Papa Francisc, 30 septembrie 2013). Pentru aceasta, pe drumul întreprins în spiritul de la Assisi, cu impulsul Comunităţii „Sfântul Egidiu”, rugăciunea a fost mereu o dimensiune centrală. De fapt, credem în forţa umilă şi blândă a rugăciunii.
După 1989, lumea s-a globalizat, unificându-se în atâtea aspecte, cum sunt finanțele şi comerțul, comunicațiile. Totuşi a rămas încă profund divizată. Diviziunea a fost alimentată de un spirit de suspiciune care a făcut nu numai să se păstreze, ci să se mărească dispozitivele militare. Este idolatria forței armate: pornind de la dezvoltarea armelor nucleare, chimice şi biologice, şi a posibilităților enorme şi crescânde oferite de noile tehnologii, s-a dat războiului o putere distructivă incontrolabilă. Într-adevăr, omenirea n-a avut niciodată atâta putere asupra sieși şi nimic nu garantează că o va utiliza bine (Fratelli tutti). Scrie în aceste pagini pe bună dreptate Andrea Riccardi: „Suntem într-un timp în care prea mulţi pot să facă război, având la dispoziție armamente teribile”.
Dar nu suntem paralizați de frică, deşi suntem preocupați. Nu ne resemnăm cu dominația forței şi a prepotenței. Nu renunțăm la dialog, lăsând ca spiritul de ură şi de război să invadeze lumile religioase şi sufletele credincioșilor. Nu ne întoarcem înapoi pe drumul ecumenic şi interreligios din atâția ani, aşa cum ar vrea spiritul diviziunii şi al răului! „Religiile nu pot să fie utilizate pentru război. Numai pacea este sfântă şi nimeni să nu folosească numele lui Dumnezeu pentru a binecuvânta teroarea şi violenţa”, am spus participând la una din aceste Întâlniri (Papa Francisc, Roma, 25 octombrie 2022).
Aceasta este o conștiință dobândită pe drumul de dialog, prietenie şi rugăciune: că pacea este sfântă şi numele lui Dumnezeu nu poate să fie utilizat pentru a combate sau a teroriza! Această conștiință este răspândită şi înrădăcinată în poporul credincioșilor simpli care vor pacea. Rugăciunea lor şi cea a celor care suferă datorită războiului susține dialogul.
Astfel, formați de prietenia de atâția ani, credincioşii şi, îndeosebi, liderii şi responsabilii religioși constituie „o rețea de pace care protejează lumea şi mai ales pe cei mai slabi” (Papa Francisc, 30 septembrie 2013). Această carte urmăreşte momentele constructive ale acestei rețele. Pentru aceasta repet ceea ce am spus, participând la una din Întâlnirile în spiritul de la Assisi, promovată de „Sfântul Egidiu”, în faţa la Colosseum: „Dacă vedeți în jurul nostru războaiele, nu vă resemnați! Popoarele doresc pacea!”.
Franciscus
(După Vatican News, 2 octombrie 2024)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu