Iubiți frați și surori, bună ziua!

Scena inițială din Evanghelie, în liturgia de astăzi (cf. In 6,24-35), ne prezintă câteva bărci în mișcare spre Cafarnaum: mulțimea îl caută pe Isus. Am putea crede că este un lucru foarte bun, şi totuşi Evanghelia ne învaţă că nu este suficient a-l căuta pe Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm şi motivul pentru care este căutat. De fapt, Isus afirmă: „Mă căutați nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat” (v. 26). De fapt, oamenii au asistat la minunea înmulţirii pâinilor, dar n-au perceput semnificaţia acelui gest: s-au oprit la miracolul exterior, s-au oprit la pâinea materială: numai acolo, fără a merge mai departe, la semnificaţia acestuia.

Iată așadar o primă întrebare pe care putem să ne-o punem noi toţi: de ce îl căutăm pe Domnul? De ce îl caut eu pe Domnul? Care sunt motivațiile credinţei mele, ale credinţei noastre? Avem nevoie să discernem toate acestea, pentru că printre multele ispite pe care le avem în viaţă, printre multele ispite există una pe care am putea s-o numim ispită idolatrică. Este aceea care ne determină să-l căutăm pe Dumnezeu în folosul şi consumul nostru, pentru a rezolva problemele, pentru a avea haruri de la El ceea ce singuri nu reușim să obținem, din interes. Însă în acest mod credinţa rămâne superficială şi chiar – îmi permit cuvântul – credinţa rămâne naivă: îl căutăm pe Dumnezeu pentru a ne sătura şi după aceea uităm de El atunci când suntem sătui. În centrul acestei credințe imature nu este Dumnezeu, sunt nevoile noastre. Mă gândesc la interesele noastre, atâtea lucruri… Este corect să prezentăm inimii lui Dumnezeu necesităţile noastre, însă Domnul, care acţionează mult dincolo de așteptările noastre, dorește să trăiască împreună cu noi înainte de toate o relație de iubire. Şi iubirea adevărată este dezinteresată, este gratuită: nu se iubește pentru a primi o favoare în schimb! Acesta este interes; şi de atâtea ori în viaţă noi suntem interesați.

Ne poate ajuta o a doua întrebare, aceea pe care mulțimea o adresează lui Isus: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?” (v. 28). Este ca şi cum oamenii, provocați de Isus, ar spune: „Ce să facem pentru ca să ne purificăm căutarea lui Dumnezeu? Cum să trecem de la o credinţă magică, una care se gândeşte numai la propriile nevoi, la credinţa care îi place lui Dumnezeu?”. Şi Isus indică drumul: răspunde că lucrarea lui Dumnezeu este a-l primi pe Cel pe care Tatăl l-a trimis, adică a-l primi pe El însuși, pe Isus. Nu înseamnă a adăuga practici religioase sau a respecta precepte speciale; înseamnă a-l primi pe Isus, înseamnă a-l primi în viaţă, înseamnă a trăi o istorie de iubire cu Isus. El va purifica credinţa noastră. Singuri nu suntem în stare. Însă Domnul dorește un raport de iubire cu noi: înainte de lucrurile pe care le primim şi le facem, este El care trebuie iubit. Este o relație cu El care merge dincolo de logicile interesului şi calculului.

Acest lucru este valabil în privința lui Dumnezeu, dar este valabil şi în relațiile noastre umane şi sociale: când căutăm mai ales satisfacerea nevoilor noastre, riscăm să folosim persoanele şi să instrumentalizăm situațiile pentru scopurile noastre. De câte ori am auzit de la o persoană: „Dar aceasta îi foloseşte pe oameni şi apoi uită”. A folosi persoanele pentru profitul propriu: este urât acest lucru. Şi o societate care pune în centru interesele şi nu persoanele este o societate care nu generează viaţă. Invitaţia Evangheliei este aceasta: în loc să fim preocupați numai de pâinea materială care ne satură, să-l primim mai degrabă pe Isus ca pâinea vieţii şi, pornind de la prietenia noastră cu El, să învățăm să ne iubim între noi. Cu gratuitate şi fără calcule. Iubire gratuită şi fără calcule, fără a-i folosi pe oameni, cu gratuitate, cu generozitate, cu mărinimie.

Să o rugăm acum pe Sfânta Fecioară, cea care a trăit cea mai frumoasă istorie de iubire cu Dumnezeu, pentru ca să ne dăruiască harul de a ne deschide la întâlnirea cu Fiul său.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Adresez din inimă salutul meu vouă tuturor, credincioşi din Roma şi pelerini din diferite țări.

Îndeosebi, şi în această duminică am bucuria de a saluta diferite grupuri de tineri: cei din Zoppola, în dieceza de Concordia-Pordenone; cei din Bologna, care au parcurs cu bicicleta Via Francigena de la Orvieto la Roma; cei din campusul itinerant organizat la Roma de Surorile Discipole Pioase ale Învățătorului Divin. Salut cu afect şi pe adolescenții şi educatorii din grupul „Dopo di noi” din Villa Iris din Gandiscutta di Varmo, provincia de Udine.

Văd câteva steaguri peruviene şi să salut pe voi, peruvieni, că aveți un nou preşedinte. Domnul să binecuvânteze ţara voastră mereu!

Urez tuturor o duminică frumoasă şi o senină lună de august… Prea caldă, dar să fie senină! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu