Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 26. Vestirea este bucurie

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

După ce am întâlnit diferiți martori ai vestirii Evangheliei, îmi propun să sintetizez acest ciclu de cateheze despre zelul apostolic în patru puncte, inspirate din Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, care împlinește în această lună zece ani. Primul punct pe care-l vedem astăzi, primul din cele patru, nu poate să se refere decât la atitudinea de care depinde substanța gestului evanghelizator: bucuria. Mesajul creştin, aşa cum am ascultat din cuvintele pe care îngerul le adresează păstorilor, este vestirea unei „bucurii mari” (Lc 2,10). Şi motivul? O veste bună, o surpriză, un eveniment frumos? Mult mai mult, o Persoană: Isus! Isus este bucuria. El este Dumnezeul făcut om care a venit la noi! Problema, iubiți fraţi şi surori, nu este așadar dacă să-l vestim, ci cum să-l vestim, şi acest „cum” este bucuria. Ori îl vestim pe Isus cu bucurie, ori nu-l vestim, pentru că o altă cale de a-l vesti nu este capabilă să ducă adevărata realitate a lui Isus.

Iată pentru ce un creştin nemulțumit, un creştin trist, un creştin nesatisfăcut sau, şi mai rău, ofensat şi ranchiunos nu este credibil. Acesta va vorbi despre Isus, dar nimeni nu-l va crede! Odată îmi spunea o persoană, vorbind despre aceşti creştini: „Dar sunt creştini cu faţă de prost!”, adică, nu exprimă nimic, sunt aşa, şi bucuria este esențială. Este esenţial a veghea asupra sentimentelor noastre. Evanghelizarea realizează gratuitatea, pentru că vine din plinătate, nu din presiune. Şi atunci când se face o evanghelizare – se vrea să se facă dar asta nu merge – pe baza ideologiilor, aceasta nu înseamnă a evangheliza, aceasta nu este Evanghelia. Evanghelia nu este o ideologie: Evanghelia este o veste, o veste de bucurie. Ideologiile sunt reci, toate. Evanghelia are căldura bucuriei. Ideologiile nu știu să zâmbească, Evanghelia este un zâmbet, te face să zâmbeşti pentru că îți atinge sufletul cu Vestea Bună.

Nașterea lui Isus, în istorie ca şi în viaţă, este principiul bucuriei: gândiți-vă la ceea ce li s-a întâmplat discipolilor din Emaus care de bucurie nu puteau să creadă, şi ceilalți, după aceea, discipolii toţi împreună, când Isus merge la cenacol, nu puteau să creadă de bucurie (cf. Lc 24,13-35). Bucuria de a-l avea pe Isus înviat. Întâlnirea cu Isus îşi aduce mereu bucuria şi dacă asta nu ți se întâmplă, nu este o adevărată întâlnire cu Isus.

Şi asta ce face Isus cu discipolii ne spune că primii care trebuie să fie evanghelizați sunt discipolii, primii care trebuie să fie evanghelizați suntem noi, creştinii: suntem noi. Şi acest lucru este atât de important. Cufundați în clima rapidă şi confuză de astăzi, şi noi, de fapt, ne-am putea afla să trăim credinţa cu un subtil sentiment de renunțare, convinși că pentru Evanghelie nu mai este ascultare şi că nu mai merită să ne angajăm pentru a o vesti. Am putea chiar să fim tentați de ideea de a lăsa ca „ceilalţi” să meargă pe drumul lor. În schimb tocmai acesta este momentul de a ne întoarce la Evanghelie pentru a descoperi că Cristos „este mereu tânăr şi izvor constant de noutate” (Evangelii nuntiandi, 11).

Astfel, precum cei doi din Emaus, ne întoarcem în viaţa cotidiană cu elanul celui care a găsit o comoară: erau bucuroși, aceştia doi, pentru l-au găsit pe Isus, şi le-a schimbat viaţa. Şi descoperim că omenirea abundă de fraţi şi surori care aşteaptă un cuvânt de speranţă. Evanghelia este așteptată şi astăzi: omul de astăzi este ca omul din orice timp: are nevoie, şi civilizația necredinței programate şi a secularităţii instituţionalizate; ba chiar, mai ales societatea care lasă pustii spațiile de simțul religios, are nevoie de Isus. Acesta este momentul favorabil pentru vestirea lui Isus. De aceea aş vrea să spun din nou tuturor: „Bucuria Evangheliei umple inima şi întreaga viaţă a celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de El sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naște şi se renaște bucuria” (ibid., 1). Să nu uităm asta. Şi dacă vreunul dintre noi nu percepe această bucurie, să se întrebe dacă l-a găsit pe Isus. O bucurie interioară. Evanghelia merge pe drumul bucuriei, mereu, este marea veste. Invit pe fiecare creştin, în orice loc şi situaţie s-ar afla, să reînnoiască astăzi întâlnirea sa cu Isus Cristos. Fiecare dintre noi să ia un picuţ de timp şi să se gândească: „Isuse, Tu eşti înăuntrul meu: eu vreau să te întâlnesc în toate zilele. Tu eşti o Persoană, nu eşti o idee; Tu eşti un însoțitor de drum, nu eşti un program. Tu eşti Iubire care rezolvă atâtea probleme. Tu eşti începutul evanghelizării. Tu, Isuse, eşti izvorul bucuriei”. Amin.

________________

Să ne rugăm, fraților şi surorilor, pentru pace, în mod special pentru martirizata Ucraina care suferă mult, şi apoi în Ţara Sfântă, în Palestina şi Israel, şi să nu uităm Sudanul care suferă mult, şi să ne gândim oriunde este război, sunt atâtea războaie! Să ne rugăm pentru pace: în fiecare zi, fiecare să-şi ia un timp pentru a se ruga pentru pace. Vrem pacea. Pentru toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu