Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 5. Protagonistul vestirii: Duhul Sfânt

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

În itinerarul nostru de cateheză despre pasiunea de a evangheliza, astăzi repornim de la cuvintele lui Isus pe care le-am ascultat: „Mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28,19). Mergeți – spune Cel Înviat –, nu ca să îndoctrinaţi, nu ca să faceţi prozeliți, nu, ci ca să faceţi ucenici, adică să dați fiecăruia posibilitatea de a intra în contact cu Isus, de a-l cunoaște şi a-l iubi liber. Mergeți botezând: a boteza înseamnă a cufunda şi prin urmare, înainte de a indica o acțiune liturgică, exprimă o acțiune vitală: a cufunda propria viaţă în Tatăl, în Fiul, în Sfântul Duh; a simți în fiecare zi bucuria prezenței lui Dumnezeu care este aproape de noi ca Tată, ca Frate, ca Duh care acţionează în noi, în însuși spiritul nostru. A boteza înseamnă a ne cufunda în Sfânta Treime.

Când Isus le spune discipolilor săi – precum şi nouă – „Mergeți!”, nu comunică numai un cuvânt. Nu. Îl comunică în acelaşi timp pe Duhul Sfânt, pentru că numai grație Lui, Duhului Sfânt, se poate primi misiunea lui Cristos şi a o duce înainte (cf. In 20,21-22). De fapt, apostolii rămân închiși în cenacol de teamă până când vine ziua de Rusalii şi coboară asupra lor Duhul Sfânt (cf. Fap 2,1-13). Şi în acel moment dispare teama şi cu forţa sa acei pescari, cei mai mulţi ignoranți, vor schimba lumea. „Dar dacă nu știu să vorbească”. Dar cuvântul Duhului, forţa Duhului este cea care îi duce înainte pentru a schimba lumea. Așadar vestirea Evangheliei se realizează numai în forţa Duhului, care îi precede pe misionari şi pregătește inimile: El este „motorul evanghelizării”.

Descoperim asta în Faptele Apostolilor, unde la fiecare pagină se vede că protagonistul vestirii nu este Petru, Paul, Ștefan sau Filip, ci este Duhul Sfânt. Tot în Fapte se relatează un moment nevralgic de la începuturile Bisericii, ca ne poate spune multe şi nouă. Atunci, ca şi astăzi, împreună cu mângâierile nu lipsesc suferinţele – momente frumoase şi momente nu atât de frumoase –, bucuriile sunt însoțite de preocupări, ambele lucruri. Unul în mod deosebit: cum să se comporte cu păgânii care veneau la credinţă, cu aceia care nu aparțineau poporului ebraic, de exemplu. Erau obligați sau nu să respecte prescrierile din Legea mozaică? Nu era o problemă lipsită de importanță pentru oamenii aceia. Astfel se formează două grupuri, între cei care considerau respectarea Legii indispensabilă şi cei care nu considerau astfel. Pentru a discerne, apostolii se reunesc, în ceea ce este numit „conciliul din Ierusalim”, primul din istorie. Cum să rezolve dilema? S-ar fi putut căuta un compromis bun între tradiție şi inovație: unele norme se respectă şi altele se neglijează. Şi totuşi apostolii nu urmează această înţelepciune umană pentru a căuta un echilibru diplomatic între una şi cealaltă, nu urmează asta, ci se adaptează la lucrarea Duhului, care i-a anticipat, coborând asupra păgânilor ca şi asupra lor.

Așadar, eliminând aproape orice obligație legată de Lege, comunică deciziile finale, luate şi scriu aşa: „de la Duhul Sfânt şi de la noi” (cf. Fap 15,28) a ieșit asta, Duhul Sfânt cu noi, aşa acţionează mereu apostolii. Împreună, fără a se dezbina, cu toate că aveau sensibilități şi păreri diferite, se pun în ascultarea Duhului. Şi El învaţă un lucru, valabil şi astăzi: fiecare tradiție religioasă este utilă dacă facilitează întâlnirea cu Isus, fiecare tradiție religioasă este utilă dacă facilitează întâlnirea cu Isus. Am putea spune că decizia istorică a primului Conciliu, de care beneficiem şi noi, a fost mișcată de un principiu, principiul vestirii: în Biserică totul trebuie conformat cu exigențele vestirii Evangheliei; nu cu opiniile conservatorilor sau ale progresiştilor, ci cu faptul ca Isus să ajungă la viaţa oamenilor. De aceea fiecare alegere, fiecare folosire, fiecare structură, fiecare tradiție trebuie evaluată în măsura în care favorizează vestirea lui Cristos. când se găsesc decizii în Biserică, de exemplu diviziuni ideologice: „Eu sunt conservator pentru că… eu sunt progresist pentru că…”. Dar unde este Duhul Sfânt? Fiți atenți că Evanghelia nu este o idee, Evanghelia nu este o ideologie: Evanghelia este o veste ca atinge inima şi îți schimbă inima, dar dacă tu te refugiezi într-o idee, într-o ideologie fie de dreapta fie de stânga fie de centru, tu faci din Evanghelie un partid politic, o ideologie, un club de oameni. Evanghelia îți dă mereu această libertate a Duhului care acţionează în tine şi te duce înainte. Şi cât de necesar este astăzi să luăm în mână libertatea Evangheliei şi să ne lăsăm duși înainte de Duhul Sfânt.

Astfel Duhul face lumină asupra drumului Bisericii, mereu. De fapt, El nu este numai lumina inimilor, este lumina care orientează Biserica: face claritate, ajută la distingere, ajută la discernământ. Pentru aceasta trebuie invocat adesea; să facem asta şi astăzi, la începutul Postului Mare. Pentru ca noi, ca Biserică, să putem avea timpuri şi spaţii bine definite, comunităţi, institute şi mișcări bine organizate dar, fără Duhul Sfânt, totul rămâne fără suflet. Organizarea nu este suficientă: Duhul este cel care dă viaţă Bisericii. Biserica, dacă nu-l roagă şi nu-l invocă, se închide în ea însăși, în dezbateri sterile şi extenuante, în polarizări obositoare, în timp ce flacăra misiunii se stinge. Este foarte trist a vedea Biserica parcă ar fi un parlament; nu, Biserica este altceva. Biserica este comunitatea de bărbați şi femei care cred şi îl vestesc pe Isus Cristos dar mișcați de Duhul Sfânt, nu de propriile motivații. Da, se foloseşte rațiunea dar vine Duhul pentru a lumina şi a o mișca, Duhul ne face să ieşim, ne determină să vestim credinţa pentru a ne întări în credinţă, ne determină să mergem în misiune pentru a regăsi cine suntem. De aceea apostolul Paul recomandă astfel: „Nu stingeţi Duhul” (1Tes 5,19), nu stingeţi Duhul. Să-l rugăm adesea pe Duhul, să-l invocăm, să-i cerem în fiecare zi să aprindă în noi lumina sa. Să facem asta înainte de orice întâlnire, pentru a deveni apostoli ai lui Isus cu persoanele pe care le vom găsi. A nu stinge Duhul în comunitățile creştine precum şi înăuntrul fiecăruia dintre noi.

Iubiți fraţi şi surori, să pornim şi să repornim, ca Biserică, de la Duhul Sfânt. „Fără îndoială este important ca în programările noastre pastorale să se pornească de la investigaţiile sociologice, de la analize, de la lista dificultăților, de la lista așteptărilor şi plângerilor. Totuşi este mult mai important a porni de la experiențele Duhului: aceasta este adevărata pornire. Așadar trebuie căutate, prezentate, studiate, interpretate. Este un principiu fundamental care, în viaţa spirituală, este numit primat al mângâierii asupra dezolării. Mai întâi este Duhul care mângâie, reînsufleţeşte, luminează, mișcă; după aceea va veni şi dezolarea, suferința, întunericul, dar principiul pentru a ne descurca în întuneric este lumina Duhului” (C.M. Martini, A evangheliza în mângâierea Duhului, 25 septembrie 1997). Acesta este principiul pentru a ne descurca în lucrurile care nu se înțeleg, în dezorientări, precum şi în atâta întuneric, este important. Să încercăm să ne întrebăm dacă ne deschidem la această lumină, dacă îi dăm spațiu: eu îl invoc pe Duhul? Fiecare să răspundă înăuntrul său. Câți dintre noi îl rugăm pe Duhul? „Nu, părinte, eu o rog pe Sfânta Fecioară Maria, îi rog pe sfinţi, îl rog pe Isus, dar uneori, mă rog Tatăl Nostru, îl rog pe Tatăl” – „Şi pe Duhul? Tu nu-l rogi pe Duhul, care este cel care îți mișcă inima, care te duce înainte, îți aduce mângâierea, îți duce înainte voința de a evangheliza şi de a face misiune?”. Vă las această întrebare: Eu îl rog pe Duhul Sfânt? Mă las orientat de El, care mă invită să nu mă închid, ci să-l duc pe Isus, să mărturisesc primatul mângâierii lui Dumnezeu asupra dezolării lumii? Sfânta Fecioară Maria care a înțeles bine acest lucru să ne facă să înţelegem acest lucru.

_______________

APEL

Poimâine, 24 februarie, se va împlini un an de la invadarea Ucrainei, de la începutul acestui război absurd şi crunt. O aniversare tristă! Bilanțul de morți, răniți, refugiaţi şi evacuați, distrugeri, daune economice şi sociale vorbește de la sine. Va putea ierta Domnul atâtea crime şi atâta violență? El este Dumnezeul păcii. Să rămânem aproape de martirizatul popor ucrainean, care continuă să sufere. Şi să ne întrebăm: s-a făcut tot posibilul pentru a opri războiul? Fac apel la cei care au autoritate asupra națiunilor, pentru ca să se angajeze concret pentru sfârşitul conflictului, pentru a ajunge la încetarea focului şi a demara negocieri de pace. Victoria construită pe dărâmături nu va fi niciodată o victorie adevărată.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu