Prefața papei la cartea lui Gaël Giraud şi Carlo Petrini intitulată „Gustul de a schimba. Tranziţia ecologică drept cale pentru fericire” (Slow Food Editore şi Libreria Editrice Vaticana) în librării de la 17 mai. Volumul va fi prezentat la Salonul de Carte din Torino la 19 mai.

Papa Francisc

Binele care apare ca frumos poartă cu sine motivația pentru care trebuie să fie făcut. Acesta este primul gând care mi-a apărut după ce am citit acest dialog frumos între Carlo Petrini, pe care-l cunosc şi-l stimez de mulţi ani, gastronom şi activist cunoscut în toată lumea, şi Gaël Giraud, un iezuit economist ale cărui diferite contribuții apărute în ultimele timpuri în La Civiltà Cattolica, unde scrie articole calificate referitoare la economie, finanțe şi schimbările climatice.

Pentru ce această legătură? Pentru că citirea acestui text a generat în mine un adevărat „gust” de frumos şi de bun, adică o savoare de speranţă, de autenticitate, de viitor. Ceea ce duc înainte cei doi autori în acest schimb este un soi de „naraţiune critică” faţă de situația globală: pe de o parte elaborează o analiză motivată şi stringentă la modelul economico-alimentar în care suntem cufundați care, pentru a face referință la celebra definiție a unui scriitor, „cunoaște prețul totului şi valoarea nimicului”; pe de altă parte propun diferite exemple constructive, experiențe sigure, evenimente singulare de îngrijire a binelui comun şi a bunurilor comune care îl deschid pe cititor la o privire de bine şi de încredere asupra timpului nostru. Critică a ceea ce nu merge, relatare de situaţii pozitive: unul cu celălalt, nu unul fără celălalt.

Îmi place să remarc o realitate semnificativă: faptul că în aceste pagini Petrini şi Giraud, unul un activist de şaptezeci de ani, celălalt un profesor de economie de cincizeci de ani, adică doi adulți, întâlnesc în noile generații motive sigure de încredere şi de speranţă. De obicei noi adulții ne plângem de tineri, ba chiar repetăm că timpurile „trecute” erau cu siguranță mai bune decât acest prezent chinuit, şi că acela care vine după noi delapidează cuceririle noastre. Şi în schimb trebuie să admitem cu sinceritate că tinerii sunt cei care întrupează personal schimbare de care toţi avem nevoie în mod obiectiv. Ei sunt cei care ne cer, în diferite părţi ale lumii, să schimbăm. Să schimbăm stilul nostru de viaţă, aşa de prădător faţă de ambient. Să schimbăm raportul nostru cu resursele Pământului, care nu sunt infinite. Să schimbăm atitudinea noastră faţă de ei, noile generații, cărora le furăm viitorul. Şi nu numai că ne cer asta, ei fac asta: mergând în piață, manifestând propriul dezacord faţă de un sistem economic nedrept pentru cei săraci şi dușman al ambientului, căutând noi drumuri. Şi realizează asta pornind de la cotidian: fac alegeri responsabile în materie de hrană, de transporturi, de consumuri.

Tinerii ne educă în această privință! Aleg să consume mai puţin şi să trăiască mai mult relațiile interpersonale; sunt atenți să cumpere obiecte produse urmând reguli stricte de respect ambiental şi social; sunt fantezişti în utilizarea mijloacelor de mișcare colective sau mai puţin poluante. Pentru mine, a vedea că aceste comportamente se răspândesc ajungând să devină practică obișnuită este motiv de mângâiere şi de încredere. Petrini şi Giraud fac referință adesea la mișcările de tineret care, în diferite părţi ale lumii, duc înainte instanțele dreptății climatice şi ale dreptății sociale: cele două aspecte trebuie ținute împreună, mereu.

Cei doi autori indică drumuri operative pentru o dezvoltare economică durabilă şi critică la bază conceptul de bunăstare care merge pentru majoritatea astăzi. Cel conform căruia PIB-ul este un idol căruia trebuie sacrificat orice aspect al trăirii obișnuite: respectarea ambientului, respectarea drepturilor, respectarea demnității umane. M-a impresionat mult că Gaël Giraud a reconstruit modul în care istoric PIB-ul s-a afirmat ca unic parametru pentru a judeca sănătatea economiei unei naţiuni. El afirmă că asta s-a petrecut în timpul perioadei nazismului şi că punctul de referință era reprezentat de industria armelor: PIB-ul are o origine „războinică”, am putea spune. Aşa încât pentru acest motiv munca femeilor casnice n-a fost niciodată luată în calcul: pentru că angajarea lor nu foloseşte războiului. O altă dovadă a faptului că este urgent să ne debarasăm de această perspectivă economistă, care pare să disprețuiască latura umană a economiei, sacrificând-o pe altarul profitului ca metru absolut.

În afară de asta, natura acestei cărți este de două ori interesantă. Mai întâi, pentru că are loc în forma unui dialog. Aceasta este o realitate pe care o consider importantă de subliniat. Confruntarea este cea care ne îmbogățește, nu faptul de a rămâne fermi pe poziţiile noastre. Conversația este cea care devine ocazie de creștere, nu fundamentalistul care blochează drumul spre noutate. Dezbaterea este momentul în care ne maturăm, nu certitudinea ermetică de a fi noi cei care „avem dreptate” mereu. Mai ales atunci când vorbim despre căutarea adevărului. Fericitul Pierre Claverie, episcop de Orano, martir, afirma: „Adevărul nu se posedă, iar eu am nevoie de adevărul celorlalți”. Îmi permit să adaug: creștinul ştie că nu cucerește adevărul, ci mai degrabă el este „cucerit” de Adevăr, care este Cristos însuși. Pentru acest motiv cred cu tărie că practica dialogului, a confruntării şi a întâlnirii este astăzi foarte urgent de învățat noilor generații, încă de copii, pentru a nu favoriza construirea de personalități închise cu dublu mandat în îngustimea propriilor convingeri.

În al doilea rând, cei doi interlocutori – stimulați în mod înțelept de curator – reprezintă puncte de vedere şi origini culturale diferite: Carlin Petrini, care se definește agnostic şi cu care am avut deja bucuria de a dialoga pentru un alt text; Gaël, un iezuit. Dar această realitate obiectivă nu-i împiedică să ducă înainte o conversație intensă şi constructivă care devine manifestul unui viitor plauzibil pentru societatea noastră şi pentru însăși planeta noastră, aşa de ameninţată de consecințele nefaste ale unei abordări distructive, colonialiste şi dominatoare asupra creației.

Un credincios şi un agnostic vorbesc şi se întâlnesc, deşi pornesc de la poziții diferite, despre diferite aspecte pe care societatea noastră trebuie să şi le însușească pentru ca ziua de mâine a lumii să mai fie posibilă: mi se pare ceva frumos! Şi este frumos şi mai mult pentru că, în desfășurarea confruntării între cei doi interlocutori, apare clar convingerea importanței decisive a unicului cuvânt al lui Isus, prezentat în Faptele Apostolilor, care nu este prezent în Evanghelii: „Este mai mare bucurie a da decât a primi”. Da, pentru că atunci când cei doi interlocutori întâlnesc în consumul dus la exces şi în risipa ridicată la nivel de sistem răul contemporaneităţii, şi găsesc în altruism şi în fraternitate adevăratele condiții pentru ca trăirea împreună să fie durabilă şi pașnică, ei dovedesc că perspectiva lui Isus este rodnică şi loc de viaţă pentru toţi bărbații şi femeile. Pentru cel care are un orizont de credinţă şi pentru cei care nu-l au. Fraternitatea umană şi prietenia socială, dimensiuni antropologice cărora le-am dedicat ultima enciclică Fratelli tutti, trebuie să devină tot mai mult baza concretă şi operativă a relațiilor noastre, la nivel personal, comunitar şi politic.

Orizontul de preocupare asupra căruia Petrini şi Giraud focalizează atenţia lor este situația ambientală cu adevărat critică în care ne aflăm, fiică a acelei „economii care ucide” şi care a provocat strigătul suferind al Pământului şi strigătul neliniștitor şi neliniștit al săracilor din lume. În faţa ştirilor care vin zilnic – secetă, dezastre ambientale, migrații forțate din cauza climei – nu putem rămâne indiferenți: am fi complici ai distrugerii frumuseții pe care Dumnezeu a voit să ne-o dăruiască în creația care ne înconjoară. Cu atât mai mult că în acest mod ajunge să piară acel dar „foarte bun” pe care Creatorul l-a făurit cu apă şi ţărână, bărbatul şi femeia. Să admitem asta: dezvoltarea economică desconsiderată la care suntem supuși provoacă dezechilibre climatice care apasă pe umerii celor mai săraci, îndeosebi în Africa subsahariană. Cum putem închide ușile pentru cei care fug, şi vor fugi, de situaţii ambientale nesustenabile, consecințe directe ale consumismului nostru deşănţat?

Cred că această carte este un dar prețios, pentru că ne indică un drum şi posibilitatea concretă de a-l parcurge, la nivel individual, comunitar şi instituțional: tranziţia ecologică poate să reprezinte un domeniu în care toţi, ca fraţi şi surori, ne îngrijim de casa comună, pariind pe faptul că noi consumând mai puține lucruri şi trăind mai multe relaţii personale vom trece pragul porţii fericirii noastre.

Cetatea Vaticanului, 11 aprilie 2023

(După Vatican News, 17 mai 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu