A fost prezentată ieri după-amiază, duminică 29 octombrie, în Auditorium Kolbe la Roma, cartea „Enciclica pruncilor. A reeduca lumea adulților” (Edizioni San Paolo, 80 de pagini), de părintele Enzo Fortunato, preot franciscan conventual, şi Aldo Cagnoli, pilot şi scriitor. Volumul tratează tema ecologiei şi a importanței pe care o îmbracă îngrijirea planetei şi a creației: prima parte este adresată adulților (cuvintele pentru cei mari) recurgând la patru termeni cheie: a moșteni, a conecta, a împărtăși şi a dărui. Se vrea sensibilizarea celor mari şi a le explica lor cât de important este a-i educa pe copii la îngrijirea şi la respectarea planetei. A doua (cuvintele pentru cei mici) se adresează direct celor mici printr-o relatare ilustrată împărțită în patru capitole. Autorii au făcut referință la carte şi la 17 octombrie prezentând în Sala de Presă a Sfântului Scaun evenimentul „Să învățăm de la copii şi de la copile” – patronat de Dicasterul pentru Cultură şi Educație – care se va ține la 6 noiembrie în Vatican cu participarea papei Francisc şi a peste şase mii de copii provenind din diferite părţi ale lumii. Publicăm textul prefeţei scrise de pontif.
Au trecut peste cincizeci de ani de când la Stockholm, la 5 iunie 1972, s-a reunit prima mare Conferință a Națiunilor Unite despre ambientul uman. Acea întâlnire a constituit începutul unui parcurs care a dus comunitatea internațională să se confrunte cu privire la tema îngrijirii casei comune. Şi astfel că acea dată, 5 iunie, a devenit astăzi Ziua Mondială a Ambientului. Nu uit când în 2014, invitat de Parlamentul European, a întâlnit-o pe ministrul Ambientului, Ségolène Royal. Cu aceasta din urmă am vorbit despre ceea ce scriam despre ambient şi despre proiectul unei lucrări comune cu oameni de știință şi teologi. „Vă rog, publicaţi-o înainte de Conferința despre climă de la Paris”: acestea au fost cuvintele ministrului. Şi de fapt, anul 2015 a fost anul enciclicei Laudato si’.
Dar după Paris, din păcate, lucrurile nu au mers aşa cum speram şi acest lucru continuă să mă preocupe. M-am întors asupra temei în 2020 când am publicat Querida Amazonia. M-am gândit mereu că criza ecologică este cealaltă faţă a crizei sociale, culturale şi spirituale a modernității. „Dacă criza ecologică este o apariţie sau o manifestare externă a crizei etice, culturale şi spirituale a modernităţii, nu putem să ne înşelăm că însănătoşim relaţia noastră cu natura şi cu mediul fără a însănătoşi toate relaţiile umane fundamentale” (Laudato si’, 119).
Ecologia şi fraternitatea merg pe aceeaşi cărare: dacă vrem să rezolvăm în mod eficace problema îngrijirii planetei noastre trebuie mai întâi să facem o convertire a inimii. În această privință îmi place să amintesc un citat din Konrad Adenauer din 1952: „Viitorul Occidentului nu de tensiunea politică este atât de amenințat cât de pericolul masificării, al uniformităţii gândirii şi al sentimentului in bréve, de tot sistemul de viaţă, de fuga de responsabilități, cu singura preocupare pentru propriul eu”.
Fenomenul schimbării climatice ne aminteşte insistent de responsabilitățile noastre: el lovește îndeosebi pe cei mai săraci şi mai fragili, pe cei care au contribuit mai puţin la evoluția sa. Este mai întâi o problemă de dreptate şi apoi de cooperare responsabilă din partea tuturor: lumea noastră este de acum prea interdependentă şi nu-şi poate permite să fie subîmpărțită în blocuri de țări care promovează propriile interese în manieră izolată sau nesustenabilă. „Este necesar ca astăzi întreaga comunitate internațională să pună ca prioritate realizarea de acțiuni colegiale, solidare şi clarvăzătoare” (Mesaj adresat președintelui COP26, 29 octombrie 2021) recunoscând „măreția, urgenţa şi frumusețea provocării care ni se prezintă” (Laudato si’, 15).
O provocare mare, urgentă şi frumoasă, care cere o dinamică structurată şi propunătoare. O provocare „mare” şi angajantă, pentru că ea cere o schimbare de direcție, o schimbare hotărâtă a actualului model de consum şi de producție, prea des impregnat în cultura indiferenței şi a rebutării, rebutare a ambientului şi rebutare a persoanelor. Recent am asistat la operațiunea incredibilă de salvare a patru copii columbieni pierduți în junglă, după patruzeci de zile de căutare. Salvați, grație forței lor, grație „capacității lor de viaţă” pe care noi adulții adesea o subevaluăm, şi salvați grație învățăturilor prețioase ale bunicii de pe mamă, graţie acelei moşteniri indispensabile dintre generații care ar trebui cultivată şi păstrată cu mai mare conştiinciozitate. Între altele o acțiune de salvare făcută de Armată, şi mă bucură faptul că în acest caz forţele armate au fost angajate în acțiuni diferite de cele de război.
Dar minunile au loc acolo unde încă este existentă această legătură ancestrală între generații, şi în specific, şi în mod şi mai semnificativ, cea între bunici şi nepoți, în acest caz într-o cultură diferită de cea occidentală. Este necesar așadar a accelera această schimbare de direcție în favoarea unei culturi a îngrijirii, aşa cum se îngrijesc copiii, care să pună în centru demnitatea umană şi binele comun şi care să fie alimentată de „acea alianță dintre ființa umană şi ambient care trebuie să fie oglindă a iubirii creatoare a lui Dumnezeu, de la care provenim şi spre care suntem pe cale” (Benedict al XVI-lea, Caritas in veritate, 50).
Este necesară de asemenea o transmitere simbolică de ştafete de la adulți la copii. Este necesară o îngrijire a casei comune, această planetă a noastră maltratată, cu coresponsabilitatea mai mult sau mai puţin gravă a noastră a tuturor. Numai această inversare de paradigmă, cu copiii care îi învaţă şi îi sensibilizează pe adulți, poate aduce o adevărată speranţă de schimbare. Copiii păstrează un simț al frumuseții încă intact. Să-i lăsăm ca să ne vorbească. Şi aşa cum aceştia îi ascultă pe bunicii lor, noi să încercăm să-i ascultăm pe ei. „Să nu furăm noilor generații speranţa într-un viitor mai bun”. Dragi copii, vă îmbrățișez şi să știți că al vostru papă şi „bunic” va face totul pentru ca să puteți trăi într-o lume frumoasă şi bună. În această călătorie să vă însoțească sfântul Francisc, un exemplu frumos şi încurajator. El care a fost un atent ascultător al Veștii Bune.
(După L’Osservatore Romano, 30 octombrie 2023)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu