Discursul Sfântului Părinte înmânat

Iubiți fraţi,

Vă salut cu bucurie în Domnul. Sunt bucuros să vă primesc pentru a treia ediție a aceste inițiative frumoase de vizite la Roma a tinerilor preoţi şi monahii din Bisericile orientale ortodoxe. Fiți bineveniţi! Anul acesta aţi venit aici la începutul Postului Mare, itinerar pe care creştinii îl parcurg ca pregătire pentru Paștele lui Cristos, inima credinţei noastre. Îmi vine în minte un alt drum: cel pe care doi discipoli l-au parcurs împreună cu Cel Înviat chiar în ziua de Paşte (cf. Lc 24,13-35). Acel drum spre Emaus poate simboliza într-un anumit sens parcursul ecumenic al creştinilor spre comuniunea deplină. De fapt, văd puncte în comun între cele două drumuri, trei elemente pe care aş vrea să le împărtășesc cu voi astăzi.

Primul este că, dacă creştinii merg împreună, aşa cum făceau cei doi discipoli din Emaus, vor fi însoţiţi de Cristos, care se va alătura, va motiva şi va duce la împlinire parcursul lor. De fapt, Isus ajunge la cei doi discipoli, răscoliţi şi dezorientați, de-a lungul drumului; se apropie de ei pe neașteptate, devenind călător cu ei. Atunci drumul devine un pelerinaj. Desigur, tristețea şi concentrarea pe ei înșiși au împiedicat ochii lor să-l recunoască (cf. v. 16); în mod asemănător descurajarea şi autoreferenţialitatea îi împiedică pe creştinii de confesiuni diferite să vadă ceea ce îi unește, să recunoască pe Cel care îi unește. Așadar, fiind credincioşi trebuie să credem că noi, cu cât mai mult mergem împreună, cu atât vom fi mai însoţiţi în mod misterios de Cristos, pentru că unitatea este un pelerinaj comun.

Spune evanghelistul că acei doi discipoli „vorbeau între ei despre toate cele întâmplate”, „vorbeau şi se întrebau” (v. 14-15). Acesta este al doilea element, dialogul: dialog al carității, dialog al adevărului, dialog al vieţii, pentru a relua cele trei tipologii indicate de Vademecum ecumenic al Dicasterului pentru Promovarea Unității Creştinilor. Dialogul pelerinilor din Emaus duce la dialogul cu Isus, care devine exegetul; pe baza conversațiilor lor, Cristos le vorbește inimilor lor, îi trezește, îi face să ardă explicând în toate Scripturile ceea ce se referă la El (cf. v. 27). Asta ne arată că dialogul între creştini se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu, că Domnul Isus ne face să înţelegem cu lumina Duhului său.

A peregrina împreună şi a dialoga; ajungem la al treilea element: evanghelistul explică faptul că atunci când discipolii s-au apropiat de Emaus, Isus „s-a făcut că merge mai departe” (v. 28). Domnul nu impune prezența sa, dar discipolii îl roagă să rămână: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua este de acum pe sfârşite” (v. 29). Au dorit să stea împreună cu Cristos. Nu au mers fiecare la casa proprie, ci au voit să prelungească această companie cu Isus şi între ei, l-au rugat, au insistat. Iată al treilea element: trebuie dorită unitatea cu rugăciunea, cu toată inima şi forţele, cu insistență, fără a înceta. Pentru că, dacă dorința de unitate este stinsă, nu este suficient a merge şi a dialoga: totul devine ceva datorat şi formal. În schimb dacă dorința determină să se deschidă ușile lui Cristos împreună cu fratele, totul se schimbă. Scriptura aminteşte că Isus nu frânge Pâinea cu discipolii renunţători şi neuniţi; le revine lor să-l invite, să-l primească, să-l dorească împreună. Probabil asta este ceea ce lipsește mai mult astăzi creştinilor din diferitele confesiuni: o dorință arzătoare de unitate, care vine înainte de interesele de parte.

Iubiți fraţi, unitatea este pelerinaj, unitatea este dialog, unitatea este dorință. dacă trăim aceste trei dimensiuni pe drumul ecumenic, atunci, ca acei discipoli, vom ajunge să-l recunoaștem împreună pe Cristos la frângerea Pâinii şi vom beneficia de comuniunea cu El la aceeaşi masă euharistică (cf. v. 30-31). Şi, aşa cum acei doi din Emaus s-au întors în grabă la Ierusalim pentru a relata cu bucurie şi uimire ceea ce au experimentat, tot aşa şi noi vom putea mărturisi în mod pe Răstignitul Înviat, „pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Iubiți fraţi, aţi pornit în călătorie pentru a veni aici. Vă mulţumesc pentru asta. În peregrinarea voastră la Roma sper ca să puteți simți prezența vie a Celui Înviat, ca să crească a noastră comuniune în dialogul fratern, ca să se reînnoiască în fiecare o dorință arzătoare de unitate.

Domnul să vă binecuvânteze şi Născătoarea de Dumnezeu să vă ocrotească. Vă cer să duceți salutul meu episcopilor voștri şi Bisericilor voastre. Vreunul dintre voi vine din chinuita Sirie; aş vrea să exprim o apropiere deosebită de acel popor iubit, încercat, în afară de război, de cutremurul care, ca şi în Turcia, a provocat atâtea victime şi devastări teribile. În faţa suferinței atâtor nevinovați, copii, femei, mame, familii, doresc să se facă tot posibilul pentru oameni, să nu existe motive sau sancțiuni care să împiedice ajutoarele urgente şi necesare pentru populaţie.

Iubiți fraţi, vă mulţumesc şi vă port în rugăciune; vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi de mine adresându-vă Domnului. Dacă vă este pe plac, acum putem să ne rugăm împreună, fiecare în limba proprie, Tatăl Nostru.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu