Dragi prieteni, bună ziua!

Vă primesc cu ocazia celei de-a doua Întâlniri Internaționale, pentru că voi cunoașteți bine atenţia mea faţă de viaţa sanctuarelor. Îi mulţumesc E.S. Mons. Fisichella pentru această iniţiativă şi pentru angajarea Dicasterului în pastoraţia sanctuarelor. Sunt locuri speciale, unde sfântul popor credincios al lui Dumnezeu merge pentru a se ruga, pentru a fi mângâiat şi pentru a privi cu încredere mai mare la viitor.

Se vine la sanctuar, înainte de toate, pentru a se ruga. Din partea noastră este necesar ca să rămână mereu vie preocuparea ca sanctuarele noastre să fie realmente locuri privilegiate de rugăciune. Știu cu câtă grijă se celebrează în ele sfânta Euharistie şi câtă angajare este dedicată sacramentului Reconcilierii. Vă recomand ca, în alegerea preoţilor pentru spovezi, să fie un discernământ bun, pentru ca să nu se întâmple ca aceia care se prezintă la confesional atrași de milostivirea Tatălui să găsească obstacole de a trăi o reconciliere deplină. Sacramentul Reconcilierii înseamnă a ierta, mereu, a ierta. Nu se poate întâmpla, în special în sanctuare, ca să găsească obstacole, pentru că în ele milostivirea lui Dumnezeu cere să fie exprimată în mod supraabundent, prin însăși natura lor. Aşa le percepe credincioşii pe bună dreptate: ca locuri speciale în care să întâlnească harul lui Dumnezeu. Iertați mereu aşa cum iartă Tatăl. A ierta.

În istoria fiecărui sanctuar este ușor de atins cu mâna credinţa poporului nostru credincios, care este menţinută vie şi alimentată cu rugăciunea, în primul rând Rozariul, care ajută să ne rugăm prin meditarea misterelor vieţii lui Isus şi a Fecioarei Maria. A intra spiritual în acele mistere, simţindu-ne parte vie a ceea ce constituie istoria noastră de mântuire, este o angajare dulce, care dă gust de Evanghelie vieţii zilnice.

Este important ca în sanctuare să se dedice atenţie deosebită adorației. Noi am pierdut un pic simțul adorației, trebuie să-l reluăm. Probabil trebuie să întâlnim că ambientul şi atmosfera din bisericile noastre nu invită întotdeauna să ne reculegem şi să adorăm. A favoriza în pelerini experienţa tăcerii contemplative – şi nu este ușor – a tăcerii adoratoare, înseamnă a-i ajuta să-şi îndrepte privirea asupra esențialului credinţei. Adorația nu este o îndepărtare de viaţă; este mai degrabă spațiul pentru a da sens la toate, pentru a primi darul iubirii lui Dumnezeu şi a-l putea mărturisi în caritatea fraternă. Noi putem să ne punem întrebarea: „Şi eu, sunt obișnuit cu rugăciunea de adorație?”. Este important să răspundem.

Se merge la sanctuare şi pentru a fi mângâiați. Misterul mângâierii. Câte persoane merg acolo pentru că poartă în spirit şi în trup o povară, o suferinţă, o preocupare! Boala unei persoane iubite, pierderea unuia din familie, atâtea situaţii ale vieţii sunt adesea motive de singurătate şi de tristețe, care sunt depuse pe altar şi aşteaptă un răspuns. Mângâierea nu este o idee abstractă, şi nu este făcută înainte de toate din cuvinte, ci dintr-o apropiere compătimitoare şi duioasă, care înţelege durerea şi suferința. Acesta este stilul lui Dumnezeu: aproape, compătimitor şi duios. Aşa este Domnul. A mângâia echivalează cu a face tangibilă milostivirea lui Dumnezeu; pentru aceasta slujirea mângâierii nu poate lipsi în sanctuarele noastre. Cei care au grijă de sanctuar trebuie să-şi însușească cuvintele apostolului: „El ne mângâie în orice strâmtorare a noastră ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice strâmtorare cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2Cor 1,4). O dată, de două, de trei, de patru ori în două rânduri cuvântul mângâiere sau a mângâia: este dens acest text al lui Paul. Pot să fiu semn eficace de mângâiere în măsura în care am experimentat personal faptul de a fi mângâiat de suferința mântuitoare a lui Isus şi am găsit refugiu în El. Să nu uităm. În istoria noastră, fiecare dintre noi are momente dure, urâte, în care Domnul ne-a mângâiat. Să nu uităm asta. A ne aminti de propria experienţă de mângâiere ne va ajuta să-i mângâiem pe ceilalți. Şi această experienţă trece prin maternitatea Mariei, „Mângâiata” prin excelență. Fie ca în sanctuarele noastre să fie din belșug mângâierea şi milostivirea!

În sfârşit, se merge la sanctuar pentru a privi la viitor cu încredere mai mare. Pelerinul are nevoie de speranţă. O caută în însuși gestul pelerinajului: pornește la drum în căutarea unei destinaţii sigure la care să ajungă. Cere speranţă cu rugăciunea sa, deoarece ştie că numai o credinţă simplă şi umilă poate obține harul de care are nevoie. Așadar este important ca, întorcându-se acasă, să se simtă ascultat şi încărcat de seninătate pentru că şi-a pus încrederea sa în Dumnezeu. În sanctuarele noastre se acordă multă atenţie primirii – vă rog, nu uitaţi asta: a-i primi bine pe pelerini –, şi este corect să fie aşa. În acelaşi timp trebuie acordată tot atâta grijă pastorală momentului în care pelerinii părăsesc sanctuarul pentru a se întoarce la viaţa lor obișnuită: să primească cuvinte şi semne de speranţă, aşa încât pelerinajul făcut să obțină semnificaţia sa deplină.

Am voit ca anul următor, ca pregătire pentru Jubileul din 2025, să fie dedicat în întregime rugăciunii. Vor fi publicate în scurt timp Materiale ajutătoare, care pot ajuta la redescoperirea centralității rugăciunii. Le recomand: vor fi o lectură bună, care stimulează la rugăciune cu simplitate şi conform Inimii lui Cristos. Să reînnoim în fiecare zi bucuria şi angajarea de a fi bărbați şi femei de rugăciune. Rugăciune din inimă, nu ca niște papagali. Nu. Din inimă. Cuvintele spuse să vină din inimă. Voi, în sanctuare, veți face asta prin spiritualitatea tipică ce le caracterizează.

Din toate sanctuarele să se înalțe o cântare de mulțumire către Domnul pentru minunăţiile pe care le face şi în zilele noastre. Şi să se implore mijlocirea Maicii lui Dumnezeu pentru ca, în acest timp aşa de tulburat, atâția fraţi şi surori ai noştri care suferă să poată regăsi pacea şi speranţa.

Vă însoțesc cu binecuvântarea mea. Şi vă cer cu rugăminte, în sanctuarele voastre, să vă amintiţi să vă rugaţi şi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu