Iubiți fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă spun bun-venit vouă, superiori, membri şi consultanți ai Dicasterului pentru Evanghelizare – Secțiunea pentru Problemele Fundamentale ale Evanghelizării în Lume, reuniţi în adunare plenară. Este un moment important pentru confruntarea pe care le comportă problemele evanghelizării, mai ales dacă privirea este îndreptată spre diferitele regiuni ale lumii, aşa de diferite între ele prin cultură şi tradiție.

Primul gând se îndreaptă spre condiția în care se află diferite Biserici locale unde secularismul din deceniile trecute a creat dificultăți enorme: de la pierderea simțului de apartenență la comunitatea creştină, la indiferența în ceea ce priveşte credinţa şi conținuturile sale. Sunt probleme serioase, cu care atâția fraţi trebuie să se confrunte în fiecare zi, dar nu trebuie să ne descurajăm. Secularismul a fost studiat şi s-au scris avalanşe de pagini în această privință. Cunoaștem efectele negative pe care le-a produs, dar acesta este timpul potrivit pentru a înţelege ce răspuns eficace suntem chemaţi să dăm tinerelor generații pentru ca să poată recupera sensul vieţii. Referința la autonomia persoanei, propusă ca una din pretențiile secularismului, nu poate să fie teoretizată ca independență de Dumnezeu, pentru că tocmai Dumnezeu garantează acțiunii personale libertatea. Şi cu privire la noua cultură digitală, care prezintă atâtea aspecte interesante pentru progresul omenirii – să ne gândim la medicină şi la salvgardarea creației –, ea aduce cu sine şi o viziune despre om care apare problematică dacă este referită la exigența de adevăr care locuieşte în fiecare persoană, unită cu exigența de libertate în raporturile interpersonale şi sociale.

Așadar, marea problemă ce se află în faţa noastră este a înţelege cum să depășim ruptura care a intervenit în transmiterea credinţei. În acest scop este urgent să se recupereze o relație eficace cu familiile şi cu centrele de formare. Credinţa în Domnul înviat, care este inima evanghelizării, pentru a fi transmisă cere o experienţă semnificativă trăită în familie şi în comunitatea creştină ca întâlnire cu Isus Cristos care schimbă viaţa. Fără această întâlnire, reală şi existențială, vor fi mereu supuși tentației de a face din credinţă o teorie şi nu o mărturie de viaţă.

Tot cu privire la problema prioritară a transmiterii credinţei, vă mulţumesc pentru slujirea pe care o dați în domeniul catehezei. Şi faceţi asta folosindu-vă şi de noul Directoriu, elaborat de voi în 2020. El este un instrument valabil şi poate să fie eficace, nu numai pentru reînnoirea metodologiei catehetice, ci aş spune mai ales pentru implicarea comunităţii creştine în ansamblul său. În această misiune, un rol specific este încredințat celor care au primit şi vor primi slujirea de catehet, pentru a fi întăriți în angajarea lor în slujba evanghelizării. Doresc ca episcopii să ştie să alimenteze şi să însoțească vocațiile la această slujire, mai ales în rândul tinerilor, pentru a permite ca să fie redusă prăpastia între generații şi transmiterea credinţei să nu apară ca o misiune încredinţată numai persoanelor bătrâne. În acest sens, vă încurajez să găsiți formele pentru ca să poată continua să fie cunoscut, studiat, valorizat Catehismul Bisericii Catolice, aşa încât să se scoată din el răspunsurile la noile exigențe care se manifestă cu trecerea deceniilor.

O a doua temă pe care vreau s-o împărtășesc cu voi este spiritualitatea milostivirii, drept conținut fundamental în opera de evanghelizare. Milostivirea lui Dumnezeu nu dispare niciodată şi noi suntem chemaţi s-o mărturisim şi s-o facem să circule, ca să spunem aşa, în venele trupului Bisericii. Dumnezeu este milostivire: acest mesaj peren a fost relansat cu forță şi modalități reînnoite de sfântul Ioan Paul al II-lea pentru Biserica şi omenirea de la începutul celui de-al treilea mileniu. Pastoraţia din sanctuare, care este o competență a voastră, cere se fie impregnată de milostivire, pentru ca aceia care ajung în acele locuri să poată găsi acolo oaze de pace şi seninătate. Misionarii milostivirii, cu slujirea lor generoasă adusă sacramentului Reconcilierii, oferă o mărturie care ar trebui să-i ajute pe toţi preoţii să redescopere harul şi bucuria de a fi slujitori ai lui Dumnezeu care iartă mereu şi fără limite. Slujitori ai lui Dumnezeu care nu numai că aşteaptă şi merge în întâmpinare, merge să caute, pentru că este Tată milostiv, nu stăpân, este bun Păstor, nu mercenar, şi este plin de bucurie atunci când poate primi o persoană care se întoarce, sau o regăseşte în timp ce rătăceşte în labirinturile sale (cf. In 10; Lc 15). Când evanghelizarea este făcută cu ungerea şi stilul milostivirii găsește ascultare mai mare şi inima se deschide cu mai multă disponibilitate la convertire. De fapt, suntem atinși în ceea ce simţim că avem mai multă nevoie, adică iubirea curată, gratuită, care este izvor de viaţă nouă.

A treia temă pe care doresc să v-o propune este pregătirea pentru Jubileul Ordinar de anul viitor. Va fi un Jubileu în care va trebui să iasă în evidență forţa speranţei. Peste câteva săptămâni voi face publică scrisoarea apostolică pentru convocarea sa oficială: doresc ca acele pagini să poată ajuta pe mulţi să reflecteze şi mai ales să trăiască în mod concret speranţa. Această virtute teologală a fost văzută în mod poetic ca „sora cea mai mică” în mijlocul celorlalte două, credinţa şi iubirea, dar fără de care acestea două nu merg înainte, nu se exprimă pe ele însele cât mai bine. Poporul sfânt al lui Dumnezeu are atâta nevoie de ea! Cunosc marea angajare pe care zilnic Dicasterul o depune în organizarea Jubileului apropiat. Vă mulţumesc şi sunt sigur că atâta trudă va aduce roadele sale. Oricum, primirea pelerinilor are nevoie să se exprime, în afară de operele structurale şi culturale care sunt necesare, şi în a le permite să trăiască experienţa de credinţă, de convertire şi de iertare, întâlnind o comunitate vie care dă mărturie bucuroasă şi convinsă despre ea.

Şi să nu uităm că acest an care precede Jubileul este dedicat rugăciunii. Avem nevoie să redescoperim rugăciunea ca experienţă de a sta în prezența Domnului, de a ne simți înțeleși, primiți şi iubiți de El. Aşa cum ne-a învățat Isus, nu este vorba atât de a înmulți cuvintele noastre cât mai curând de a da spațiu tăcerii pentru a asculta Cuvântul şi a-l primi în viaţa noastră (cf. Mt 6,5-9). Să începem noi, fraților şi surorilor, să ne rugăm mai mult, să ne rugăm mai bine, la școala Mariei şi a sfinților şi a sfintelor.

Vă mulţumesc pentru munca voastră din aceste zile şi pentru slujirea voastră adusă Bisericii. Vă binecuvântez din inimă şi mă rog pentru voi. Şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu