Cateheze. Viciile şi virtuţile. 1. Introducere: păzirea inimii

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să introduc un ciclu de cateheze despre tema viciilor şi virtuților. Şi putem porni tocmai de la începutul Bibliei, acolo unde cartea Genezei, printr-o relatare despre primii părinți, prezintă dinamica răului şi a ispitei. Să ne gândim la paradisul pământesc. În cadrul idilic reprezentat de grădina Edenului, apare un personaj care devine simbolul ispitei: șarpele, acest personaj care seduce. Șarpele este un animal viclean: se mișcă lent, târându-se pe teren, şi uneori nici nu-ți dai seama de prezența sa – este silențios –, pentru că reușește să se mimetizeze bine cu ambientul şi mai ales, acest lucru este periculos.

Când începe să dialogheze cu Adam şi Eva demonstrează că este şi un dialectic rafinat. Începe aşa cum se face în bârfele rele, cu o întrebare răutăcioasă: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?” (Gen 3,1). Fraza este falsă: în realitate, Dumnezeu a oferit bărbatului şi femeii toate roadele din grădină, în afară de cele ale unui pom precis: pomul cunoașterii binelui şi răului. Această interdicţie nu vrea să-i interzică omului uzul rațiunii, cum se interpretează uneori rău, ci este o măsură de înţelepciune. Ca şi cum ar spune: recunoaște limita, nu te simți stăpân a toate, pentru că mândria este începutul tuturor relelor. Şi astfel, istoria ne spune că Dumnezeu îi pune pe primii părinți ca stăpâni şi păzitori ai creației, dar vrea să ferească de prezumția de atotputernicie, de a se face stăpâni ai binelui şi răului, care este o ispită, o ispită urâtă şi acum. Aceasta este capcana cea mai periculoasă pentru inima umană.

Aşa cum ştim, Adam şi Eva nu au reuşit să se opună ispitei șarpelui. Ideea unui Dumnezeu care nu este chiar bun, care voia să-i țină supuși, s-a strecurat în mintea lor: de aici prăbușirea a toate.

Cu aceste relatări, Biblia ne explică faptul că răul nu începe în om în mod zgomotos, când un fapt este de acum evident, ci răul începe cu mult înainte, când începe să se întreţină cu el, să-l legene în imaginație, gânduri, ajungând să fie capturat de linguşirile sale. Uciderea lui Abel nu a început cu o piatră aruncat, ci cu supărarea pe care Cain a păstrat-o în mod tragic, făcând-o să devină un monstru înăuntrul său. Şi în acest caz, nu valorează nimic recomandările lui Dumnezeu.

Cu diavolul, iubiți fraţi şi surori, nu se dialoghează. Niciodată! Nu trebuie să se discute niciodată. Isus n-a dialogat niciodată cu diavolul; l-a alungat. Şi în deșert, în timpul ispitirilor, nu a răspuns cu dialogul; pur şi simplu a răspuns cu cuvintele din Sfânta Scriptură, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiți atenți: diavolul este un seducător. A nu dialoga niciodată cu el, pentru că el este mai viclean decât noi toţi şi ne va face să plătim. Când vine o ispită, a nu dialoga niciodată. A închide ușa, a închide fereastra, a închide inima. Şi astfel, ne apărăm de această seducţie, pentru că diavolul este viclean, este inteligent. A încercat să-l ispitească pe Isus cu citatele biblice, prezentându-se ca un mare teolog. Fiți atenți. cu diavolul nu se dialoghează şi cu ispita nu trebuie să ne întreținem, nu se dialoghează. Vine ispita: închidem ușa, păzim inima.

Trebuie să fim păzitori ai propriei inimi. Şi pentru aceasta nu dialogăm cu diavolul. Este recomandarea – păzirea inimii – pe care o găsim în diferiți Părinți, sfinții. Şi noi trebuie să cerem acest har de a învăța să păzim inima. Este o înţelepciune aceea de a ști să păzim inima. Fie ca Domnul să ne ajute în această lucrare. Dar cine păzește propria inimă, păzește o comoară. Fraților şi surorilor, să învățăm să păzim inima.

________________

Şi vă rog să nu uităm să ne rugăm pentru cei care suferă consecințele teribile ale violenței şi războiului, în special să ne rugăm pentru martirizata Ucraina şi pentru populațiile din Palestina şi Israel. Războiul este un rău. Să ne rugăm pentru sfârşitul războaielor.

Şi pentru toţi Binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu