Parfum prețios ca smirna este dăruit lui Isus prunc. Cu mireasma prețioasă a nardului sunt parfumate picioarele Domnului, care este de acum aproape de moarte. Viaţa lui Cristos este cuprinsă de două arome. De altfel, însuși numele său, „Cristos”, înseamnă „Uns” cu ulei, la care era adăugată o esență pentru a-l face mirositor. Cristos este Cel Parfumat. A ține nasul în afara credinţei înseamnă a pierde ceva din credinţă şi din Cristos. Nu degeaba papa Francisc a vorbit de mai multe ori, şi recent, despre „adulmecarea poporului lui Dumnezeu”.

Este cunoscut că mirosul este, împreună cu pipăitul, simțul cel mai primar şi primul înzestrat cu discernământ. La pipăit şi la văz, nou-născutul nu ştie s-o distingă pe mama de celelalte femei, dar nasul său o simte imediat din parfumul pielii sale şi din aroma laptelui. Celui mic îi este suficient să miroase trupul şi laptele mamei pentru a înceta să plângă şi a se simți părăsit. Iată pentru ce nasul este şi sinonim al intuiţiei cu privire la ceea ce este vital: „A avea miros pentru…”. În latină cel care are sufletul aprins şi treaz este numit „sagax”, „perspicace”, adică unul „cu mirosul fin”; așadar: un câine de vânătoare, capabilă să scobească hrana, deşi este ascunsă vederii; s-o caute în pofida faptului că ochii şi gustul neagă existenţa ei.

Totuşi, nu este sigur că mirosul aprinde sufletul, adulmecând ceea ce este vital în lume. De fapt, se poate trece prin viaţă „cu mirosul urât sub nas”, ca şi cum toată lumea ar emana numai mirosuri insuportabile. Se trăieşte viaţa astupându-şi nasul (dacă se face prea îndelung, se moare, pentru că parfumurile şi mirosurile sunt fraţi ai respirației). Se ține o atitudine arogantă şi înfumurată, cu „nasul pe sus”, aşa cum face aluzie germanul hochnäsig şi englezul snooty. Ceea ce este temut de cel care are mirosul urât sub nas este caracterul mixt al oricărui parfum. Nu există parfum pur, ci mereu amestecat. Chiar şi parfumul trupului iubit, voce a pielii sale, preia ambiente şi persoane pe care le-a întâlnit, mâncăruri pe care le-a mâncat, dispoziția sa şi sentimentele sale, clima, truda sau liniştea, munca sau sărbătoarea, posibilitatea de a se spăla sau nu. Şi acest lucru este valabil şi pentru mirosul care identifică locuința noastră. Cel care are mirosul urât sub nas continuă să se parfumeze şi să pună deodorante pentru a se dezinfecta de viaţă.

Care a fost oare parfumul lui Cristos? Vocea pielii sale? Cu siguranță știa despre smirnă şi nard, dar şi despre parfumul proaspăt al copiilor pe care i-a mângâiat, despre mirosul respingător al leproșilor pe care i-a atins, despre mirosurile caselor bogate pe care le-a frecventat, despre mirosul urât al săracilor care nu se spălau, știa despre mulțime şi despre apa curată a Iordanului, știa despre mirosul urât al trupurilor moarte, știa despre curat, ca orice israelit pios care făcea baia rituală; știa despre parfumul acelei adultere triste şi despre deodorantul la fel de trist al acuzatorilor ei, știa despre plantele şi despre florile din Galileea, știa despre lac şi despre pește, despre câmpie şi despre oi, știa despre lemn, știa despre deșert, despre Ierusalimul variat şi despre tămâia din templu; avea asupra sa mirosul tristeţii, al fricii şi al angoasei oamenilor şi ale sale, era impregnat de atmosfera fericită a nunții din Cana, știa despre murdărie, cum este murdar un trup martirizat al unui răstignit. Avea asupra sa mirosul lumii; era impregnat de el pielea sa. altminteri cum ar fi putut să fie Mântuitorul său?

În ziua Botezului, băieți şi fetițe, bărbați şi femei sunt unşi cu parfumul lui Cristos, cu Crismă, din acea zi știu despre Cristos, au mirosul său. Printre misterele de parfumuri şi mirosuri este că sunt eficace, dar invizibile, fie pentru cel care le poartă fie pentru cel care le adulmecă. În afară de asta, efectul lor merge mult dincolo de prezența fizică a celui care le îmbracă: ajung înainte de persoana parfumată, ca o veste, şi rămân şi atunci când a plecat, ca o amintire. Se răspândesc în tot ambientul şi impregnează hainele şi pielea celorlalți care, la rândul lor, le transportă. Se răspândesc dincolo de conştiinţa şi de controlul celui care s-a parfumat. Adesea, cel care s-a dat cu parfum nu-l mai simte şi este convins că a pierdut buna sa mireasmă; în schimb, aroma rămâne şi este percepută clar de ceilalți. Parfumul (şi mirosul) depășește granițele strâmte ale percepției depline şi ale consensului deliberat.

De la Botez avem acel parfum al lui Cristos asupra noastră; face parte din vocea pielii noastre. Intensitatea sa şi mireasma sa durează mai mult decât ne imaginăm şi decât gândim, chiar şi atunci când suntem convinși că l-am pierdut. Problema este că, pentru a-l adulmeca, nu trebuie să avem mirosul urât sub nas.

De Giovanni Cesare Pagazzi

(După L’Osservatore Romano, 16 aprilie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu