Sfânta Liturghie

Piața „Kossuth Lajos” (Budapesta), duminică, 30 aprilie 2023

Ultimele cuvinte pe care Isus le rostește, în Evanghelia pe care am ascultat-o, rezumă sensul misiunii sale: „Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug” (In 10,10). Asta face un bun păstor: îşi dă viaţa pentru oile sale. Tot aşa Isus, ca un păstor care merge în căutarea turmei sale, a venit ca să ne caute în timp ce eram pierduți; ca un păstor, a venit pentru a ne smulge din moarte; ca un păstor, care cunoaște pe fiecare din oile sale şi le iubește cu duioșie infinită, ne-a făcut să intrăm în staulul Tatălui, făcându-ne să devenim fiii săi.

Așadar să contemplăm imaginea bunului Păstor şi să ne oprim asupra a două acțiuni care, conform Evangheliei, El le face pentru oile sale: mai întâi le cheamă, apoi le conduce afară.

1. Înainte de toate, „îşi cheamă oile” (v. 3). La începutul istoriei noastre de mântuire nu suntem noi cu meritele noastre, capacitățile noastre, structurile noastre; la origine este chemarea lui Dumnezeu, dorința sa de a ajunge la noi, grija sa faţă de fiecare dintre noi, belșugul milostivirii sale care vrea să ne mântuiască de păcat şi de moarte, pentru a ne dărui viaţa din belșug şi bucuria fără sfârşit. Isus a venit ca bun Păstor al omenirii pentru a ne chema şi a ne duce din nou acasă. Așadar noi, comemorând cu recunoștință, putem să amintim iubirea sa faţă de noi, faţă de noi care eram departe de El. Da, în timp ce „noi toţi rătăceam ca oile” şi „fiecare avea propriul drum în faţă” (Is 53,6), El a luat asupra sa fărădelegile noastre şi s-a încărcat cu păcatele noastre, ducându-ne din nou în inima Tatălui. Aşa am ascultat de la apostolul Petru în a doua lectură: „Eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre” (1Pt 2,25). Şi astăzi, în orice situaţie a vieţii, în ceea ce purtăm în inimă, în rătăcirile noastre, în fricile noastre, în sentimentul de înfrângere care ne asaltează uneori, în închisoarea tristeţii care riscă să ne închidă, El ne cheamă. Vine ca bun Păstor şi ne cheamă pe nume, pentru a ne spune cât de prețioși suntem în ochii săi, pentru a îngriji rănile noastre şi a lua asupra sa slăbiciunile noastre, pentru a ne aduna în unitate în staulul său şi a ne face familiali cu Tatăl şi între noi.

Fraților şi surorilor, în timp ce suntem aici în această dimineață, simţim bucuria de a fi popor sfânt al lui Dumnezeu: noi toţi ne naștem din chemarea sa; El este cel care ne-a convocat şi pentru aceasta suntem poporul său, turma sa, Biserica sa. Ne-a adunat aici pentru ca, deşi fiind diferiți între noi şi aparținând la comunităţi diferite, măreția iubirii sale să ne reunească pe toţi într-o unică îmbrățișare. Este frumos să fim împreună: episcopii şi preoţii, călugării şi credincioşii laici; şi este frumos a împărtăși această bucurie împreună cu delegațiile ecumenice, cu conducătorii comunităţii ebraice, cu reprezentanții instituțiilor civile şi ai corpului diplomatic. Aceasta este catolicitate: noi toţi, chemaţi pe nume de bunul Păstor, suntem chemaţi să primim şi să răspândim iubirea sa, să facem staulul său mereu incluzător şi niciodată excluzător. Şi, de aceea, toţi suntem chemaţi să cultivăm relaţii de fraternitate şi de colaborare, fără a ne dezbina între noi, fără a considera comunitatea noastră ca un ambient rezervat, fără a ne lăsa cuprinși de preocuparea de a apăra fiecare propriul spațiu, ci deschizându-ne la iubirea reciprocă.

2. După ce a chemat oile, Păstorul „le conduce afară” (In 10,3). Mai înainte le-a făcut să intre în staul chemându-le, acum le împinge afară. Mai întâi suntem adunaţi în familia lui Dumnezeu pentru a fi constituiţi popor al său, însă după aceea suntem trimiși în lumea aşa încât, cu curaj şi fără frică, să devenim vestitori ai Veștii Bune, martori ai Iubirii care ne-a regenerat. Această mișcare – a intra şi a ieşi – putem s-o percepem dintr-o altă imagine pe care o foloseşte Isus: cea a porții. El spune: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune” (v. 9). Să reascultăm bine asta: va intra şi va ieşi. Pe de o parte, Isus este poarta care s-a deschis larg pentru a ne face să intrăm în comuniunea Tatălui şi a experimenta milostivirea sa; dar, aşa cum știu toţi, o poartă deschisă foloseşte, în afară de a permite intrarea, şi pentru a ieşi din locul unde ne aflăm. Şi atunci, după ce ne-a condus din nou în îmbrăţişarea lui Dumnezeu şi în staulul Bisericii, Isus este poarta care ne face să ieşim spre lume: El ne stimulează să mergem în întâmpinarea fraților. Şi să ne amintim bine asta: toţi, nimeni exclus, suntem chemaţi la asta, să ieşim din comodităţile noastre şi să avem curajul de a ajunge la fiecare periferie care are nevoie de lumina Evangheliei (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 20).

Fraților şi surorilor, a fi „în ieșire” înseamnă pentru fiecare dintre noi a deveni, ca şi Isus, o poartă deschisă. Este trist şi face rău a vedea porți închise: porțile închise ale egoismului nostru faţă de cel care merge lângă noi în fiecare zi; porțile închise ale individualismului nostru într-o societate care riscă să se atrofieze în singurătate; porțile închise ale indiferenței noastre faţă de cel care este în suferinţă şi în sărăcie; porțile închise faţă de cel care este străin, diferit, migrant, sărac. Şi chiar porțile închise ale comunităţilor noastre ecleziale: închise între noi, închise faţă de lume, închise faţă de cel care „nu este în regulă”, închise faţă de cel care năzuiește la iertarea lui Dumnezeu. Fraților şi surorilor, vă rog, vă rog: să deschidem porțile! Să încercăm să fim şi noi – cu cuvintele, gesturile, activitățile zilnice – ca şi Isus: o poartă deschisă, o poartă care permite tuturor să intre ca să experimenteze frumusețea iubirii şi a iertării Domnului.

Repet asta mai ales mie însumi, fraților episcopi şi preoţi: nouă păstorilor. Pentru că păstorul, spune Isus, nu este un hoț sau un tâlhar (cf. In 10,8); adică nu profită de rolul său, nu oprimă turma care îi este încredinţată, nu „fură” spațiul fraților laici, nu exercită o autoritate rigidă. Fraților, să ne încurajăm să fim porți tot mai deschise: „facilitatori” ai harului lui Dumnezeu, experți de apropiere, dispuși să ofere viaţa, aşa cum Isus Cristos, Domnul nostru şi totul nostru, ne învaţă cu brațe deschise de la catedra crucii şi ne arată de fiecare dată pe altar, Pâine vie frântă pentru noi. Spun asta şi fraților şi surorilor laici, cateheţilor, lucrătorilor pastorali, celor care au responsabilități politice şi sociale, celor care pur şi simplu duc înainte viaţa lor zilnică, uneori cu trudă: fiți porți deschise! Să lăsăm să intre în inimă Domnul vieţii, Cuvântul său care mângâie şi vindecă, pentru a ieşi după aceea afară şi a fi noi înșine porți deschise în societate. A fi deschiși şi incluzători unii faţă de alţii, pentru a ajuta Ungaria să crească în fraternitate, cale a păcii.

Preaiubiților, Isus bun Păstor ne cheamă pe nume şi se îngrijește de noi cu duioșie infinită. El este poarta şi cel care intră prin El are viaţa veșnică: aşadar El este viitorul nostru, un viitor de „viaţă din belșug” (In 10,10). De aceea, să nu ne descurajăm niciodată, să nu lăsăm niciodată să ni se fure bucuria şi pacea pe care El ni le-a dăruit, să nu ne închidem în probleme sau în apatie. Să ne lăsăm însoţiţi de Păstorul nostru: cu El viaţa noastră, familiile noastre, comunitățile noastre creştine şi toată Ungaria strălucesc de viaţă nouă!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu