Publicată de Ares o culegere de texte ale Papei Francisc despre importanţa poeziei şi a literaturii, în formare şi în educație, precum şi în dialogul dintre Biserică şi cultura contemporană. Într-un bilet autograf adresat curatorului, părintele Antonio Spandaro, Francisc exprimă dorința ca poezia să urce la catedră în Universitățile Pontificale. 

„Romanul, literatura citește inima omului, ajută la primirea dorinței, a strălucirii şi a mizeriei. Nu este teorie. Ajută la predicare, la cunoașterea inimii”. Aşa se exprima Papa Francisc în 2016 într-un interviu acordat părintelui Antonio Spadaro, fost director al revistei La Civiltà Cattolica. Astăzi, aproape la terminarea celei de-a douăsprezecea aniversări a pontificatului, teologul şi criticul literar iezuit, actualmente subsecretar al Dicasterului pentru Cultură şi Educație, reia firul acelei conversații cu Papa şi se îngrijește de publicarea cărții „Viva la poesia!” (Milano, Edizioni Ares, martie 2025, 224 pagini), prima antologie de texte în care pontiful argentinian exprimă magisteriul său singular despre poezie şi literatură. Este vorba de o culegere de fragmente din enciclice, exortații apostolice, discursuri şi mesaje, dar şi prefeţe, interviuri şi scrisori personale, în care Papa s-a referit la importanţa scrierii poetice. Între acestea, se evidenţiază prin profunzime şi claritate, recenta „Scrisoare a Sfântului Părinte Francisc despre rolul literaturii în formare”, din 17 iulie 2024, şi „Scrisoarea către poeți”, publicată în volumul „Versi a Dio. Antologia della poesia religiosa” („Versuri către Dumnezeu. Antologie de poezie religioasă”), editat, tot în 2024, de Crocetti.

Poezia este parte integrantă a magisteriului

Ca să introducă textele papale este o lucrare critică în care acelaşi Spadaro încearcă să furnizeze cheile de lectură pentru a înţelege inteligența literară a Pontifului, schițând panorama amplă a autorilor – de la argentinienii Borges şi Marechal, la Dostoievski, la Manzoni şi Dante – care au presărat formarea sa. „În magisteriul său pontifical – scrie Spadaro – Francisc include logosul poetic şi simbolic ca parte integrantă a discursului său” – adică adesea citează poeți şi scriitori – „şi aceasta este o realitate în mod clar relevantă”. Numai pentru a da un exemplu, în exortaţia apostolică Querida Amazonia, Papa prezintă citate din 17 scriitori şi poeți. La încheierea cărții, un interviu acordat jurnalistului argentinian Jorge Milia, elev al profesorului Bergoglio când, la jumătatea anilor ’60, preda la Liceul din Santa Fe, în Argentina, dezvăluie câteva aspecte ale pasiunii tânărului iezuit de atunci pentru literatură şi artă. Abordarea sa didactică creativă, care mergea până la a-i invita pe elevi să scrie relatări – editate după aceea cu prefața lui Jorge Luis Borges – şi contribuția sa la nașterea în domeniul școlar a unui grup rock de tineret inspirat din muzica formaţiei Beatles.

„Poezia să urce la catedră”

Însă ceea ce deschide textul este mai ales un scurt autograf al Papei Francisc. Un bilet în care, în afară de a exclama „Viva la poesia!” şi de a mulţumi curatorului volumului, Pontiful afirmă că ar trebui „să recuperăm gustul pentru literatură în viaţa noastră, dar şi în formare, altminteri suntem ca un fruct uscat”. „Poezia – adaugă Francisc – ne ajută pe toţi să fim umani, iar astăzi avem atâta nevoie de acest lucru”. De subliniat că în text Papa exprimă dorința sa ca poezia să urce „la catedră” în Instituţiile academice pontificale.

O credinţă care nu mai ştie să imagineze

„Papa Francisc foloseşte adesea cuvântul «poeţi»: literatura, muzica şi arta sunt capabile pentru el să exprime şi să hrănească imaginarul”, a afirmat Spadaro în 2022 într-un podcast pentru Radio Vatican şi Vatican News. „Una din problemele grave ale credinţei pentru el constă în faptul că nu reușim să imaginăm adevărurile în care credem: ne lipsesc imaginile puternice. Așadar poezia este pentru Papa sintaxa acțiunii, care cere genialitate şi creativitate”.

„Este nevoie de un limbaj nou şi puternic”

Reflecțiile lui Francisc selecționate de acelaşi Spadaro în acest volum, în afară de a sublinia rolul fundamental al poeziei şi al literaturii în formarea umană şi spirituală – pentru „a ne înţelege mai bine pe noi înșine şi pe ceilalți” – explorează şi importanţa creativității şi a imaginaţiei în viaţă şi în credinţă, încurajând folosirea unui „limbaj nou şi puternic” pentru a comunica mesajul evanghelic. „Gândirea Bisericii trebuie să recupereze genialitatea şi să înțeleagă tot mai bine cum se înţelege omul astăzi pentru a dezvolta şi a aprofunda propria învățătură”, afirma Papa într-un interviu publicat în La Civiltà Cattolica în 2013. „Poezia este plină de metafore”, va spune după aceea comunităţii de la La Civiltà Cattolica în 2017. „A înţelege metaforele ajută la a face gândirea agilă, intuitivă, flexibilă, ascuţită”.

„Biserica trebuie să fie atentă să nu cadă în capcana limbajului banal, a frazelor care se repetă în mod mecanic şi obosit”, scrie în 2023 în prefaţa la volumul „Una trama divina. Gesù in controcampo” [„O băteală divină. Isus în cadru luat dintr-un unghi opus”], al aceluiaşi Spadaro. „Evanghelia – adaugă el – trebuie să fie izvor de genialitate, de surpriză, capabilă să zdruncine în adâncime”. „Fac un apel: în acest timp de criză a ordinii mondiale, de război şi mari polarizări, de paradigme rigide, de provocări grave la nivel climatic şi economic avem nevoie de genialitatea unui limbaj nou, de istorii şi imagini puternice, de scriitori, poeți, artiști capabili să strige lumii mesajul evanghelic, să ni-l arate pe Isus”, mai scria Papa. „Misiunea credincioșilor, şi a preoţilor în mod deosebit, este tocmai «să atingă» inima fiinţei umane contemporane pentru ca să se înduioșeze şi să se deschidă în faţa vestirii Domnului Isus” – adăuga el în „Scrisoare despre rolul literaturii în formare” – „şi în această angajare a lor aportul pe care literatura şi poezia îl pot oferi este de valoare inegalabilă”. Şi tot în acelaşi text: „literatura îl ajută pe cititor să strice idolii limbajelor auto referențiale, în mod fals autosuficienţi, în mod static convenţionali, care uneori riscă să polueze şi discursul nostru eclezial, închizând libertatea Cuvântului”.

Poeți capabili să ne facă să-l atingem pe Isus

Așadar pare clar că, în afară de importanţa în educaţia şi formarea preoţilor şi a lucrătorilor pastorali, poezia şi literatura sunt, în magisteriul Papei Francisc, instrumentul cel mai potrivit pentru a favoriza dialogul dintre credinţa creştină şi cultura contemporană şi prin urmare să facă să se înțeleagă şi să se comunice mai bine mesajul creştin. „Şi eu simt, vă mărturisesc – reafirmă Francisc în „Scrisoare către poeți” – nevoia de poeți capabili să strige lumii mesajul evanghelic, să ni-l arate pe Isus, să ne facă să-l atingem”.

Poetica lui Francisc

În prefața sa Spadaro aprofundează şi interpretează unele directive ale gândirii poetice a lui Francisc punându-le în relaţii cu autorii săi predilecţi. „Viaţa este – explică el – comparaţia cuvintelor, şi prin urmare cuvântul poetic pe care Bergoglio îl iubește este acela care are un raport intim cu viaţa şi care furnizează imaginile, metaforele şi termenii pentru a o exprima”. „Pasiunea sa pentru tragedie”, şi prin urmare pentru romanele lui Dostoievski, se naște din atenţia sa faţă de „opoziţiile polare”, cum le numește Romano Guardini. Iubirea faţă de o poezie care să ştie să perceapă „complexitatea poliedrică” a existenței derivă din predilecția sa faţă de o „gândire incompletă, prin care doi plus doi fac întotdeauna patru” care este contrariul gândirii unice, globalizate”. Pasiunea sa pentru literatura clasică, înţeleasă ca „populară”, a fost cultivată de lectura autorilor argentinieni precum Hernández, Güiraldes şi Marechal. Aceea pentru operele care pun în teren milostivirea şi poetica „clasei mijlocii” se întrupează în operele lui Malègue şi Manzoni. Şi iarăși pentru aşa-numitul „homo viator”, în misiune, în Eneida lui Virgiliu, dar şi în Pemán şi Tolkien.

Am pierdut cuvintele

„Umanitatea noastră, şi atât mai mult abilitatea la slujirea pastorală, – conclude bine Spadaro comentând „Scrisoarea către poeți” a lui Francisc – nu se formează fără un contact direct cu istoriile relatate. Am dezvoltat o formare prea conceptuală pentru ca să poată rezista la confruntarea cu experienţa: am pierdut cuvintele şi repetăm formulele”.

De Fabio Colagrande

(După Vatican News, 4 martie 2025)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu