„Pentru aceasta, ceremoniile vor fi simplificate păstrându-se neatinsă substanța lor; se vor omite repetițiile introduse în decursul veacurilor sau adăugirile mai puțin utile; în schimb, în măsura în care vor părea oportune sau necesare, vor fi restabilite, după tradiția sfinților Părinți, unele elemente dispărute sub vitregia timpurilor” (Sacrosanctum concilium, 50). Pe această linie se pot interpreta unele alegeri care sunt evidente răsfoind paginile celei de-a treia ediții italiene (şi române, nt) a Liturghierului Roman. Printre particularitățile mai interesante sunt desigur orationes super populum, scurte rugăciuni de binecuvântare cu care preotul cere ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu asupra poporului la sfârşitul celebrării euharistice. Prezente în ediţiile Liturghierului înainte de 1970 şi permise doar în unele zile şi în anumite circumstanțe, ele împodobesc din nou timpul Postului Mare în ritul roman. Sunt mici comori eucologice pe care tradiția ni le transmite: avem mărturie despre ele deja în Sacramentarul din Verona din secolul V-VI care conține textele pentru celebrarea euharistică din întregul an. Inițial considerate esențiale în structura obișnuită a Liturghiei, ulterior le regăsim numai în cadrul contextului Postului Mare în Sacramentarul gregorian atribuit papei Grigore cel Mare. Această redimensionare, complet degradantă, ne arată că textele mai vechi sunt păstrate în perioadele forte ale anului liturgic.
Suntem în prezența unei părţi originale a liturgiei romane care poartă cu sine semnificaţia profundă a perioadei Postului Mare. Pentru a sublinia importanţa lor, rugăciunile sunt însoțite de gestualitatea foarte precisă a binecuvântărilor solemne: în timp ce credincioşii îşi înclină capul pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, preotul întinde mâinile, gest care apare pentru binecuvântări în Sfânta Scriptură. În noua traducere a Liturghierului este prevăzut așadar ca începând din Miercurea Cenușii, după rugăciunea de după Împărtășanie şi înainte de trimitere din partea celebrantului sau a diaconului, rugăciunii vor însoți zilnic credincioşii reînnoind cererea de binecuvântare pentru ca, „prin itinerarul spiritual al Postului Mare, să putem ajunge complet reînnoiți la celebrarea Paștelui Fiului” (Rugăciunea de binecuvântare a cenușii). Cum se poate observa chiar din liturghier ele sunt ad libitum în zilele feriale şi obligatorii în duminicile din Postul Mare.
Să încercăm să privim cum aceste rugăciuni contribuie la aprofundarea parcursului din Postul Mare. Aşa cum ştim, primele două duminici din Postul Mare prezintă acelaşi episod evanghelic, oricare ar fi ciclul anual, chiar dacă în relatarea diferiților evanghelişti. Pentru a privi la rugăciunile asupra poporului vom lua ca exemplu ciclul de lecturi din acest an. În prima duminică găsim episodul în care Isus, condus de Duhul în pustiu, va fi ispitit de diavol. La rândul său, rugăciunea ne va ajuta cerând lui Dumnezeu să mărească speranţa noastră în momentele încercării pentru ca, întăriți în ispită, să putem primi mântuirea veșnică. În timpul celei de-a doua duminici, rugăciunea se prinde de Evanghelia care ne vorbește despre Schimbarea la Faţă a lui Isus (Lc 9,28b-36) cerând ca şi noi, poporul său, să putem dori şi ajunge la gloria la care au asistat apostolii în acel moment şi în toată frumusețea sa.
În a treia duminică Isus ne îndeamnă la convertire (Lc 13,1-9) care are loc atunci când nu ne împietrim inima la Dumnezeu. Rugăciunea ne însoţeşte în cererea de a rămâne în iubirea lui Dumnezeu şi în caritatea fraternă pentru a îndeplini în mod deplin poruncile. În duminica următoare rugăciunea, subliniind că suntem fragili, cere Tatălui milostiv (Lc 15,1-3.11-32) să ne sprijine şi să ne elibereze de rău şi atunci când ne aventurăm în întunericul lumii ca şi cum am fi orbi. În ultima duminică din Postul Mare, evanghelistul Ioan ne va arăta faţa iubitoare şi milostivă a lui Dumnezeu (In 8,1-11). Rugăciunea va cere milostivire şi putere de la Domnul şi forţa pentru a duce la împlinire dorințele pe care El le pune în inima noastră. Aceste mici rugăciuni ne amintesc că pentru a invoca binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să fim prompți şi umili în a-l recunoaște ca unic izvor de viaţă de la care să primim pâinea adevărată, dând formă rugăciunii noastre şi cererii noastre de iertare aşa încât spiritul de pocăință să ne însoțească în convertire şi să ne conducă pe drumul către mântuire.
Orationes super populum sunt un instrument în plus la dispoziția noastră pe drumul Postului Mare şi valorizarea lor în noua traducere a liturghierului poate ajuta credinciosul să se lase implicat total şi să facă în aşa fel încât această perioadă de pocăință să poată aduce roade bune.
De Valentina Angelucci şi Valentina Contiero
(După L’Osservatore Romano, 9 martie 2022)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu