Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi Evanghelia ni-l arată pe Isus care redă vederea unui orb din naștere (cf. In 9,1-41). Dar această minune este primită în mod rău de diferite persoane şi grupuri. Să vedem în amănunte.

Dar mai întâi aş vrea să vă spun: astăzi, luați Evanghelia lui Ioan şi citiți voi această minune a lui Isus, este foarte frumos modul în care Ioan o relatează. Capitolul 9, în două minute se citește. Arată cum procedează Isus şi cum procedează inima umană: inima umană bună, inima umană lâncedă, inima umană temătoare, inima umană curajoasă. Capitolul 9 din Evanghelia lui Ioan. Faceţi asta astăzi, vă va ajuta mult. Şi în ce mod primesc persoanele acest semn?

Înainte de toate sunt discipolii lui Isus, care în faţa orbului din naștere ajung să bârfească: se întreabă dacă vina este a părinţilor sau a lui (cf. v. 2). Caută un vinovat; şi noi de atâtea ori cădem în asta pentru că este atât de comod: să căutăm un vinovat, în loc să ne punem întrebări angajante în viaţă. Şi astăzi putem să spunem: ce înseamnă pentru noi această persoană, ce anume ne cere nouă? Apoi, după ce s-a petrecut vindecarea, reacțiile cresc. Prima este cea a celor apropiați, care sunt sceptici: „Acest om a fost orb: nu este posibil ca acum să vadă, nu poate să fie el, este altul!”: scepticism (cf. v. 8-9). Pentru ei este inacceptabil, mai bine să lase lucrurile cum erau înainte (cf. v. 16) şi să nu intre în această problemă. Le este frică, se tem de autoritățile religioase şi nu se pronunţă (cf. v. 18-21). În toate aceste reacții, se evidenţiază inimi închise în faţa semnului lui Isus, din motive diferite: pentru că ei caută un vinovat, pentru că nu știu să fie uimiți, pentru că nu vor să se schimbe, pentru că sunt blocați de frică. Şi atâtea situaţii se aseamănă astăzi cu aceasta. În faţa unui lucru care este tocmai un mesaj de mărturie a unei persoane, este un mesaj al lui Isus, noi cădem în asta: căutăm o altă explicaţie, nu vrem să ne schimbăm, căutăm o cale de ieșire mai elegantă decât să acceptăm adevărul.

Singurul care reacționează bine este orbul: el, fericit că vede, mărturiseşte ceea ce i s-a întâmplat în cel mai simplu mod: „Eram orb şi acum văd” (v. 25). Spune adevărul. Mai înainte era constrâns să ceară de pomană pentru a trăi şi îndura prejudecățile oamenilor: „este sărac şi orb din naștere, trebuie să sufere, trebuie să plătească pentru păcatele sale sau pentru cele ale strămoşilor săi”. Acum, liber în trup şi în spirit, dă mărturie despre Isus: nu inventează nimic şi nu ascunde nimic. „Eram orb şi acum văd”. Nu-i este frică de ceea ce vor spune ceilalți: gustul amar al marginalizării l-a cunoscut deja, toată viaţa, deja a simţit asupra sa indiferența şi disprețul trecătorilor, a celor care îl considerau ca un rebut al societății, util la maxim pentru pietismul vreunei pomeni. Acum, vindecat, de  acele atitudini nu se mai teme, pentru că Isus i-a dat demnitate deplină. Şi acest lucru este clar, se întâmplă mereu: când Isus ne vindecă, ne redă demnitate, demnitatea vindecării lui Isus, deplină, o demnitate care iese din adâncul inimii, care ia toată viaţa; El, sâmbăta, în faţa tuturor, l-a eliberat şi i-a dăruit vederea fără a-i cere nimic, nici măcar un mulţumesc, şi el dă mărturie despre asta. Aceasta este demnitatea unei persoane nobile, a unei persoane care se ştie vindecată şi îşi revine, renaște; acea renaștere în viaţă, despre care se vorbea astăzi la „A Sua Immagine”: a renaște.

Fraților, surorilor, cu toate aceste personaje, Evanghelia de astăzi ne pune şi pe noi în mijlocul scenei, aşa încât să ne întrebăm: ce poziție luăm, ce am fi spus atunci? Şi mai ales, ce facem astăzi? Ca orbul, ştim să vedem binele şi să fim recunoscători pentru darurile pe care le primim? Mă întreb: cum este demnitatea mea? Cum este demnitatea ta? Îl mărturisim pe Isus sau răspândim critici şi suspiciuni? Suntem liberi în faţa prejudecăților sau ne asociem cu aceia care răspândesc negativităţi şi vorbe rele? Suntem fericiți să spune că Isus ne iubește, că ne mântuiește sau, ca părinţii orbului din naștere, ne lăsăm închiși de teama a ceea ce vor gândi oamenii? Cei lâncezi cu inima care nu acceptă adevărul şi nu au curajul de a spune: „Nu, asta nu este aşa”. De asemenea, cum primim dificultățile şi indiferența celorlalți? Cum primim persoanele care au atâtea limitări în viaţă? Fie ele fizice, ca acest orb; fie ele sociale, precum cerșetorii pe care-i găsim pe stradă? Şi asta o primim ca un blestem sau ca ocazie pentru a ne apropia de ei cu iubire?

Fraților şi surorilor, să cerem astăzi harul de a ne uimi în fiecare zi de darurile lui Dumnezeu şi de a vedea diferitele circumstanțe ale vieţii, chiar şi cele mai greu de acceptat, ca ocazii pentru a face binele, aşa cum a făcut Isus cu orbul. Sfânta Fecioară Maria să ne ajute în asta, împreună cu sfântul Iosif, om drept şi credincios.

________________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori!

Ieri în Ecuador un cutremur a provocat morți, răniți şi daune uriașe. Sunt aproape de poporul ecuadorian şi asigur rugăciunea mea pentru răposați şi pentru toţi cei suferinzi.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din atâtea țări – văd steaguri: columbiene, argentiniene, poloneze… atâtea, atâtea țări… – Salut spaniolii veniţi din Murcia, Alicante şi Albacete.

Salut parohiile din „San Raminondo Nonnato” şi a „Martirilor Canadieni” din Roma, şi „Cristo Re” din Civitanova Marche; Asociația Salezienilor Cooperatori; tinerii din Arcore, candidații la Mir din Empoli şi cei din parohia „S. Maria del Rosario” din Roma. Salut tinerii Neprihănitei, aşa de buni.

Cu plăcere salut şi participanții la maratonul din Roma! Îi felicit pentru că, la impulsul lui „Athletica Vaticana”, faceţi din acest eveniment sportiv important o ocazie de solidaritate în favoarea săracilor.

Şi astăzi să facem urări tuturor taților! Fie ca să găsească în sfântul Iosif modelul, sprijinul, întărirea pentru a trăi bine paternitatea lor. Şi toţi împreună, pentru tați, să-l rugăm pe Tatăl [Tatăl Nostru…].

Fraților şi surorilor, să nu uităm să ne rugăm pentru martirizatul popor ucrainean, care continuă să sufere crimele războiului.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu