Cateheze. Viciile şi virtuţile. 14. Dreptatea 

Iubiți fraţi şi surori, Paşte fericit, bună ziua!

Iată-ne la a doua dintre virtuțile cardinale: astăzi vom vorbi despre dreptate. Este virtutea socială prin excelență. Catehismul Bisericii Catolice o definește astfel: „Virtutea morală care constă în voința constantă şi fermă de a da lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce li se cuvine” (nr. 1807). Aceasta este dreptatea. Adesea, când se nominalizează dreptatea, se citează şi motoul care o reprezintă: „unicuique suum” adică „fiecăruia ceea ce este al său”. Este virtutea dreptului, care încearcă să reglementeze cu echitate raporturile dintre persoane.

Este reprezentată alegoric de balanţă, pentru că îşi propune să „egaleze conturile” între oameni, mai ales atunci când riscă să fie falsificate de vreun dezechilibru. Scopul său este ca într-o societate fiecare să fie tratat după demnitatea sa. Dar deja maeștri antici învățau că pentru aceasta sunt necesare şi alte atitudini virtuoase, cum sunt bunăvoinţa, respectul, recunoștința, afabilitatea, onestitatea: virtuți care cooperează la buna conviețuire a persoanelor. Dreptatea este o virtute pentru o bună conviețuire a persoanelor.

Toţi înţelegem cum dreptatea este fundamentală pentru conviețuirea pașnică în societate: o lume fără legi care respectă drepturile ar fi o lume în care este imposibil de trăit, s-ar asemăna cu o junglă. Fără dreptate, nu este pace. Fără dreptate nu există pace. De fapt, dacă dreptatea nu este respectată, se generează conflicte. Fără dreptate, se stabilește legea samavolniciei celui puternic asupra celor slabi, şi acest lucru nu este drept.

Dar dreptatea este o virtute care acţionează atât în cel mare, cât şi în cel mic: nu se referă numai la aulele tribunalelor, ci şi la etica ce distinge viaţa noastră zilnică. Stabilește cu ceilalți raporturi sincere: realizează preceptul Evangheliei, conform căruia vorbirea creștinului trebuie să fie: „«Da, da», «Nu, nu»; ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău” (Mt 5,37). Jumătăţile de adevăr, discursurile subtile care vor să-l înșele pe aproapele, reticenţele care ascund propunerile reale, nu sunt atitudini conforme cu dreptatea. Omul drept este corect, simplu şi sincer, nu poartă măști, se prezintă prin ceea ce este, are o vorbire adevărată. Pe buzele sale se găsește adesea cuvântul „mulţumesc”: ştie că, oricât ne străduim să fim generoși, rămânem mereu debitori faţă de aproapele. Dacă iubim, este şi pentru că am fost iubiți mai înainte.

În tradiție se pot găsi nenumărate descrieri ale omului drept. Să vedem câteva. Omul drept are venerație faţă de legi şi le respectă, știind că ele constituie o barieră care protejează pe cei fără apărare de prepotența celor puternici. Omul drept nu se îngrijește numai de propria bunăstare individuală, ci vrea binele întregii societăți. Așadar nu cedează în faţa ispitei de a se gândi numai la el însuși şi de a se îngriji de propriile afaceri, oricât ar fi de legitime, ca şi cum ar fi singurul lucru care există pe lume. Virtutea dreptății face evident – şi pune în inimă exigența – că nu poate exista un adevărat bine pentru mine dacă nu există şi binele tuturor.

De aceea omul drept veghează asupra propriului comportament, pentru ca să nu lezeze faţă de ceilalți: dacă greșește, cere scuze. Omul drept cere scuze mereu. În vreo situaţie ajunge să sacrifice un bun personal pentru a-l pune la dispoziția comunităţii. Dorește o societate ordonată, unde persoanele sunt cele care ornează funcţiile, şi nu funcţiile sunt cele care ornează persoanele. Detestă recomandările şi nu comercializează favoruri. Iubește responsabilitatea şi este exemplar în a trăi şi a promova legalitatea. De fapt, ea este calea dreptății, antidotul la corupţie: cât de important este a educa persoanele, îndeosebi tinerii, la cultura legalității! Este calea pentru a preveni cancerul corupției şi pentru a elimina criminalitatea, luându-i terenul de sub picioare.

De asemenea, cel drept alungă comportamente nocive precum calomnia, mărturia falsă, frauda, cămătăria, derâderea, necinstea. Cel drept îşi ține cuvântul dat, restituie ceea ce a împrumutat, recunoaște salariul corect tuturor muncitorilor – un om care nu recunoaște salariul corect muncitorilor nu este drept, este nedrept – se păzește bine de a rosti judecăți temerare faţă de aproapele, apără faima şi bunul nume al celuilalt.

Niciunul dintre noi nu ştie dacă în lumea noastră oamenii drepți sunt numeroşi sau rari ca perlele prețioase. Dar sunt oameni care atrag har şi binecuvântări fie asupra lor, fie asupra lumii în care trăiesc. Nu sunt niște perdanţi faţă de cei care sunt „vicleni şi şireţi”, pentru că, aşa cum spune Scriptura, „cel care urmărește dreptatea şi bunătatea va afla viaţă, dreptate şi onoare” (Prov 21,21). Cei drepți nu sunt moralişti care țin locul cenzorului, ci persoane corecte cărora „le este foame şi sete de dreptate” (Mt 5,6), visători care păstrează în inimă dorința unei fraternități universale. Şi de acest vis, în special astăzi, toţi avem o mare nevoie. Avem nevoie să fim bărbați şi femei drepți, şi asta ne va face fericiți.

________

APEL

Din păcate continuă să vină știri triste din Orientul Mijlociu. Revin să reînnoiesc cererea mea fermă a unei imediate încetări a focului în Fâșia Gaza. Exprim regretul meu profund pentru voluntarii uciși în timp ce erau angajați în distribuirea ajutoarelor umanitare în Gaza. Mă rog pentru ei şi pentru familiile lor. Reînnoiesc apelul ca să fie permis acelei populaţii civile, epuizate şi suferinde, accesul la ajutoarele umanitare şi să fie imediat eliberați ostaticii. Să se evite orice tentativă iresponsabilă de a lărgi conflictul în regiune şi să se folosească pentru ca să poată înceta cât mai curând acest război şi alte războaie care continuă să aducă moarte şi suferinţă în atâtea părţi ale lumii. Să ne rugăm şi să acționăm fără încetare pentru ca să tacă armele şi să domnească pacea din nou.

Şi să nu uităm martirizata Ucraina, atâția morți! Am în mâini un rozariu şi o carte a Noului Testament lăsat de un soldat mort în război. Acest tânăr se numea Oleksandr, Alexandru, 23 de ani. Alexandru citea Noul Testament şi Psalmii şi a subliniat, în Cartea Psalmilor, psalmul 129: „Dintru adâncuri strig către tine, Doamne; Doamne, ascultă glasul meu”. Acest tânăr de 23 de ani a murit la Avdiïvka, în război. A lăsat în faţă o viaţă. Şi acesta este rozariul său şi Noul Testament al său, pe care el îl citea şi se ruga. Eu aş vrea să fac în acest moment un pic de tăcere, toţi, gândindu-ne la acest tânăr şi la atâția alţii ca el, morți în această nebunie a războiului. Războiul distruge mereu! Să ne gândim la ei şi să ne rugăm.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu