Iubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez salutul meu cordial în acest timp pascal, în care celebrăm Învierea Domnului care străluceşte asupra lumii. Mulţumesc pentru cuvintele respectuoase care mi-au fost adresate. Ne întâlnim uniţi în credinţa că Isus este Domnul şi că Dumnezeu l-a înviat din morţi; această credinţă baptismală ne face realmente fraţi şi surori. Salutul meu se îndreaptă şi spre instituţiile pe care voi le reprezentaţi: Consiliul Metodist Mondial, Consiliul Metodist European şi Biserica Metodistă Britanică.

Am primit cu plăcere ştirea despre deschiderea Oficiului Ecumenic Metodist la Roma. Acesta este un semn al intensificării relaţiilor noastre şi îndeosebi a dorinţei noastre comune de a depăşi piedicile care ne împiedică să intrăm într-o comuniune deplină. Îl rog pe Domnul pentru ca să binecuvânteze lucrarea acestui Oficiu: să devină loc de întâlnire rodnică între metodişti şi catolici, în care să se aprecieze mai mult credinţa unora faţă de a altora, să fie grupuri de pelerini, persoane care se pregătesc pentru slujire sau responsabili ai comunităţilor lor; să devină şi loc în care progresele făcute de dialogul nostru teologic să fie răspândite, celebrate şi duse înainte.

Au trecut aproape cincizeci de ani de când Comisia noastră comună teologică a început lucrările sale. Dincolo de diferenţele care rămân, dialogul nostru este unul care, bazat pe respecte şi pe fraternitate, îmbogăţeşte ambele comunităţi. Documentul actualmente în fază de pregătire, care ar trebui să fie publicat până la sfârşitul anului, este un exemplu clar. Pornind de la adeziunea metodistă la Declaraţia Comună despre doctrina justificării, el are ca temă „Chemarea la sfinţenie”. Catolicii şi metodiştii au mult de învăţat unii de la alţii despre modul de a înţelege sfinţenia şi despre căutarea modului de a o trăi. Toţi trebuie să facem tot posibilul pentru ca membrii respectivelor noastre parohii să se întâlnească în mod obişnuit, să se cunoască prin schimburi stimulante şi să se încurajeze reciproc pentru a-l căuta pe Domnul şi harul său. Când citim Scripturile, singuri sau în grup, dar mereu într-o atmosferă de rugăciune, ne deschidem iubirii Tatălui, dăruită nouă în Fiul său şi în Duhul Sfânt. Şi acolo unde rămân divergenţe între comunităţilor noastre, ele pot şi trebuie să devină stimulent la reflecţie şi la dialog.

John Wesley, în Scrisoarea către un catolic roman, a scris că sunt chemaţi catolicii şi metodiştii „să se ajute reciproc în orice lucru… care conduce la Împărăţie”. Fie ca această nouă declaraţie comună să poată fi de încurajare pentru metodişti şi catolici ca să se ajute unii pe alţii în viaţa de rugăciune şi în devoţiune. În aceeaşi scrisoare, Wesley scria şi: „Dacă încă nu putem să gândim în acelaşi mod în toate lucrurile, putem măcar să iubim în acelaşi mod”. Este adevărat că nu gândim încă în acelaşi mod în toate lucrurile şi că rămâne încă multă muncă de făcut cu privire la chestiuni referitoare la slujirile primite prin hirotonire şi la etică. Totuşi, niciuna dintre aceste diferenţe nu reprezintă un obstacol care să ne poată împiedica să iubim în acelaşi mod şi să dăm o mărturie comună în faţa lumii. Viaţa noastră în sfinţenie trebuie să cuprindă mereu o slujire de iubire adusă lumii; catolicii şi metodiştii sunt ţinuţi să se angajeze împreună pentru a mărturisi concret, în multe domenii, iubirea lor faţă de Cristos. De fapt, atunci când îl slujim împreună pe cel care se află în nevoie, comuniunea noastră creşte.

În lumea de astăzi, rănită de multe rele, este mai necesar ca oricând ca noi creştini fiind să mărturisim împreună cu energie reînnoită lumina Paştelui, devenind semn al iubirii lui Dumnezeu, victorioasă în Învierea lui Isus. Fie ca această iubire, şi prin slujirea noastră umilă şi curajoasă, să ajungă la inima şi la viaţa atâtor fraţi şi surori care o aşteaptă, chiar fără să ştie asta. „Mulţumire fie lui Dumnezeu care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos” (1Cor 15,57).

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu